Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
12°C

Medic din Sibiu despre astenia de primăvară: „Femeile sunt mai predispuse”

Medic din Sibiu despre astenia de primăvară: „Femeile sunt mai predispuse”

Primăvara și-a intrat deja în drepturi depline. Cu toate acestea, în aer nu plutește o stare de bine, ci mai degrabă una de oboseală. Mai mult decât atât, și puterea de concentrare scade în aceast perioadă. Și toate acestea din cauza instalării așa numitei astenii de primăvară. Pentru a afla cu exactitate ce este, cum se manifestă și mai ales ce măsuri putem lua împotriva ei, am stat de vorbă cu Adriana Cioca, medic primar în medicină de familie.

Reporter: Ce este mai exact astenia de primăvară?

Adriana Cioca: În primul rând astenia de primăvară nu este o boală, este o stare fizică şi psihică prin care trece organismul în această perioadă.a anului. După o perioadă în care am fost obişnuiţi să stăm mai mult în casă şi să consumăm preponderent alimente conservate, este posibil să ne confruntăm cu o stare de slăbiciune fizică, de oboseală permanentă şi nejustificată, precum şi cu dureri de cap şi cu dificultăţi de concentrare. Toate aceste stări definesc astenia de primăvară, care, în opinia medicilor, este consecinţa ieşirii din hibernare şi a efortului de adaptare a organismului la noile condiţii de viaţă precum şi urmarea aportului redus de vitamine şi săruri minerale. În acest sezon, schimbăm stilul de viaţă sedentar cu unul mai activ, cu plimbări mai dese în aer liber, ne expunem mai mult la lumina solară şi începem să consumăm mai multe verdeţuri în detrimentul alimentelor conservate. Trecem, aşadar, printr-o perioadă de adaptare, iar organismul unor persoane se poate resimţi.

Rep.: Ce schimbări se produc în organismul nostru odată cu instalarea primăverii?

A.C.: Potrivit unei teorii, astenia de primăvară este cauzată de scăderea concentraţiei de beta endorfine din plasma sangvină. Beta endorfinele sunt hormoni care, în concentraţie ridicată, induc o stare de bine şi au o acţiune calmantă. Se pare însă că acesta nu este singurul hormon al cărui nivel este influenţat la schimbările pe care le presupune noul sezon. Şi hormonul stimulator al melanocitelor (MSH), este influenţat. Eliberarea acestuia depinde, printre altele, şi de expunerea la lumină, care este mai mare primăvara. Hormonul MSH stimulează producţia şi eliberarea melaninei, pigmentul pielii, însă are şi alte roluri în organism. Studiile mai recente au arătat că, în concentraţie mare, el scade apetitul, lucru care explică de ce unele persoane simt că nu au poftă de mâncare la trecerea de la iarnă la primăvară. O altă teorie spune că scăderea expunerii la lumina duce la modificarea comportamentală. Datorită carenței de vitamine din cursul iernii, scade şi capacitatea de rezistenţă a organismului la afecţiunile obişnuite, ducând la o suprasolicitare ce ne face să ne simţim slăbiţi şi ameţiţi. Toate acestea influenţează activitatea cerebrală, scăzându-ne tonusul intelectual.

Rep.: Cine se poate confrunta cu astenia de primăvară? Este cineva mai predispus?

A.C.: Persoanele sedentare sunt mai vulnerabile. Trecerea de la un anotimp la altul poate să nu fie resimţită de cei care sunt în permanenţă activi din punct de vedere fizic şi de persoanele viguroase, care nu au probleme de sănătate. Sedentarii însă, care lucrează în interior, la birou, vor resimţi oboseala şi slăbiciunea fizică. De asemenea, femeile sunt mai predispuse la astenie, comparativ cu bărbaţii, pentru că au o vulnerabilitate fizică şi emoţională mai mare.

Rep.: Ce putem face pentru a atenua simptomele pe care le resimțim odată cu instalarea asteniei de primăvară?

A.C.: Această perioadă vine ca o provocare de a rezolva toate conflictele interioare. Pentru a face acest lucru trebuie să recurgem la introspecţie, să ne stabilim clar şi simplu care sunt lucrurile care ne provoacă nemulţumire, ce dorim să schimbăm şi ce trebuie să păstrăm în configuraţia vieţii nostre interioare. Deci ce putem face? În primul rând nu trebuie să neglijăm aceste semne, iar dacă această stare persista mai mult de o lună în ciuda măsurilor de modificare a stilului de viaţă, este necesar să ne prezentăm la medicul de familie.

Rep.: Cât de mult ajută exercițiile fizice în combaterea asteniei de primăvară?

A.C.: Ele ajută metabolismul şi, pentru că stimulează secreţia de endorfine, îmbunătăţesc starea psihică. Atenţie însă! Exerciţiile prea solicitante pot avea efectul invers celui scontat, epuizând şi mai mult organismul. Persoanele cu boli cronice trebuie să ceară sfatul unui medic înainte de a face orice tip de mişcare. Petrece mai mult timp în aer liber. Plimbarea sub soarele de primăvară stimulează creierul nu doar prin creşterea fluxului de sânge oxigenat, ci şi prin stimularea producerii de serotonină, substanţă care generează o stare psihică de bine.

Rep.: Pe ce ar trebuie să se bazeze regimul nostru alimentar în această perioadă?

A.C.: Alimentaţie bogată în vitamine cu evitarea alimentelor care obosesc organismul. Acesta consumă o cantitate mare de energie pentru a metaboliza grăsimile, prăjelile şi produsele rafinate de tipul făinii albe şi zahărului. Prin urmare, exclude din dietă aceste alimente dacă nu vrei că starea de epuizare să se accentueze. Consumă cât mai multe crudităţi. Imediat ce apar zarzavaturile în piaţă, revino la obiceiul de a-ţi face cumpărăturile de la producătorii tradiţionali. Spanacul, ştevia, urzicile şi leurda sunt bogate în substanţe ce revitalizează organismul. Au efect vitaminizant şi diuretic şi stimulează purificarea ficatului. Consumă-le sub formă de salate. Dacă suferi de probleme digestive, precum gastrită, ulcer sau colon iritabil, introdu cu prudenţă crudităţile în dietă, pentru că schimbarea bruscă poate avea efect iritant. Înlocuieşte cafeaua cu ceai verde. Dacă ţi-ai făcut un obicei din a-ţi dubla porţia de cafea pentru a te păstra pe linia de plutire, înlocuieşte suplimentul de cafea cu ceai verde. Este unul dintre cele mai eficiente energizante naturale.

Rep.: Ce alte măsuri mai putem lua?

A.C.: Somnul trebuie să fie suficient. În această perioadă, organismul trebuie ajutat să se adapteze, iar odihna îi asigură refacerea de care are nevoie. Dormi cel puţin şapte ore pe noapte dacă vrei că nivelul de energie din timpul zilei să fie optim. Suplimentele alimentare aduc energie. Lăptişorul de matcă şi polenul au efect energizant şi tonic pentru sistemul nervos. Suplimentele cu fier pot fi şi ele utile în caz de oboseală şi de slăbiciune. La trecerea dintre anotimpuri se mai poate face o cură cu drojdie de bere. Aceasta conţine vitamine din grupul B, care combat stările depresive şi nervozitatea, precum şi fier, util în caz de oboseală.

Sursa foto

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Tag-uri: Adriana Cioca

Vizualizari: 2031

Comentarii

4 comentarii

politrucul

Acum 7 ani

Buna! Nenea, mie-mi spui?... Am o "slabiciune" pentru prostani, ca nu ma poci "dezlipi" de ei, oricate meleaguri as "colinda"!...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

John

Acum 7 ani

Prostani ,prostani...da' cu portofelu gros,nu-i asa tarfulita??:))))
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Andrei

Acum 7 ani

Astenie cronică, ai matale! Fie vară..., fie iarnă... Netratabilă, dupe spusele celor cu care gialoghezi pe T.S., și întărită de numărul infinit al prostovanilor, precum și încăpățânarea cu care răsar și se perpetuează. Te compăcimesc...; și te admir pentru dârzenia combaciului, e-zeflemisto!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

o femeie vulnerabila

Acum 7 ani

"De asemenea, femeile sunt mai predispuse la astenie, comparativ cu bărbaţii, pentru că au o vulnerabilitate fizică şi emoţională mai mare." Dle. doctor, a sunat secolul XIX, isi vrea cunostintele medicale inapoi. Ramanem cu speranta ca aveti cunostinte adaptate la timpul nostru atunci cand e vorba de boli reale.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus