Cu pași de melc

Am avut neșansa să interacționez destul de mult cu Spitalul de Pediatrie în ultimele săptămâni, cu o problemă ortopedică. Neșansă pentru că nicio întâlnire cu spitalul nu are cum să fie fericită, darămite cu spitalurile din România. Într-un clasament al locurilor de care să te ferești, spitalele din România bat de departe calamități precum zonele cu căderi de stânci de pe Valea Oltului, luncile și localitățile inundabile din Bărăgan sau Dobrogea sau Bucureștiul în preajma unui cutremur. Ai cam aceleași șanse de supraviețuire.

Spre surpriza mea, nicidecum din cauza oamenilor. Sistemul pediatric din Sibiu și-a remediat o bună parte din defectele premergătoare scandalului de anul trecut, când mămicile din oraș au pornit jihadul împotriva conducerii, război civil încheiat cu demisia managerului de la acea vreme. Întâmplarea a făcut să ajungem cu cazul nostru chiar pe mâna noului manager al Pediatriei, doctorul Banciu. Scurta întâlnire cu el m-a convins de un aspect, că un manager poate dicta atitudinea personalului fața de pacienți. Un om blând, eficient, priceput în comunicarea cu cei mici, amabil și zâmbitor, în ciuda faptului că o hoardă îi asediază permanent ușa cabinetului. Iar atitudinea colegilor săi a împrumutat mult din cea a șefului. Am găsit fețe, o dată acre, mult mai calme și mai empatice cu suferința celor mici. Omul e mai ușor de modelat, dar ce te faci cu sistemul?

În Anul Domnului 2017, Spitalul de Pediatrie nu are un sistem banal de bonuri de ordine. Poate digitalizarea ne-a obișnuit în exces cu rânduiala și astfel îi simți și mai mult lipsa. Dar ce găsești pe holurile spitalului îți ridică părul în cap. Programul cabinetelor este destul de scurt, pacienții sunt mulți. Și pentru faptul că nu există o alternativă. Niciun privat nu a găsit suficient interes pentru a investi și în pediatrie iar sistemul public nu ține pasul cu problemele. Lipsa acestui banal bon de ordine duce la o adevărată luptă pentru supraviețuire. Închipuie-ți 20 de părinți cu 20 de copii cu mâini sau picioare în gips, care se reped cu plozii sub braț de fiecare dată când se deschide ușa cabinetului. E aproape canibalism. Pentru că opțiunea este să stai înghesuit, pe un hol încins, nearisit, fără lumină naturală, fără aer condiționat, unde efectiv simți boala cum te învăluie. Pârțuri, accese de tuse, strănuturi și muci, avem de toate. Alege doar boala cu care vrei să plece ăla micu acasă. A venit cu piciorul rupt, a plecat cu guturai. Degeaba s-a instalat un om de ispravă dacă nu i se dau și mijloacele prin care să poată produce schimbarea.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297