Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Mircea Cazan duce ”Turnul Sfatului” în Parlament. ” Vă atenționez un mare semnal de alarmă”

Mircea Cazan duce ”Turnul Sfatului” în Parlament. ” Vă atenționez un mare semnal de alarmă”

Senatorul liberal Mircea Cazan îi solicit ministrului Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, un răspuns cu privire la articolul prezentat în Ziarul Turnul Sfatului, cu privire la alunecările de teren de la tronsonul de autostrada Săliște – Cunța. ”Conform unei anchete efectuate de presa sibiană, alunecările de teren, de pe lotul de autostradă  menţionat, au înaintat cu mai bine de 30 de cm. Concret, în urmă cu două săptămâni, s-au înfipt mai mulți țăruși în fața valurilor de pământ ce păreau să curgă înspre calea de rulare, iar la momentul actual,  țărușii-monitor au fost ”înghițiți” de pământ. Valurile de pământ pornesc din vârful dealului, unde s-au rupt falii care au ajuns la înălțimi de peste patru metri, și au o deschidere de aproape 200 de metri. Pe acești 200 de metri, distanța față de calea de rulare variază între 70 și 12 metri (acesta fiind cea mai mică distanță între alunecările de teren și autostradă). Ce este îngrijorător este faptul că reprezentanți ai CNAIR spun că aceste alunecări sunt „de suprafață” şi că nu se impune închiderea circulației şi că nu influențează traficul pe autostrada”, scrie Cazan în interpelare.

Senatorul îi solicită ministrului măsuri urgente. ”Vă întreb, domnule ministru, ce măsuri urgente veţi lua pentru remedierea acestei probleme pentru a preveni o tragedie sigură, o alunecare de teren bruscă și masivă fiind iminentă în zona respectivă. Este numai o chestiune de timp până când se va ajunge la un punct critic, şi vor avea loc alunecări de teren care vor deveni periculoase pentru cei participanţii în trafic. Vă atenționez un mare semnal de alarmă pentru importanța acestei probleme si seriozitatea cu care trebuie abordată”, mai scrie Cazan în solicitare.

Despre acest subiect s-a scris aici

http://www.turnulsfatului.ro/2017/03/01/autostrada-cu-margini-de-lut-doua-saptamani-valurile-de-pamant-care-aluneca-spre-masini-ne-au-inghitit-tarusii-foto-si-video/

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, tag-uri: arivism, bla-bla, circumvolutiune, complicitate, curvasarai politic, fasaiala, incompetenta, infatuare, lucru slab, nas, obedienta, papagal, politician, pitpalac, spoiala, tiriplici,
Raspunde

Sibian

Acum 7 ani

Uite ba cine vorbeste. S-a trezit latifundiarul de Cazan. Du-te si vorbeste in parlament ca nu a auzit nimeni de ai nostri senatori si deputati de Sibiu. Ne este rusine cu asemenea oameni in parlament. El, Sovaiala, Neagu, Siterli, Avram din Sura, toti o apa si un nisip....
Raspunde

un sibian

Acum 7 ani

Cazan n-a fost niciodata intre cei isteti din clasa...probabil vrea sa opreasca dinou circulatia pe sectorul Saliste - Cunta...un "cadou" binemeritat de alegatorii din Marginime...
Raspunde

Eka

Acum 7 ani

Nu inteleg de unde atata obida si nemultumire. Actiunea in sine este corecta si este singurul lucru pe care un parlamentar il putea face in situatia de fata.
Raspunde

Georg

Acum 7 ani

"[...]"Vă atenționez un mare semnal de alarmă pentru importanța acestei probleme si seriozitatea cu care trebuie abordată”, mai scrie Cazan în solicitare.[...] Ciudata LIMBA ROMÂNA: A ATENTIONA UN SEMNAL de ALARMA seamana cu : -eu nu pot pentru ca sa stiu.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus