Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

1,4 milioane de lei în plus, opt în total: Primăria deschide sesiunea depunerii de proiecte pentru agenda culturală

1,4 milioane de lei în plus, opt în total: Primăria deschide sesiunea depunerii de proiecte pentru agenda culturală

Timp de o lună, începând cu ziua de 21 martie, operatorii culturali interesați sunt așteptați să depună proiecte pentru Agenda culturală a Sibiului 2017. Față de anul trecut, Primăria a mărit sumele cofinanțării acestei agende de la 6,6 la opt milioane de lei.

Reprezentanții Primăriei Sibiu anunță că, la fel ca și anul trecut, proiectele redactate conform Ghidului de eligibilitate actualizat anul acesta pot fi depuse la Registratură (Ghidul de eligibilitate poate fi descărcat de aici). Termenul limită de depunere a acestor proiecte este ziua de joi, 20 aprilie 2017. După depunerea proiectelor, o comisie desemnată de către primarul Sibiului, Astrid Fodor, le va selecta pe cele eligibile, pasul următor fiind alocarea sumelor destinate cofinanțării. Lista proiectelor selectate și sumele prevăzute a fi alocate vor fi, mai apoi, supuse votului consilierilor locali. Anul trecut, pe agenda culturală au fost înscrise 91 de proiecte.

Pentru anul în curs, suma alocată a crescut la opt milioane de lei în vederea încurajării proiectelor care vizează anul gastronomic 2017 și, respectiv, a celor care comemorează cei zece ani de când Sibiu a deținut titlul de Capitală culturală europeană. „Sibiul a crescut datorită vieții sale culturale, la fel de importantă în dezvoltarea orașului precum viața sa economică. Prin urmare, în cazul Sibiului, suportul oferit evenimentelor culturale reprezintă o investiție”, declară primarul Astrid Fodor, potrivit unui comunicat emis de Primăria Sibiu.

Cei care doresc informații suplimentare le pot fi obținute fie prin email ([email protected]) fie prin telefon (0269 208 812).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

OPRESTETE!, ASTRID FODOR

Acum 7 ani

Doamna Primar Fodor! Acest Buget generos pe care l-ati alocat asa-zisei Agende Culturale, n-ar putea include si constructia unei gradinite sau scoli? Oare e mai "cultural" circul in strada organizat de ciudati din mass media locala decat educatia?
Raspunde

SUS CULTURA!

Acum 7 ani

Bugetul ptr. educatie e altul...unii au nevoie si de manifestari culturale! Cultura presupune ca s-a ajuns la un nivel suficient de bun de educatie incat ea, cultura, sa fie perceputa corect si sa devina parte intrinseca a individului civilizat.
Raspunde

Agenda Culturala = hotie cu acte-n regula

Acum 7 ani

De la constructii noi, parandaratul, este de doar 10%; la cultura, cat cuprinde, fara numar. Tambalaul circarilor nu poate fi cuantificat.
Raspunde

Paul

Acum 7 ani

Dacă circul în stradă pe banii Primăriei înseamnă cultură, atunci Moliere, Shakespeare, Tolstoi, Chehov sunt depășiți; în accepțiunea lui Chiriac, nonconformismul e la modă...da, așa e și el: un hoț ciudat.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus