Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Studenții pot merge gratis cu trenul doar între localitatea de domiciliu și cea unde învață

Studenții pot merge gratis cu trenul doar între localitatea de domiciliu și cea unde învață

După ce Guvernul a aprobat la începutul lunii o ordonanță de urgență care prevede că studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, un amendament avizat de Comisia de Buget restricționează călătoriile pe care aceștia le pot face.

Potrivut amendamentului, studenţii vor călători gratuit cu trenul doar pe distanţele dintre localitatea de domiciliu şi cea în care se află unitatea de învăţământ frecventată, scrie digi24.ro.

Un al doilea amendament extinde beneficiul gratuităţii călătoriilor CFR şi asupra elevilor din clasele a IX-a - a XII-a.

Amendamentele au fost admise cu majoritate de voturi. Autorii primului amendament sunt senatorii Eugen Teodorovici (PSD) şi Florin Cîţu (PNL). Autorii celui de-al doilea amendament sunt senatorii Eugen Teodorovici (PSD) şi Mihu Ştefan (PSD).

foto ziuadecj.realitatea.net

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

11 comentarii

student

Acum 7 ani

haha, acum s-au prins ca asa nu toti vor mai putea ajunge gratuit la proteste in Bucuresti
Raspunde

protestatar

Acum 7 ani

Mormal! Sa mearga acasa, nu sa colinde tara pe banii nostri!
Raspunde

gigi contra

Acum 7 ani

Ce mutre de prosti au studentii din poza! Fac de ras Clujul, centru universitar cu traditie!
Raspunde

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, m-am prins, voi chiar vreți sa ne determinați sa mai si învățam! Thii, ce oameni haini...jos PSD!
Raspunde

da

Acum 7 ani

si numai in timpul sesiunii cu adeverinta de la fac
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus