Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Peste 40 de spectacole ale TNRS în luna martie

Peste 40 de spectacole ale TNRS în luna martie

În decursul lunii martie, Teatrul Național „Radu Stanca” propune 42 de evenimente pe scenă proprie, la Studioul CAVAS din incinta Facultății de Litere și Arte, la Biblioteca Astra și la Oldies Pub. Spectatorii vor fi puși față în față cu avanpremiere, premiere și evenimente speciale. „Necunoscuta cunoscută”, „Martiri” și „Vorbiți tăcere” sunt numai câteva dintre spectacolele lunii.

Cel mai tânăr actor de la TNRS, Iustinian Turcu, nominalizat la premiile UNITER 2017, la categoria „Debut”, va putea fi urmărit în spectacolul „Martiri”, marți, 21 martie, de la ora 19:00. Acesta nu este recomandat persoanelor sub 16 ani și este prezentat de Secția Germană cu traducere în limba română.

Seria premierelor debutează vineri, 31 martie, de la ora 19:00 cu „Sărbători fericite”, în regia lui Cristian Juncu. Cei prezenți în sala de spectacol, vor face cunoștință cu personaje surprinzătoare, dar, în același timp, recognoscibile, cu ale căror probleme se pot confrunta și ei. În aceeași zi, de la ora 21:00, va avea loc premiera unui musical plin de culoare, într-un cadru neconvențional, Oldies Pub. „Rocky Horror Show”, în regia lui Cosmin Chivu. Acesta va mai avea două reprezentații, înainte de mult așteptata premieră: luni, 13 martie, de la ora 21:00 și marți, 14 martie, de la ora 19:00, la Oldies Pub.

Rocky_Horror_Show_teatru oldies pub

În prima zi din aprilie, de la ora 19:00, la TNRS va avea loc premiera spectacolului „Vorbiți tăcere? / Sprechen Sie Schweigen?”, o coproducție a celor două secții ale teatrului despre emigrarea forței de muncă, lipsa de implicare și tăcerea autorităților, dar și viețile oamenilor ce pleacă peste hotare pentru a-și întreține familiile sau pentru a duce un trai mai bun.

Vorbiti_tacere teatru tnrs

Accesul publicului la spectacolele TNRS se face exclusiv pe baza biletelor puse în vânzare la Agenția Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 17, precum și în rețeaua națională a magazinelor Germanos, Orange și Vodafone, Librăriile Humanitas și Cărturești sau online pe www.eventim.ro. În limita locurilor disponibile, se pot achiziționa bilete și în seara spectacolului, cu 30 de minute înainte de începere. Programul complet al spectacolelor poate fi consultat pe site-ul teatrului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Octavian

Acum 7 ani

Bai, nu se mai satura astia de gogomanii. Fiecare spectacol e o premiera aici, cel mai mare cu cei mai multi si ...cioara mult vopsita :)) Mai grav ca acelasi "jurnalist" preia tot ce i se baga pe gat: http://www.turnulsfatului.ro/2017/01/16/teatrul-se-muta-in-oldies-pub-cu-un-musical-montat-in-premiera-la-sibiu/ http://www.turnulsfatului.ro/2016/11/30/ce-vedem-in-decembrie-pe-scena-teatrului-national-radu-stanca/ La FITS de cate ori numaram babele de pe banca din fata de la Billa sa strigam bingo? Scoatem 80.000 pe zi in strada?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus