Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Autostrada cu margini de lut: în două săptămâni, valurile de pământ care alunecă spre mașini ne-au ”înghițit” țărușii | Foto și video

Autostrada cu margini de lut: în două săptămâni, valurile de pământ care alunecă spre mașini ne-au ”înghițit” țărușii | Foto și video

În condițiile în care autoritățile centrale tot moșmondesc la studii și expertize pe tema dealurilor din zona Aciliu care alunecă înspre autostrada Sibiu – Orăștie, am făcut noi un test. În urmă cu două săptămâni, am înfipt mai mulți țăruși în fața valurilor de pământ ce par să curgă înspre calea de rulare. În cele două săptămâni, țărușii-monitor înfipți de reporterii Turnul Sfatului au fost ”înghițiți”.

Una din zonele cu cele mai vizibile și ample alunecări de teren este cea a dealului Bucium. Este dealul în care a fost săpat ”celebrul” debleu de la Aciliu, soluție aleasă de constructorii italieni de la Salini Impregilo SpA, după ce varianta construirii unui tunel a fost respinsă în cadrul negocierilor cu CNAIR (Compania națională de administrare a infrastructurii, fosta CNADNR).

30 de cm în două săptămâni

În zona respectivă, fostul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, promitea senzori conectați la internet pentru monitorizarea alunecărilor. Promisiunea a fost făcută pe 10 noiembrie 2014, la deschiderea circulației grăbită de alegerile prezidențiale. Cum zece zile mai târziu, autostrada s-a fisurat pe o lungime de 50 de metri, monitorizarea high-tech a dealurilor de la Aciliu a rămas o poveste. Subiectul a fost readus în discuție la începutul acestui an, când CNAIR anunța oficial „urgentarea monitorizării”, dar tot fără detalii concrete. Prin urmare, în urmă cu două săptămâni, reporterii Turnul Sfatului au urcat pe dealul Bucium, pentru a bate mai mulți țăruși în fața, dar și la baza, valurilor de pământ care începeau să se dezghețe. În 14 zile, țărușii au fost acoperiți de pământ: alunecările au înaintat cu mai bine de 30 de cm.

alunecare autostrada 1 martie (3) (Copy)

Situația pare mai stabilă în vârful dealului. Țărușii-monitor au fost amplasați în partea superioară a alunecărilor de teren, iar în această zonă, în ultimele două săptămâni, lucrurile nu par să se fi schimbat foarte mult.

alunecare autostrada 1 martie (12) (Copy)

Valuri de 200 de metri

Valurile de pământ pornesc din vârful dealului, unde s-au rupt falii care au ajuns la înălțimi de peste patru metri, și au o deschidere de aproape 200 de metri. Pe acești 200 de metri, distanța față de calea de rulare variază între 70 și 12 metri (acesta fiind cea mai mică distanță între alunecările de teren și autostradă).

Turnul Sfatului a solicitat un punct de vedere oficial reprezentanților CNAIR, referitor la rezultatele monitorizărilor proprii și a variantei restricționării circulației în zonă. Până la redactarea acestui material, răspunsul nu a venit. Neoficial, însă, reprezentanți ai CNAIR au arătat că din punctul lor de vedere aceste alunecări sunt „de suprafață”. „Momentan, nu se impune închiderea circulației. Sunt curgeri lente, de suprafață, care – teoretic – n-ar trebui să influențeze traficul pe autostradă. Dacă cei de la Salini Impregilo SpA ar fi lucrat corect, aceste alunecări nu ar fi trebuit să se mai întâmple. Dacă vă uitați atent, din dealul respectiv mai mult de jumătate este stabil. Însă acolo unde înclinația este mai mare, acolo sunt probleme”, este opinia dată de un reprezentant al CNAIR care cunoaște situația din Dealul Bucium.

Construim România: din decembrie, valurile au înaintat cu câțiva metri

Într-un comunicat emis pe 31 ianuarie, Compania de drumuri anunța și achiziția în regim de urgență a unei expertize asupra întregului lot de autostradă, inclusiv a „punctului de interes Dealul Bucium”, după cum se exprimau oficialii. Însă rezultatul unei astfel de expertize ar putea veni prea târziu, din punctul de vedere al lui Mihai Alexandru Crăciun, reprezentantul Asociației Construim România, organizație care are printre obiectele de activitate și monitorizarea lucrărilor de infrastructură rutieră. „Și noi am fost duminica trecută, am fotografiat din dronă și am descoperit că față de luna decembrie a anului trecut, valurile de pământ au înaintat cu câțiva metri. Alunecările din ultimele zile au fost accelerate de către topirea zăpezilor și dezgheț”, spune Crăciun. De mai mult timp, el atrage atenția asupra faptului că o alunecare de teren bruscă și masivă este iminentă în zona respectivă. „E numai o chestiune de «când plouă suficient de mult». Se va ajunge la un punct critic, când suprafața de alunecare va fi suficient lubrifiată, iar într-un minut se va schimba toată configurația terenului de acolo”, este de părere Mihai Crăciun. El aduce în discuție și scenariul unui mic cutremur, suficient pentru a determina ca alunecările de teren să devină periculoase pentru cei aflați în trafic. ”Mulți ne spun că acolo este doar o alunecare prin translație. Dar faptul că dealul a început să alunece chiar de sub lizieră, acolo unde «s-a lăsat pământul» și unde apar în continuare noi alunecări ne determină să credem că avem de-a face cu un plan de alunecare mult mai adânc”, completează Mihai Alexandru Crăciun.

Un alt traseu?

Alunecările de teren în zona Dealului Bucium au fost observate încă din primăvara lui 2012, când în zonă au fost excavate primele camioane cu pământ pentru amenajarea căii de rulare. Cum dealul a ”reacționat” rapid și a început să o ia la vale, constructorii italieni au propus construirea unui tunel: în acest scop au adus și cofraje mobile imense, pentru a construi tunelul care să fie, mai apoi, acoperit de pământ. La finalul lui 2013, însă, varianta construirii tunelului a fost respinsă în cadrul negocierilor cu CNADNR, motivul fiind legat de costurile care ar fi depășit finanțarea alocată întregului proiect. ”Antreprenorul a hotărât în anul 2014 să nu realizeze soluţiile tehnice revizuite iniţial (inclusiv tunelul) şi să proiecteze alte soluţii tehnice în baza recomandărilor expertului tehnic al Antreprenorului”, au explicat atunci reprezentanții CNADNR. Noua soluție tehnică a fost ”săparea dealului”, astfel încât acesta să aibă o pantă cu un raport de înclinație de cel mult 1:5. Astfel, în Dealul Bucium a apărut un imens debleu (șanț) ale cărui maluri au fost acoperite cu o plasă textilă. Peste această plasă au fost împrăștiate semințe de iarbă, în speranța că un strat vegetal va opri alunecările de teren. Malul care acum alunecă a fost împânzit și cu o rețea de rigole, creată cu scopul de a drena apele pluviale, dar rețeaua a cedat încă din 2015.

Varianta construirii unui tunel care, odată acoperit cu pământ, să liniștească alunecările de teren este considerată nefezabilă de către Mihai Alexandru Crăciun. ”Acel tunel va trebui să aibă fundația în planul stabil al zonei, în stânca dealului, ca să spun așa. Dar acel lot de autostradă are zece mii de probleme, căci nici viaductul nu este foarte «sănătos». Prin urmare, nu știm cât va costa repararea actualului traseu. Soluția cea mai corectă ar fi abandonarea acestui traseu și mutarea spre nord, către Ocna Sibiului. Așa am avea un cost predictibil”, susține Crăciun.

autostrada alunecare (Copy)

Lucrare de peste 600 de milioane

Lotul de autostradă amenințat de alunecările de teren are o lungime totală de 22,11 km și este situat între localitățile Cunța (județul Alba) și Săliște (județul Sibiu). Antreprenorul general al lucrării, Salini Impregilo Spa, avea termen inițial de finalizare a acestui lot III din autostrada Orăștie – Sibiu luna aprilie a anului 2013. Din cauza alunecărilor de teren și a altor probleme invocate, termenul de finalizare a fost tot amânat. Deschiderea circulației (care nu a însemnat și finalizarea lucrărilor) pe cei 22,11 km de autostradă a avut loc în data de 10 noiembrie 2014. Zece zile mai târziu, însă, circulația a fost restricționată pe o bandă a sensului de mers Orăștie – Sibiu, din cauza unei fisuri cu o lungime de 50 de metri. În cele din urmă, din cauza acestei fisuri circulația a fost închisă total în septembrie 2015, iar pentru remedierea defecțiunilor italienii de la Salini Impregilo SpA au demolat terasamentul în zonă pe o lungime de 200 de metri. După care au părăsit șantierul. În aceste condiții, autoritățile române au anunțat că reziliază contractul, fapt consumat în ianuarie 2016. Dată până la care celor de la Salini Impregilo Spa le-au fost plătite facturi de 602,9 milioane de lei (dintr-un total contractual de 604,7 milioane de lei). Terasamentul demolat pe o lungime de 200 de metri a fost refăcut în cele din urmă de CNAIR, care a plătit alte 8,9 milioane de lei pentru utilajele, manopera și materialele necesare refacerii terasamentului în zonă. Circulația a fost redeschisă în octombrie 2016.

Foto Silvana Armat

alunecare autostrada 1 martie (31) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (27) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (29) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (28) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (20) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (18) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (24) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (8) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (17) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (26) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (15) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (25) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (16) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (21) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (2) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (19) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (23) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (10) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (9) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (11) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (1) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (22) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (6) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (3) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (5) (Copy) alunecare autostrada 1 martie (7) (Copy)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

17 comentarii

Prof.de geografie

Acum 7 ani

"Lotul de autostradă amenințat de alunecările de teren are o lungime totală de 22,11 km și este situat între localitățile Cunța (județul Alba) și Săliște (județul Brașov)." HA-HA-HA-HA! Băi Traian Deleanu, eu ştiu că oraşul Sălişte se află în judeţul Sibiu(https://ro.wikipedia.org/wiki/S%C4%83li%C8%99te). Te rog să corectezi!
Raspunde

Lucia

Acum 7 ani

"Lotul de autostradă amenințat de alunecările de teren are o lungime totală de 22,11 km și este situat între localitățile Cunța (județul Alba) și Săliște (județul Sibiu)." copiat din text . Unde ati vazut dvs judetul Brasov ?
Raspunde

Viorel

Acum 7 ani

Ma bucur ca jurnalisti de la turnul sfatului sunt atat de interesati de acest obiectiv . Varianta cea mai buna si ieftina este devietea de la sensul giratoriu inspre tabara de la Saliste , si continuand int-re Aciliu si Amnas se va ajunge exact in sensul de la Apold de jos . Poate sa inceapa de luna viitoare , cu o firma buna in toamna este gata .
Raspunde

dljekyll

Acum 7 ani

Cei de la ziarul Adevarul sustin ca ei au batut tarusii si au facut experimentul. Vezi aici: http://adevarul.ro/locale/sibiu/experiment-adevarul-repede-inainteaza-valul-pamant-ameninta-autostrada-orastie-sibiu-foto-video-1_58b6d34e5ab6550cb8eeb4e4/index.html Important e ca pamantul se misca :)
Raspunde

asdfg

Acum 7 ani

Autorul articolului este acelasi si in Adevarul, la link-ul tau. Deci el a batut tarusii, nu e nici o contradictie. Bravo Traian Deleanu pentru munca investigativa pe teren!
Raspunde

un sibian

Acum 7 ani

mai bine va vedeti de treaba!!! iar o sa inchida circulatia si o deschid peste 10 ani...iar TS urmareste numai cresterea audientei!!! cum alte mijloace nu au...ca nu le au cu scrisul, etc....infig si ei tarusi in pamant!!!
Raspunde

ovidiu

Acum 7 ani

Mie imi este clar ca acel deal nu poate fi stabilizat iar traseul autostrazii trebuie modificat complet. Sper sa nu se adevereasca scenariul cel mai tragic in care sa avem o perioada de ploi abundente, un accident pe austostrada care sa genereze coloane de masini si un deal care sa o ia la vale cu totul in cateva minute. Eu as inchide circulatia definitiv pe acel tronson de azi si as modifica proiectul cu ocolire completa a acelei zone.
Raspunde

Marcel

Acum 7 ani

Acel traseu trebuie inchis de urgenta !!!! Sunt probleme foarte mari acolo ne riscam viata mergand pe aceea autostrada ! O varianta este inchiderea autostrazii si replanificarea traseului !
Raspunde

Kasapu

Acum 7 ani

Ce modificarea traseului visati mai baieti , dealul ala trebuie ras la nevelul autostrazii te costa mult mai putin decat construirea unei noi autostrazi
Raspunde

Anonymus

Acum 7 ani

ce atata inchidere de autostrada, asa ati vazut voi in tarile civilizate? trebuie dusi bolovani mari de cariera si plantati acolo cu prinderea lor prin piatra concasata (cum este cea de la calea ferata) si asta va stabiliza terenul. suplimentar plantarea de pomi cu radacini adanci si se poate rezolva problema inainte sa fie prea tarziu... asa este cand autostraziile sunt facute din pix fara sa fie vizualizat terenul si facuta o analiza concreta asupra terenului. Bine ca si-au luat banii italienii. de ce nu ii da statul in judecata sa recupereze prejudiciul? ca aia au fost destepti. au pierdut foarte putin raportat la cat au castigat.
Raspunde

ovidiu

Acum 7 ani

Daca stratul de argila are 10m sau mai mult solutia propusa de tine nu-i viabila deloc, ba mai mult ar face rau adaugand extra greutate in cazul unei alunecari masive. Si solutia cu tunel propusa de constructor ar fi fost ineficienta daca tunelul nu ar fi fost prevatut cu piloni de ciment armat turnati pana la adancimea unde ai sol stabil. Impadurirea in timp ar stabiliza doar terenul de suprafata dar curgerea se va produce in continuare in adancime.
Raspunde

NoName

Acum 7 ani

Tot vorbim despre inchiderea acestui tronson de autostrada.Intrebare...de curios...stiti cati oameni au murit folosind DN-ul paralel?care...by the way...are si el probleme de stabilitate pe zona respectiva dintotdeauna??? Hai sa raportam cele 30 de decesuri intr-un an pe National (cifra estimativa dar care se apropie de adevar)fata de cei 0 (zero) participanti la trafic decedati in urma tragediilor pe care le tot prezentam in presa.Hai sa o inchidem ca sa avem mai multe articole de genu' "accident deosebit de grav soldat cu n morti si x raniti in dreptul localitatii Z "
Raspunde

coadadedraq

Acum 7 ani

Si cu "Planul de morti la hectar" ce facem ? Nu se mai indeplineste norma ? Pai ? Stai sa vezi cand o ia dealu la vale, fereasca sfantu; de o tragedie ca atunci se recupereaza si "planul" pe toata perioada trecuta.... Si daca se mai inchide fo cativa ani iara au pita cei cu motelurile de la intersectia aia de la Saliste cu drumu national.
Raspunde

Corneliu Laie

Acum 7 ani

ALUNECARI DE TEREN ALUNECARI DE TEREN Ref la alunecarea pe autostrada Sbiu -Orastie imi exprim unele impresii: 1.—masuri obisnuite: - idea cu inchidere a circulatiei nu este ok inaiinte de a determina viiteza de “curgere” a masivului; - protejarea suprafetei terenului escavat cu plase a fost gresala majora. Aceasta masura antierozionala fiind permeabila care provocat infiltrarea apelor din precipitatiila stratul de baza. - modificarea traseului conduce la un cost imens dar si consum de timp; - propunerea cu aducerrea masivului de pamant la nivelul sau la o inaltime protejata fata de zona de alunecare sau la nivelul caii de rulare poate fi considerata - mai exista si o solutie probabila de stabilizare a masivului alunecat prin puturi forate cu evacuarea apei colectate si chiar cu piloti forati pana la stratul de baza; - ar mai fi inca o masura care ar trebui luata urgnent: evacuarea apelor de scurgere la suprafata mai sus de linia de ruptura. 2.- Masuri speciale: - In fostul Institut de Studii si Proiectare pentru Lucrari de Imbunatatiri Funciare ( ISPIF) exista Sectia de Studii si Prospectiuni geotehnice( Astazi poate sub Ag. Nat de IF).Agentie care ar trebui consultata. Daca mai sunt speialisti geotehnicieni, impreuna cu cei de la studii topo si aerofotogrametrie se poate izola arealul si proiectate masuri. Daca nu, cel putin, apelat la Institutul de aerofotogrametrie. Puteti sa mai luati legtura cu cei de la SNIF din Sibiu chiar daca sunt la pensiie pentru ca stiu multe. - in rezolvare ar trebui angrenati( cel putin unul) hidrotehnicieni -Faptul ca se instituie „monitorizarea ”( in conceptia Sist. Nat. de Management a Sit. de Urgenta) este masura ineficienta pentruca ,inca din fazele de studii si proiectare ale traseului trebuiau gasite „hibele”,iar acum este vorba de recim urgent. Acum masura rapida de salvare este ridicarea aerofotogrametrica cu restitutie si gasirea zonei de izvorare, sau concentrare a apelor de suprafata, sau existenta subterana. care va restrange duratele si suprafata de actiune de remediere
Raspunde

hop

Acum 7 ani

cautati niste constructori adevarati de sosele,neispravitti care sa incaseze sume uriase pe toate drumurile,nu mai luati politicieni de 2 bani ciubuc,de la firme de nimic ! DNA,sa va ia si sa va expulzeze in Africa !(uite ce a iesit)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus