România a avut, din 1989 încoace, peste 20 de miniștri ai Sănătății. Cu toții ar trebui să fie obiectul unei anchete privind sutele de mii de crime care s-au produs în ultimii 28 de ani în spitalele din România. Pentru că e o crimă să te afli la aproape 30 de ani după Revoluție într-un stadiu medieval al sistemului medical. Fiecare dintre noi poate număra lejer trei-patru cazuri de oameni care au murit cu zile, din cauza acestui sistem care a protejat corupți și incapabili. Pornind de la cei care au omis să includă construcția de școli și spitale pe lista programelor care se pot finanța prin fonduri europene, atunci când s-a negociat intrarea României în Uniunea Europeană, și până la miniștrii și secretarii de stat care au asistat la decesul unui sistem medical care produce mii de morți în fiecare an, cu toții ar trebui să răspundă, la un moment dat, în fața legii. În orice analiză europeană privind sistemul medical, România este în coada clasamentului. Anul trecut am fost depășiți la calitatea serviciilor medicale de Muntenegru, Bulgaria şi Albania. Da, inclusiv de Albania. Albanezii sunt surclasați de români la un singur capitol: cel al sumelor pentru sănătate alocate pe cap de locuitor, cu puțin sub 500 de dolari. În rest, suntem praf. În cazul transplantului de rinichi, de exemplu, suntem tot la coada clasamentului, cu doar 12-13 cazuri efectuate, în medie (media se face raportat la un milion de locuitori) pe an, în timp ce Spania, Olanda şi Franţa se apropie de 60 de cazuri (la un milion de locuitori), conform unei analize prezentate de Digi24. Exisă şi capitole la care România este pe primul loc, dar nu într-un mod favorabil. Din nefericire, suntem fruntaşii Europei la mortalitate infantilă, cu peste opt decese la mia de nou-născuţi. Ne urmează Macedonia şi Bulgaria, în timp ce, în ţările nordice sau în cele din vest, raportul este de doar două decese la o mie de naşteri. Iar lista poate continua. România preferă, de 28 de ani, să vireze sute de milioane de euro spitalelor private din Germania, Austria, Franța și Italia, pentru a trata români care pot fi tratați și aici, mult mai ieftin, prin sistemul nostru privat. Dar nu se întâmplă asta și nici nu se va întâmpla foarte curând, dintr-un singur motiv: oamenilor din sistem le e frică de concurență și sunt anchilozați într-un sistem care le produce un bine personal. Și atât. Un exemplu: statisticile CAS Sibiu din 2014 arată că, pentru 1.456 de intervenții făcute de sibieni în alte state, s-au decontat aproape 1,5 milioane de euro. Bani cu care, spun medicii, la Spitalul European Polisano din Sibiu se puteau face cu până la cel puțin de cinci ori mai multe intervenții. Sistemul a preferat sănătatea sau poate chiar viața a 1.456 de persoane, față de peste 7.000, cât s-ar fi putut realiza acasă, în Sibiu. Cele mai mari trei deconturi efectuate de CAS Sibiu în cursul anului 2014 s-au situat la nivelul sumelor de 440.677 lei (aproximativ 102.000 euro), 396.169 lei (92.000 euro), respectiv 173.244 lei (40.000 euro), pentru servicii medicale acordate asiguraților sibieni în Germania, în baza cardului european de asigurări sociale de sănătate. Tot în 2014, România era datoare, din cauza sistemului său putred, care trimite pacienții dincolo de granițe, peste 200 de milioane de euro spitalelor private sau de stat din Europa. Și asta pentru că un sistem nu acceptă realitatea. În orice stat al Uniunii Europene, asigurarea urmărește pacientul. Banii urmăresc pacienții. Nu invers, așa cum se întâmplă la noi. ”Dincolo” nu contează unde te tratezi, la ”privat” sau la ”stat”, atâta timp cât beneficiezi de asigurare. Sistemul de acolo nu face diferențe, ci urmărește doar interesul pacientului, o noțiune de-a dreptul stranie pentru cei douăzeci și ceva de miniștri ai Sănătății români. Dar ce s-ar întâmpla, odată cu liberalizarea sistemului? Ar trebui doctorii ”de la stat” să devină la fel de profesioniști ca cei de la ”privat”? Adică tot ei, în cele mai multe cazuri. Ar exista cu adevărat o concurență a serviciilor medicale în care să primeze interesul pacientului? S-ar închide robinetul licitațiilor tembele din spitalele de stat, unde un prosop costă cât un Moet din 1965? S-ar gândi de două ori un tânăr absolvent al facultăților de medicină dacă e bine sau e rău să ia calea Londrei? Ar dispărea interesul de milioane de euro al celor care gestionează, în rol de dumnezei, cine beneficiază și cine nu de tratamente în străinătate? Dacă la toate aceste întrebări răspunsul este afirmativ, atunci de ce naiba nu se face nimic? De 28 de ani?
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 1114
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
MB
Acum 3 ore
Claudiu
Acum 3 ore
Liberal autentic
Acum 3 ore
Neli Oproiu
Acum 3 ore
Bobo