Joi,
28.03.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

HC Sibiu se întoarce în fața suporterilor sibieni. Fanii sunt invitați la un concurs

HC Sibiu se întoarce în fața suporterilor sibieni. Fanii sunt invitați la un concurs

Handbal Club Sibiu revine luni, 20 martie 2017, în sala Transilvania, în primul meci de pe teren propriu în fața propriilor suporteri din acest retur. 

Hanbaliștii sibieni vor avea de înfruntat formația CSU ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, într-o partidă programată să înceapă de la ora 17:00.

În runda trecută, elevii lui Matei Damian au cedat în fața lui HCM Sighișoara, după un meci care s-a jucat cap la cap și în care echipa sibiană a pierdut conducerea abia în ultimele cinci minute ale partidei. Scorul final a fost de 32-30 (19-15).

În rândul jucătorilor, așteptările sunt mari și aceștia speră la o victorie în fața gorjenilor, care sunt mai bine clasați, dar cu trei meciuri mai mult disputate. Înaintea partidei, HC Sibiu ocupă locul zece în clasament, iar CSU Târgu Jiu se află pe locul al șaptelea.

”Eu unul vreau o victorie, o să fie primul meci pe anul acesta acasă și sunt sigur că după meci noi vom fi cei care ne vom bucura de cele trei puncte. Cred că suntem mult mai montați decât ei și acasă suntem o echipa greu de învins”, a declarat pentru Turnul Sfatului, Robert Voica, interul de la HC Sibiu.
Biletele pentru accesul la meci se vor pune în vânzare cu 30 de minute înainte de începerea partidei și vor costa cinci lei.

Suporterii sunt invitați să participe la un concurs

Handbal Club Sibiu provoacă suporterii echipei la un concurs al cărui premiu va fi un abonament pentru întreg sezonul competițional. Fanii sunt invitați să ghicească numărul total de goluri care se vor marca în partida de luni, iar cei care vor ghici vor fi desemnați câștigători. Răspunsul se trimite pe pagina de facebook a echipei.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

azi sau luni?

Acum 7 ani

Ar fi bine sa nu inducem lumea in eroare, pana la urma cand va fi meciul? Azi sau luni de la ora 17? Pe siteul echipei se precizeaza ca azi este meciul, pe facebook si pe TS ca este luni....ma poate lamuri cineva cand este meciul? Multumesc
Raspunde

David Păun

Acum 7 ani

Meciul este programat pentru ziua de luni.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus