Mania liderului suprem

Alin Bratu

Omul cu două prenume, Nicușor Dan, riscă să rămână în umbra partidului pe care l-a format, din cauza unui principiu de la care până acum poporul român, indiferent de sex, avere și gradul de inteligență, n-a abdicat niciodată. A contat permanent, în viața politică, liderul providențial și nu neapărat o idee. Voi explica.

Victor Ciorbea, cu alura lui de tocilar strâmb, a fost văzut ca salvatorul României în vremuri în care România era, ca și acum, împărțită în două: comuniști și necomuniști. Luat pe sus de mulțime de la Primăria Capitalei, premierul Victor Ciorbea a fost, în cele din urmă, un episod palid în istoria țării. Ciorbea nu a fost decât un om. N-a avut mii de specialiști în spate, n-a avut vise înălțătoare trimise de divinitate, n-a avut, în final, harul renașterii României. A fost un bucureștean născut moț. Care, între timp, s-a înglodat în datorii și a devenit marioneta PSD la instituția Avocatul Poporului. Victor Ciorbea a fost un om providențial. Pentru scurt timp. Și a eșuat. Lamentabil.

La fel s-a întâmplat și cu mai celebrul Traian Băsescu. Votat pentru ca noi, restul, să nu ajungem în Congo, Băsescu a eșuat și el, la fel cum a făcut-o un alt președinte al României, Emil Constantinescu. Doi învinși de sistem. Ce s-a întâmplat cu ”arde-i pe corupți?” Cu ”țepele” din Piața Victoriei? Un fleac. L-au ciuruit. Pentru că a fost un om limitat. Cu problemele lui de zi cu zi. Cu o fată notar și o alta europarlamentar cu forța. Cu un frate înhăitat cu țiganii și cu o colegă de partid care l-a târât în aproape toate scandalurile posibile. Un om. Simplu.

O bună parte dintre români vrea acum, cu toată convingerea, să creadă mai presus într-un om, nu neapărat într-o idee. Tinerii frumoși și liberi vor un Cioloș peste USR, nu un partid care să convingă majoritatea românilor că poate exista politică și cu bun simț.
Nicușor Dan nu este un lider carismatic, l-am văzut cu toții foarte bine. Mai degrabă mototol decât bărbat de stat, omul a văzut construcția USR ca un partid formator de idei. Un altfel de făcut politică, transparent, fără parti-pris-uri, fără schelete prin dulapuri, fără o dependență atroce de un om, o personalitate. Probabil va fi învins de majoritate, iar Cioloș va prelua partidul. Nu știu dacă va fi mai bine, dar exemplele de până acum spun că mai degrabă aceste proiecte ale oamenilor providențiali au eșuat.

Cred că nu suntem pregătiți să muncim împreună pentru o idee. Care să fie dusă spre împlinire ca un grup în care să nu conteze cine este cu adevărat în față. Forța, puterea ar trebui, zic eu, menținută cu flacăra unei idei, nu transferată în mâinile unui om pe care azi îl vedem providențial. Și peste noapte vedem că nu-i. Iar planul B este să fie căutarea unui alt lider suprem. Un fel de Dalai Lama de-abia născut pe care să-l creștem cum vrem noi.

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    e-manuela

    Buna! Nenea, sa nu se mai spuna ca credem intr-un lider suprem! Hai sa punem mana de la p..mana si sa formam o “echipa”. Cu idei. Nu multe, ca nu ne prea duce capul, da’ musai sa fie fixe! Si ca nucleu de initiativa, cine-ar putea fi mai “emblematici” decat minunatii si fermecatii “frati” Alzara, care se im…laie toata ziulica intre ei?….

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact