Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
6°C

Viteză excesivă: un băiat de 13 ani a intrat cu mașina în alte două parcate

Viteză excesivă: un băiat de 13 ani a intrat cu mașina în alte două parcate

Un băiat de doar 13 ani este grav rănit în urma unui accident care a avut loc la Ocna Sibiului, cu câteva minute înainte de prânz.

Actualizare 12:40 Martorii accidentului au povestit polițiștilor că ”mașina avea viteză foarte mare, peste 100 de km/h”. Copilul a fost transportat la spital cu mai multe fracturi, iar polițiștii au descoperit că autoturismul Dacia Logan condus de băiat nu era al părinților săi. Ci al unor rude. Acest aspect ar putea duce fie la cercetarea băiatului pentru furt, fie a proprietarilor mașinii, pentru încredințarea acesteia unei persoane fără drept de a conduce un autoturism.

Știre inițială

Accidentul a avut loc pe strada Mihai Viteazul din orașul Ocna Sibiului, iar mașina condusă de băiat avea viteză mare, susțin polițiștii. În urma impactului cu două mașini parcate pe marginea drumului, băiatul a rămas încarcerat. A fost scos din mașina făcută zob de către cei de la SMURD și transportat conștient la spital, cu fractură de femur.

accident 1 accident 3

Sursa foto: Info Trafic Sibiu

Știrea se actualizează

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

anonimul cel furios si merele de smoala

Acum 7 ani

Daca chiar are 13 ani, nu raspunde penal. Pa ! restul e paguba pura
Raspunde

dupa fapta

Acum 7 ani

neh! Parintii platesc precum si cel care i-a incredintat masina!
Raspunde

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nene Mihai Pop, daca esti cumva pe "receptie" legat de alt articol, stii tu care, ce spui tu in autosuficienta ta "suverana" drumu' ala mere cumva catre localitatea cu copilu' in cauza, au ba?....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus