Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Grindeanu: Marile proiecte de dezvoltare trebuie discutate la nivel regional

Grindeanu: Marile proiecte de dezvoltare trebuie discutate la nivel regional

Premierul Sorin Grindeanu a declarat că vor fi organizate, în lunile următoare, întâlniri regionale între reprezentanții Guvernului și cei ai autorităților locale, în care să fie discutate marile proiecte de dezvoltare, transmite Agerpres.

"O să-l rog pe domnul președinte Robert Negoiță în lunile viitoare să organizăm întâlniri regionale pentru a discuta de proiecte regionale împreună cu reprezentanții Guvernului. (...) Marile proiecte de dezvoltare cred că trebuie discutate la nivel regional. La nivelul Asociației, cu ajutorul domnului președinte, putem să facem acest pas", a spus luni Grindeanu, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.

În discursul său, prim-ministrul s-a referit și la salarizarea primarilor, arătând că este necesară crearea unei "baze corecte" de salarizare în concordanță cu responsabilitatea fiecăruia.

"Cu ajutorul dumneavoastră, prin dezbaterea publică, (...) să o construim în mod corect — și în mare sunt lucrurile făcute în acest fel — tocmai pentru a pune în concordanță responsabilitatea cu salariul", le-a transmis premierul aleșilor locali.

Acesta a arătat că există și o problemă legată de finanțarea sportului, apreciind că subiectul este tratat diferit de la o unitate administrativă la alta, fără a exista o practică unitară în acest sens.

"La ultima ședință de guvern l-am rugat pe ministrul Tineretului și Sportului, împreună cu Ministerul Dezvoltării, să așezăm și această lege, să o clarificăm pentru că avem exemple în acești ani de practici diferite de la un oraș la altul sau de la un consiliu județean la altul", a precizat Sorin Grindeanu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus