mandat-european-un-sibian-a-fost-arestat-la-noua-ani-dupa-ce-a-rapit-femei-33715

O nouă tâlhărie pe Semaforului. Cum să te ferești de hoți

Trei tineri au fost prinși de polițiști după ce la începutul lunii februarie au reușit să fure telefonul mobil unui sibian în timp ce acesta se afla pe strada Semaforului.

“În data de 03 februarie a.c., Poliţia Municipiului Sibiu a fost sesizată despre faptul că trei persoane necunoscute i-au sustras telefonul mobil unui sibian în timp ce acesta se afla pe strada Semaforului din municipiul Sibiu.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au reuşit, în data de 15 februarie, identificarea şi prinderea autorilor, respectiv a trei sibieni cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani.
Faţă de cei trei tineri s-a pus în mişcare acţiunea penală şi au fost arestaţi preventiv 30 de zile, fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Sibiu.

Pentru a nu cădea victime unor astfel de tâlhării, polițiștii transmit sibienilor și o serie de recomandări: 

• Evită deplasările pe trasee aflate în zone mai puţin circulate: câmpuri, parcuri, şantiere;
• Dacă din diverse motive trebuie să circuli după lăsarea întunericului, ocoleşte locurile neiluminate ori în care se află unităţi cu program prelungit sau non-stop, unde se comercializează băuturi alcoolice (restaurante, discoteci);
• Când observi că eşti urmărit de un individ sau de mai mulţi deplasează-te prin zone intens circulate, chiar daca acest lucru presupune schimbarea traseului.
• Solicită ajutorul primului poliţist întâlnit în calea ta;
• Nu te afişa ostentativ cu obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări);
• În ziua în care iţi primeşti salariul, treci întâi pe acasă pentru a lăsa banii, apoi mergi la cumpărături doar cu suma necesară;
• Nu te lăsa atras(ă) în locuri dosnice de către indivizi care oferă spre vânzare diverse produse (de obicei mai ieftine);
• Nu te lauda persoanelor necunoscute cu bani sau valori pe care le ai asupra ta sau acasă.

În spaţiile comune ale imobilelor:

• Nu permite persoanelor străine să intre în locuinţa ta, indiferent de motivele invocate;
• La intrarea într-un imobil, fii foarte atent daca în hol sau în zonele întunecate se află persoane suspecte, pretabile la comiterea de infracţiuni. Nu sta cu spatele spre acele locuri;
• Orice persoană necunoscută care staţionează fără motiv în spaţiile comune ale blocurilor trebuie îndepărtată de urgenţă; alertează mai mulţi vecini, iar dacă este cazul, apelează la cea mai apropiată unitate de Poliţie sau la telefonul 112;
• Folosește orice motiv pentru a evita să urci în lift cu persoane necunoscute. Nu te lăsa păcălit de îmbrăcămintea elegantă a acestora. Dacă este cazul, sună la uşa unui vecin de la parter. Instruieşte-ţi în acest sens şi copiii;
• Când liftul nu funcţionează, fii atent la cei care urcă sau coboară de la etaj, mai ales între parter şi etajul 1 sau între etajele 1 şi 2;
• Luminile de la intrarea în bloc şi din faţa liftului trebuie să rămână aprinse odată cu lăsarea întunericului;
• Închide uşa imobilului după ora 22,00 sau protejează-ţi imobilul cu un interfon.

Pentru a nu deveni victima unei tâlhării, în timp ce te afli la volanul autoturismului tău:

• Dacă din diverse motive trebuie să circuli după lăsarea întunericului, evită oprirea în locurile slab iluminate sau neiluminate;
• Fii circumspect cu indivizii care încearcă să intre în discuţie cu tine, în timp ce te afli în autoturismul oprit la semafor, în parcare sau în intersecţii aglomerate;
• Nu lăsa pe bancheta din dreapta sau din spate bunuri, valori, genţi sau articole de îmbrăcăminte, fără a asigura portierele;
• Nu transporta valori mari, fără a fi însoţit;
• În timpul opririi la semafor, în parcări sau în intersecţii aglomerate, este indicat să ai geamurile autoturismului închise şi portierele asigurate;
• Dacă eşti contactat/oprit de reprezentanţi ai autorităţilor publice şi dacă ai dubii asupra identităţii acestora, poţi solicita legitimarea acestora. Observa cu atenţie uniforma acestora, semnele de identificare, autovehiculul folosit (care poate avea semne distinctive sau numere de înmatriculare specifice);

“În situaţia în care ai devenit victima unei tâlhării, încearcă să reţii cât mai multe semnalmente ale agresorului şi apelează de urgenţă la 112 (apel unic de urgenţă) sau adresează-te celei mai apropiate unităţi de poliţie”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact