Miza nu e mare, e colosală. De douăzeci și ceva de ani în România s-au petrecut două fenomene intercondiționate și anume, furtul, devalizarea pe față a avutului ei, concomitent cu închiderea ochilor de către factorii chemați s-o apere, în frunte cu justiția. De câtăva vreme, de câțiva ani, lucrurile s-au schimbat, se schimbă sub ochii noștri, hoții, delapidatorii, devalizatorii sunt dați în vileag, judecați și condamnați. Este vorba de un adevărat cutremur printre potentații de tot soiul, de ieri sau de azi, care s-au socotit imuni, la adăpost de lege, indiferent de împrejurări. S-ar putea zice că acum totul este în limite normale, firești, că odată și odată tot trebuia ca adevărul să iasă la lumină să se facă dreptate. Așa ar trebui să fie, doar că fenomenul zguduie țara din temelii datorită faptului că detașamentul astfel vizat este covârșitor, iar de altă parte pentru că deține în mâini puternice pârghii economice, politice și administrative pe care le-a pus în lucru cu succes de câte ori a fost nevoie să se apere. Acest fenomen este azi mai acut ca oricând. S-a văzut cu prilejul de-acum celebrelor ordonanțe cum, politic și legislativ, actualii potentați ai puterii erau gata să pună la bătaie principalele autorități ale statului, în scopul salvgardării propriilor interese, în scopul subjugării justiției. Ei bine, ordonanțele s-au dus dar pericolul a rămas. Abia s-a șters cerneala de pe abrogarea sau anularea lor, că o adevărată șarjă de campanie s-a dezlănțuit cu o virulență exacerbată împotriva președintelui Iohannis, principalul inițiator și actor al demolării lor. Presați de termenele proceselor, împricinații speră într-o campanie masivă de compromitere a președintelui în care scop pun la bătaie toate tunurile de care dispun. Mai mult decât oricând, unele mijloace de comunicare și difuzare a informației, televiziuni, ziare, animate de oameni lipsiți de orice scrupule, care pentru bani sau alte interese ling azi ce-au scuipat ieri, oameni în stare să împrăștie de la tribuna publică cu toate lăturile care infestează adevărul și bunul simț, se lansează la cele mai infame afirmații, la acuzații mincinoase, denigratoare nu numai la adresa președintelui Iohannis ci și la adresa tuturor, persoane fizice sau autorități, care fac stavilă în fața minciunii, în fața corupției. Nu că președintele Iohannis ar fi infailibil, scutit greșelii. Treaba cu casele le-a oferit prilej de jubilație adversarilor. Dar d-sa s-a impus autoritar și apreciativ prin cel puțin două atitudini de interes fundamental pentru țară, am numit preocuparea pentru asigurarea securității cum și cruciada anticorupție, prestații care depășesc nemăsurat în semnificație scăpările ce-i pot fi imputate. Dar care poate fi scopul acestei campanii furibunde? S-a dovedit că mare parte din societatea românească poate fi manipulată la sânge. Ce se petrece acum seamănă izbitor cu campania anti Băsescu care a răsucit mințile a 80% dintre participanții la referendumul pentru demiterea acestuia. Promotorii actualei campanii știu că în atare situație manipularea informației poate face minuni. Ei i se pot adăuga măsurile pe zi ce trece tot mai populiste care, chiar dacă destabilizează țara și economia, își ating scopul în a câștiga opinia publică până la punctul necesar demiterii președintelui. Când se va aprecia că acest punct este acoperit, nicio problemă cu declanșarea suspendării. Odată președintele Iohannis înlăturat, calea va fi deschisă către reluarea măsurilor de salvare din calea justiției. Nici societatea civilă precum nici forurile europene nu vor mai avea impactul necesar în lupta anticorupție fără sprijinul autorității președințiale. Este de așteptat ca în continuare parlamentul și guvernul aflate în mâna interesaților grație celor care acum s-au regăsit în stradă dar au lipsit la momentul oportun la vot, să fie din plin folosite înspre împlinirea acestui scop. Ce s-ar putea face pentru preîntâmpinarea unei astfel de posibile evoluții? Ceea ce ar fi trebuit să se facă încă începând cu primele zile postdecembriste și anume, contracararea manipulării informației. Știe și cel mai neavizat receptor, INFORMAȚIA este o armă mai puternică decât tunul. Ea nu trebuia abandonată discreționar la îndemâna interesaților care, prin măiastra ei manipulare, au deturnat minți și destine, au distrus țara. În zisa noastră democrație informația manipulatorie nu poate fi controlată, în schimb ea poate fi contracarată prin difuzarea la nivel de masă a ADEVĂRULUI. Pentru aceasta este imperios necesar ca în slujba adevărului să fie puse la dispoziția opiniei publice cel puțin tot atâtea mijloace de informație câte servesc și minciunii. Azi, ca și ieri, disproporția în defavoarea adevărului este flagrantă, cu efecte distrugătoare. Pentru oamenii de bună credință, pentru acei dintre ei care dispun financiar, orice sacrificiu ar fi răsplătit însutit prin investirea în mijloacele difuzării adevărului, a realității. Căci nimic nu se poate clădi pe termen mediu sau lung pe minciună ci numai pe adevăr. Dacă pornind de la românul simplu și până la cel mai avizat nu se va înțelege acest lucru elementar, nu vom putea spera la un viitor luminos nici pentru români nici pentru România.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 2093
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Aaa
Acum 3 ore
Mikirikifriki
Acum 3 ore
Sigura si eficienta
Acum 3 ore
K.Samuel
Acum 3 ore
Kiki Riki