Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Muzeul Național Brukenthal primește șapte picturi ale artistului Ilie Mitrea

Muzeul Național Brukenthal primește șapte picturi ale artistului Ilie Mitrea

Ilie Mitrea, deținătorul premiului „Lorenzo il Magnifico” la Bienala de Artă Contemporană din Florența 2015, revine în expozițiile Muzeului Brukenthal pentru a treia oară, cu proiectul intitulat sugestiv „The Gift”. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 3 martie, de la ora 17 :00, la Muzeul de Artă Contemporană.

Cadoul artistului pentru Baronul Samuel von Brukenthal, șapte picturi în tehnica ulei pe pânză şi o instalaţie, nu constituie doar o reverență culturală cu ocazia Bicentenarului Brukenthal 2017 ci și un proiect inedit și o invitație la imaginație. Expoziția deschide dialogul între dinamica constituirii colecției de pictură și vizitatorul expozițiilor din zilele noastre.

„Dacă doriți să vedeți cum ar fi arătat Samuel von Brukenthal în portrete realizate de Francisc Bacon, Salvador Dali, Andy Warhol, Alfons Mucha sau Vincent Van Gogh, vă invităm să participați la exercițiul de reinterpretare propus de Ilie Mitrea după modelul oferit de cinci portrete ale Baronului, din sec. XVIII, expuse în galeriile Palatului Brukenthal. De asemenea, expoziția prezintă o instalație și o ilustrare a traseului operei de artă atelier-muzeu”, este mesajul unuia dintre curatorii expoziției.

Restaurator pictură în cadrul laboratoarelor Muzeului Național Brukenthal și membru al grupului Brukenthal von Studio, Ilie Mitrea constituie, în arta contemporană, o prezență ilustrativă pentru fenomenul creației generate în, și dinspre, fundamentele moștenirilor culturale. „A venit din nou rândul moștenirii Brukenthal – fondator, colecții, muzeu – să primească și să găzduiască darul artiștilor plastici contemporani, iar cel care îl oferă primul în 2017 este Ilie Mitrea”, mai spune curatorul.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus