bikini race 2016

Au început înscrierile pentru Bikini Race 2017

Doamnele și domnișoarele care nu se tem de placă, de schiuri sau de răcoarea zăpezii sunt invitate să se înscrie la cea de-a cincea ediție a concursului Bikini Race, ediția 2017.

Concursul va fi compus din cinci probe, iar fiecare concurentă va trebui să treacă printr-o probă de slalom, ski sau snowboard, toate punctate contracronomentru.

De asemenea, concurentele vor trebui să treacă prin proba de aruncare la țintă, competiția urmând a se încheia cu proba finală, care constă în parcurgerea unui traseu aplicativ.

Pe parcursul traseului aplicativ vor fi amplasate mai multe obstacole, iar concurentele vor fi punctate în funcție de timpul obținut, dar și în funcție de impresia artistică.

bikini race 2016_2

Ediția de anul acesta se va desfășura în data de cinci martie 2017, la Arena Platoș Păltiniș, iar valoarea totală a premiior depășește suma de 2000 de euro.

Câștigătoarea Bikini Race 2017 va pleca într-un camp de surfing all-inclusive în Tenerife și va fi recompensată cu produse cosmetice și vouchere în valoare de 400 de lei.

Ocupanta locului secund va primi drept premiu două invitații la Electric Castle, produse cosmetice, precum și vouchere în valoare de 200 de lei.

Înscrierea la concurs este gratuită, iar doritoarele se pot înscrie în avans folosind acest formular: bit.ly/2jtubOz .

În ziua concursului, înscrierile vor avea loc între orele 9:30 și 11:30, competiția fiind programată să înceapă la ora 12:00.

 

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sport
  • Contact