vestemean (3)

Interviu cu prim-procurorul Veștemean: Tot timpul am fost undeva în primele cinci județe la faptele cu violență extremă, deși aparent Sibiul e un oraș liniștit

Obișnuit ca el să fie cel care pune întrebări, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veștemean, a răspuns de data aceasta. Despre dosarele de violență extremă din Sibiu, despre ”găinării”, despre schimbările din Codul Penal pentru care au ieșit zeci de mii de oameni în stradă și despre persoane cunoscute în oraș implicate în dosare grele, care vor ieși la iveală în perioada următoare.

 

Rep.: Haideți să vă enumăr câteva dosare care mi-au rămas în minte de anul trecut: profesoară ucisă cu premeditare pe Transfăgărășan, vreo două tentative de ucidere pe stradă, în Piața Mare și la Aeroport, cazul oribil de Crăciun cu familia ucisă și o fetiță aruncată în fântână…

I. V.: Cel puțin în ultima perioadă, referitor la faptele cu impact negativ asupra publicului, pot să vă spun că am reușit să identificăm autorul, să-l ducem la arestare și multe dintre acestea sunt soluționate cu trimiterea în judecată, unele chiar au condamnări în prima instanță.

Rep.: De acord, eu însă mă gândeam la ce spun aceste fapte de o violență extremă despre noi în general, despre sibieni? Adică suntem liniștiți din fire, până apare o faptă șocantă de genul acesta.

I.V.: Ce nu s-a spus până acum, noi tot timpul am stat ”bine”, ca județ, la infracțiuni de violență. Au fost mai puține dar de impact puternic. Nu aș putea identifica motivele, dacă țin de psihic, dar tot timpul se petrec cam în aceeași perioadă, ianuarie-februarie, după sărbători, poate sunt depresii, oamenii se mai întorc din anumite zone acasă, poate sunt nemulțumiri vechi…

Rep.: Alcoolul…

I.V.: Din ce-mi spunea un coleg criminalist care a lucrat o perioadă lungă de timp și acum s-a pensionat, erau foarte multe fapte de genul acesta și înainte în județul Sibiu, doar că nu erau prea des mediatizate. Tot timpul am fost undeva în primele cinci județe la faptele cu violență extremă, deși aparent Sibiul e un oraș liniștit. Se spune că suntem mai înceți, mai mulcomi, dar când pornim apar lucruri grave.

Rep.: Deci e bine să nu-l supăr pe vecinul că nu se știe…

I.V.: Nu, nu chiar așa. Toate faptele acestea nu au fost săvârșite de vecin, sunt oameni mai ciudați, cum a fost și cazul bărbatului venit din Tg. Mureș și a fiert copilul în sodă caustică. După aceea, cel cu Transfăgărășanul era din Brașov venit. Deci nu e general valabil, un om cu o minimă instrucție, o integrare socială normală nu recurge la chestii de genul.

Rep.: Cu ursul ce ați făcut? A fost închis dosarul?

I.V.: Marele urs mic sau micul urs mare are dosar în lucru la Parchetul Curții, unde se fac cercetări. Este în lucru. Nu știu în ce fază și când se va termina. A trecut. Din punctul nostru de vedere nu am avut nicio implicare, nici ca dosar, nimic, dosarul a fost preluat de Curte să nu se aprecieze că noi am avea relații de amiciție sau cunoștință pe plan local. E absurd să în anchetez eu pe cel de la Poliție, mai întâi îl iau la întrebări și apoi hai să vedem ce dosare ai mai făcut. Nu e corect uman, nici moral.

Rep.: Aveți multe dosare cu autor necunoscut?

I.V.: Avem. Sunt destul de multe. Au tot crescut față de anii trecuți. Acum, a crescut și volumul de dosare, dar avem în plan ca în perioada următoare să ne mai facem puțină ordine. Să nu vă gândiți că sunt foarte multe cu autor necunoscut la ce înseamnă infracțiuni grave. Acelea sunt foarte puține. Majoritatea sunt de genul: mi-a furat din poșetă, din curte, bicicleta… lucruri mărunte. E foarte greu, de exemplu, dacă pierzi momentul operativ să mai revii. Poate erau la fel de multe și înainte, dar lumea nu mai făcea atâtea plângeri: mi-a furat găina, fi-a furat un ou, mi-a furat asta…

Rep.. Acum avem internet, e mai ușor să facem o plângere.

I.V.: Acum toată lumea ne trimite. Poate multe dintre ele nu sunt întotdeauna reale, dar avem obligația să le înregistrăm pe toate. Eu aș aprecia că este o creștere artificială, nu neapărat a crescut infracționalitatea, dar oamenii se plâng de orice. Să vă mai dau un exemplu: și-a uitat cheile undeva și face plângere că i-au fost furate.

Rep.: Pe de altă parte, poate ar fi bine să încurajați sibienii să depună plângeri.

I.V.: Nu mai e nevoie să o încurajăm, ei fac mai mult de atât. Mulți apelează la plângeri penale deși litigiul este civil.

Rep.: Nu toată lumea știe Dreptul.

I.V.: Avocații îl cunosc foarte bine. Pentru ei e o pistă, o încercare nu tocmai nevinovată.

Rep.: Cam care e încărcătura pe procurori, ca număr de dosare?

I.V.: Diferă foarte mult de competență. Procurorii de la Parchetul Judecătoriei Sibiu au la final de an soluționate în jur de 800-1000 de dosare. La un parchet mai micuț, Mediaș, Agnita, cifra este de câteva sute. Cam așa se întâmplă și la noi, la Tribunal, pentru că infracțiunile sunt mai complexe. Un dosar de evaziune poate avea zeci sau sute de volume, pe când un dosar cu ”mi-a dat în cap”, ”m-a lovit” se rezolvă cu două, trei declarații. Noi putem avea dosare și pe câțiva ani.

vestemean (2)

Rep.: Ca schemă de personal sunteți în grafic? La stat mai toată lumea se plânge.

I.V.: Anul trecut am fost ok, acum este o perioadă mai dificilă la parchetul local, aici fiind cei care sunt absolvenți de INM și sunt repartizați aici, în prima treaptă, din toată țara. După ce termină stagiul de doi ani de zile, în funcție de medie, caută să se apropie de casă. Acum avem o situație mai delicată, suntem cam descoperiți.

Rep.: Faceți angajări?

I.V.: Noi, direct, nu. Avem posturi libere, dar nu în sensul că ne-au plecat oamenii din sistem, ci s-au dus în structuri specializate, DIICOT, DNA, dar vin unii și pleacă alții.

Rep.: Apropo de asta, e văzut Sibiul ca o rampă de lansare pentru o funcție mai importantă la București. Avem destul de multe exemple în ultima vreme…

I.V.: Nu știu dacă scaunul acesta pe care stau eu te ajută să te duci la București. Eu cred că totul a fost conjunctural. Nu vă ascund că Parchetul Sibiu și toate parchetele de pe lângă Curtea de Apel stăm foarte bine raportat la alte parchete din țară. Am avut anul trecut inspecția judiciară în control și am fost dați exemplu pozitiv pe țară.

Rep.: Dați-mi un exemplu, la ce stați bine?

I.V.: Nu avem dosare vechi sau sunt foarte puține, operativitatea este bună, dosarele nu trenează foarte mult, în principiu se soluționează destul de repede. Mi-ați dat la început niște exemple de dosare și ați văzut că în două, trei săptămâni, s-a reușit descoperirea autorului, etapele sunt scurte. Dacă eficiența noastră este cât mai bună și starea de bine se transmite cetățenilor.

Rep.: În condițiile acestea, v-au crescut salariile? Toți bugetarii au primit majorări.

I.V.: Da. Au crescut și salariile, sunt ok.

Rep.: Care este salariul mediu?

I.V.: Diferă foarte mult, în funcție de vechime, de grad, aș spune că încep de la 5000, cam cât ia un stagiar, și se apropie de 10.000, cam așa ceva.

Rep.: Deci sunt peste media pe județ.

I.V.: Sunt mult peste medie.

Rep.: În ultimii ani predecesorii dvs. vorbeau de un val de simpatie pentru procuratură, cumva extins de la DNA. Cum simțiți asta acum, după ce am avut și proteste, schimbări majore în Capitală, vă mai simțiți apreciați în societate?

I.V.: Prin prisma muncii noastre nu prea avem multe contacte, evităm ieșirile în oraș, amicițiile…

Rep.: Înțeleg, dar oameni sunteți.

I.V.: Da, dar evităm în sensul că nu mergem la restaurante oriunde sau cu oricine, ci poate tot cu prieteni de-ai noștri. Nu cred că este o antipatie față de noi, nu am văzut asta. Acum, ca să fiu sincer, nimeni nu se bucură când se întâlnește cu un procuror, dar nu este nicio o antipatie. Și ca să merg până la capăt, noi nu suntem percepuți ca și DNA, până la urmă. Fiecare e perceput după ceea ce face, imaginea noastră la Sibiu este ok. Și presa ne-a transpus corect în ceea ce am făcut, nu am văzut articole negative sau dubioase. Că au fost întrecut, e altceva, eu spun că ne-am revenit în ultima perioadă. În ultimul timp nu am avut nici acțiuni disciplinare, nici probleme de ordin intern.

Rep.: Să vă cer o părere despre modificările Codului Penal despre care se vorbește deja de vreo câteva luni și pentru care am avut proteste în toată țara?

I.V.: (zâmbește n. r.)

Rep.: Vă întreb altfel. Modificările preconizate v-ar ajuta în munca de zi cu zi?

I.V.: Orice modificare în bine ne avantajează.

Rep.: Și vor fi modificări în bine sau în rău? Că aici e miza.

I.V.: Știți care e ideea? Depinde de ce parte ești. Cam așa stau lucrurile. Dar orice modificare deja aprobată noi o punem în aplicare.

Rep.: Asta e legea, cu asta lucrez.

I.V.: Cu asta lucrăm și căutăm să fie funcțională. Adevărul este că există loc de mai bine. Când legislația te ajută și munca ta este mai ușoară.

Rep.: Aveți în lucru dosare majore, de care vor auzi în perioada următoare?

I.V.: Dosarele care sunt importante la noi sunt cele legate de evaziune și spălare de bani. Sunt doare în lucru, prin prisma faptului că sunt foarte multe persoane care s-au ocupat cu ceea ce înseamnă desfacere, import-export de produse petroliere și cam pe acolo a fost evaziunea. Avem multe dosare care au stat o perioadă foarte lungă la DNA, pentru diferite infracțiuni, și care acum au revenit la noi. Sunt în cercetare pentru infracțiuni de evaziune și spălare de bani cu prejudicii foarte mari. Mari însemnând poate zeci de milioane de euro. Sunt foarte multe dosare complexe în lucru pe care anul acesta vom încerca să le finalizăm, mare parte dintre ele. După aceea eu cred că vom intra într-o relativă normalitate, adică nu vor mai fi foarte multe dosare grele, cu prejudicii foarte mari. Fiind și persoane importante implicate, vor fi deranjate, vor atrage atenția societății. Asta e. Ne facem treaba.

18 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Bahama Mamas

    Serios ?!? Deci dupa capul astuia, considerand un an mai violent, ”tot timpul am fost…” :)
    Iar e happy hour ???

    La ce logica are asta, e asa dar stai, ca nu e asa….ii recomand rapid ceva vizite la psiholog si psihiatru.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    m

    Pai zice de judet ca e sus la fapte violente si dupa aia face referire la orasul Sibiu…din ce stiu nu sunt acelasi lucru :). Si din ce imi amintesc, cele mai recente crime (anul trecut) au avut loc prin sate.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    e-manuela

    Buna! Nenea, cum v-ati propus sa combateti “violenta” stalpilor de iluminat stradal care, dupa cum s-a dovedit, au pus gand rau pajnicilor cocalari motorizati, din acest colt de Rai ?…

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Bahama Mamas

    Treaba e simpla:
    Se iau cele 41 judete si Mun. Buc., vedem criminalitatea pe anul trecut, cinci ani, chiar ultimii zece, si daca nu suntem intre primele 5 in, sa zicem, ultimii 5 ani (”tot timplu”) isi da demisia freza de arici pentru o asemenea declaratie ?
    In alte tari din cate am mai vazut, fiind intr-o asemenea functie, chiar si intr-un interviu, nu ai voie sa faci asa declaratie fara dovezi.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Odin

      In articol se vorbeste, chiar din titlu de “faptele cu violență extremă” => nu despre tot ce inseamna criminalitate! De aceea statisticile acelea nu sunt relevante pentru discutia de fata!

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Bahama Mamas

        In opinia ta violenta extrema nu creste coeficientul de criminalitate. Interesant ! Deci judetele cu extrema sunt mediu si mai jos :) Hilar. Un act de violenta extrema face cat 20+ de gainarii…

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @Stefan Dobre: permite-mi sa incep cu un comentariu extrem de util. Daca interviul nu a fost telefonic, ceea ce nu pare, cand ai in fata prim-procurorul din Sibiu, nu il scapi, cu intrebari de tip telegrafic, deci calitatea intrebarilor conteaza foarte mult in raspunsurile pe care le vei primi.
    Cand vezi ca acesta evita, ai revenit imediat cu o intrebare suplimentara, usor indirecta pentru a obtine raspunsurile dorite. Desigur unele subiecte meritau a fi duse in profunzime.
    Noi, specialistii, cat si publicul larg am fi gasit foarte util acest interviu! Nu ai ocazia zilnic de a sta la masa, poate nu pe spete dar ar fi meritat.
    Personal m-ar fi interesat de ce ianuarie*februarie, hai sa investigam acest aspect, nu sa speculam raspunsuri, ce putem face dl prim procuror? faceti o analiza a infractiunilor, tipologiei infractorilor,, aveti specialisti? Puneti-i la treaba, primiti si transmiteti date catre Politie etc
    ce inseamna Prevenire?
    Sa ne spuna ca persoanele “cu minima instructie si integrate social”, “oameni mai ciudati’- adica”?chestii de genu, unu din Mures, altul din Brasov- imi inspira o necunoastere minima si o ignoranta a profilului unui infractor. Adica cei educati nu comit crime? Pe bune?
    in fine, se pare ca tot spalarea de bani e mai incitanta, se putea mai frumos !

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      e-manuela

      Buna! Nenea, ma scuzi ca intervin, da’ mi se pare ca esti intr-o situatie jenanta!. Daca faci parte din bransa, desi sincer iti spun, n-am auzit de tine, te plasezi intr-o pozitie ridicola, incercand sa-ti “urechezi” colegul. Sigur, fiecare dintre noi, consideram ca suntem “experti” in domeniul in care activam, dar totusi, consider c-ai mers prea departe. N-ar fi mai bine a te margini la comentariile de “chibi”, care-ti reusesc atat de bine?…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Odin

      Nu sunt specialist ca altii deci nu pot comenta calitatea demersului jurnalistic, dar pot evidentia cateva confuzii pe care le faci:
      1. utilitatea comentariului tau pentru autor o stabileste chiar el, autorul. Nu cunosti conditiile, imprejurarile si scopul interviului. Dar trebuie avut in vedere climatul politic in care plutim.
      2. scopul procuraturii nu este preventia criminalitati => investigarea statisticilor, alcatuirea unor profiluri si elaborarea de masuri de prevenire, astea le face altcineva.
      3. Au specialisti care fac si analize si profile dar pentru dosarele pe rol nu ca sa amuze spatiul public.
      4. De unde reiese ca nu exista o colaborare cu Politia sau alte institutii interesate? De ce sa puna Prim Procurorul “la treaba” alte institutii?
      5. Poate ca exista date care arata o corelatie inversa intre numarul de faptele cu violenta extrema si nivelul de educatie. Mai stii, pana la urma o astfel de corelatie ar fi de asteptat.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      jonyjon

      Una-doua apare Mihaita Copacceanu, lasa link la blogul propriu, mai are putin si se autopropune sa faca el un studiu platit din banii nostri.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    m

    e-manuela considera ca cineva a mers prea departe daca vorbeste despre ceea ce se pricepe. Normal, ea vorbeste despre toate cate un pic si nu se pricepe la mai nimic :))

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      e-manuela

      Buna! Nenea, sa ma scuzi ca-n “public’ n-a’ mai spus-o nimanui, da’ tu chiar esti prost! In aceasta breasla, colegii nu se ataca in public,Notiunea de solidatitate, tie iti spune ceva? Daca esti atat de capabil pe cat te crezi, iti faci “tu” un ziar, si “ne dai” lectii tuturor, inclusiv in ale gazetariei…Sa vadem cat timp rezisti. Pana atunci, “ciocu’ mic”… Te reumi a chibita, ca suntem o tara libera…

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    raspandache

    Mai rar așa scârboșenie de interviu lingușitor, Dobre de la TS tu nu te poți numi ziarist, decât în accepțiunea dată termenului de colegii tăi de la centru, mai profesioniști într-ale linsului.
    Să îi iei interviu prim-procurorului fără să atingi subiectul ”crima de la consulat”, dosar greu evident mușamalizat, dar să tot tragi spre a arăta,vai, profesionalismul procuraturii de la Sibiu, asta denotă că ești doar un scribălău la care lumea vine cu banul băgat în plicul cu articolul pe care tu doar îl semnezi. Rușine, nu știu de ce mama dracului mai tot citesc mizeria asta de fițuică.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Zexe

    Crima de la consulat cu AN (autor necunoscut) dupa atatia ani este o dovada a incompetentei astora! Sa nu uitam ca doi fosti prim-procurori sibieni au facut pusacarie pentru coruptie: Berghezan si Apostu.
    La nivel national sta sa explodeze scandalul cu retrocedarile frauduloase catre FDGR devenit succesor al unei organizatii hitleriste cu complicitatea unei judecatoare sibiene si prin nepasarea parchetelor locale!

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    m

    @e-manuela
    Cine zice aia e :)))
    Oameni buni, cred ca am deconspirat-o pe e manuela! O fi militianca (sau sotul ei)
    Altfel nu ar sti atâtea de “solidatitatea” aia. Uite ce suparata e, nici nu mai stie a scrie.
    Apropo, de pe ce ai scris, de pe masina de scris? Ca eu am tastat solidatitate si a intervenit autocorrectul !
    Oricum, la multi ani de 8 martie fie si celorlalte femei, e-manuela!

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Zexe

      Vorbesti tampenii, fara sa ai habar de istorie! Statul roman nu a fost hitlerist niciodata, o alianta nu te obliga sa preiei politica nationala a dobitocului cu care te-ai asociat. FDGR a devenit succesorul hitleristului Grup Etnic German din Romania, care a fost desfiintat in urma Conventiei de Armistitiu prin decret regal al regelui Mihai din anul 1944 si condamnat ulterior de Tribunalul de la Nurnberg pentru crime impotriva umanitatii, asa ca de unde atata legalitate?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Interviu
  • Contact