Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

Sfaturile doctorului Cotârlă pentru a asigura viață lungă rinichilor

Sfaturile doctorului Cotârlă pentru a asigura viață lungă rinichilor

Alături de hidratarea corespunzătoare, atenția la compoziția regimului alimentar poate asigura rinichi funcționali pentru o perioadă îndelungată. Dr. Liviu Cotârlă arată de ce, după vârsta de 40 de ani, carnea de pui este recomandată a fi consumată cel mult o dată pe săptămână.

Pentru a asigura o funcție renală bună mult timp de-a lungul vieții este necesară îndeplinirea câtorva condiții care sunt la îndemâna oricui, spune dr. Liviu Cotârlă, medic primar, specialist în nefrologie în cadrul Spitalului clinic județean din Sibiu. Prima condiție pe care dr. Liviu Cotârlă o indică este consumul de lichide – apă, ceaiuri, supe, ciorbe, lactate, dar și fructe și legume proaspete cu un conținut mai mare de apă. De altfel, acest îndemn de a consuma zilnic minim doi litri de apă este unul din cele mai răspândite mesaje publice al căror scop este menținerea sănătății populației. În principiu, pentru o viață lungă, este indicat ca aceste lichide să nu aibă „multe grade“, glumește medicul sibian. „Sigur, câte o sticlă sau o halbă de bere din când în când nu face nici un rău“, apreciază fostul manager al Spitalului județean din Sibiu.

Carnea tânără nu e pentru a doua tinerețe

În afară de lichidele consumate pentru a menține sănătatea rinichilor, dr. Liviu Cotârlă recomandă și o atenție acordată consumului de carne, după o anumită vârstă. „Dintre produsele din carne sunt de evitat câteva categorii. Carnea de animal tânăr – iar aici intră și carnea de pasăre tânără – prin metabolizare produce deșeuri multe. Printre aceste multe deșeuri este și acidul uric, care afectează rinichiul“, explică dr. Liviu Cotârlă. El arată că aceste categorii de carne pot fi consumate fără probleme de către copii și tineri, dar după o anumită vârstă consumul este indicat doar săptămânal. „De la 40 – 50 de ani este bine să mâncăm carne de animal sau pasăre tinere doar o dată pe săptămână. De asemenea, carnea de vânat, prin metabolizare, produce foarte multe acid uric, uree și creatinină, precum și alte substanțe din această categorie, care se elimină aproape 100% doar prin rinichi. Prin urmare, și carnea de vânat este recomandată cu moderație de la această vârstă“, spune medicul sibian.

Nici fasolea boabe…

Medicul sibian include în lista alimentelor care necesită o atenție deosebită din punctul de vedere al protejării rinichilor și leguminoasele uscate, precum fasolea boabe sau mazărea. „Îndemn la un consum cu mai multă parcimonie a acestor leguminoase, poate o dată la una sau două săptămâni. Considerentele sunt aceleași. Ca regim alimentar, ca hidratare, consider că aceste lucruri expuse sunt suficiente“, concluzionează dr. Cotârlă. Tot cu înaintarea în vârstă este recomandată o atenție sporită la potențialele tulburări de glico-reglare. Altfel spus, atenție sporită la diabet sau diferite forme de pre-diabet. Potrivit medicului sibian, diabetul zaharat afectează de-a lungul vieții nu numai cordul, vasele de sânge sau creierul. Ci și rinichii. „Nefropatia diabetică – altfel spus consecința diabetului asupra rinichilor – ne ocupă în prezent cam 75% din activitatea de nefrologi. Restul bolilor renale sunt regăsite doar la câte unul din patru pacienți“, arată dr. Cotârlă efectele diabetului asupra rinichilor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Mihai Popescu

Acum 7 ani

Super om, domnul doctor!
Raspunde

Rober

Acum 7 ani

PACAT DOAR CA E SLUGA LUI SUDITU !!! IN REST OK OMUL.
Raspunde

cipi

Acum 7 ani

adica cum sa evitam consumul de fasole? fasolea este principalul aliment in sprijinul rinichilor, are si forma lor. domnul chiar este doctor sau face afirmatii in necunostiinta? cu carnea are dreptatea dar fasolea cred ca greseste.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, da' n-ati spus nimic de beutura!...Beti nenea, beti cat de mult puteti, ca dupe cateva pahara, IQ-ul se omogenizeaza...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus