Photo 24-03-2017, 13 05 08

La Alaadi poți trișa chiar și cura de slăbire

Vineri dimineață eram prin cartierul Hipodrom și aveam o foame de lup. Chinuit de o pseudo-cură de slăbire, după o săptămână de salăți și nuci „sănătoase”, am solicitat psihicului să se uite în cealaltă parte măcar pentru o oră, să-mi aduc și eu aminte ce gust bun are carnea. Iar cea mai bună opțiune din zonă este și va fi Alaadi. Ca la Adi. Birtuțul lui Adi.

Ultima dată s-a trecut pe aici în 2012, când colegul antemergător a declarat ciorba de burtă locală drept cea mai bună din oraș, mai bună chiar și decât cea de la Kontiki. În urmă cu câteva luni am rezolvat dilema celei mai bune ciorbe de burtă din oraș într-un alt articol, dar, e drept, produsul celor de la Alaadi n-a fost luat în considerare. Prin urmare, să se facă dreptate. Chiar și fără această dilemă, ciorba de burtă era un musai. În orice manual de calitate scrie că în pauza unei cure de slăbire e absolut obligatoriu să bagi cel puțin o ciorbă de burtă. Alt gust vor avea apoi salata creață și semințele de pin.

Am comandat prin urmare ciorba de burtă însoțită de șnițelul pane special. Am vrut să aflu ce-l face atât de special și am aflat că vine însoțit de un sos de ciuperci dar fără garnitură, prin urmare l-am asortat cu niște cartofi țărănești și o salată de sfeclă roșie cu hrean. O masă cinstită pentru orice comesean, cură de slăbire sau fără cură de slăbire.

Photo 24-03-2017, 12 39 13

Ciorba de burtă a venit înainte să termin prima țigară. Două minute n-am făcut altceva în afară de a amesteca tacticos smântâna și a binecuvânta inventatorul celui mai porcesc de divin fel de mâncare din lume. După o săptămână de salăți, prima lingură a fost ambrozia lui Zeus. A uns fiecare centimetru pătrat și a aterizat în stomac cu zgomot. Probabil că a durut, că sigur a aterizat pe gol. O ciorbă cinstită, foarte bună, dar cu tot respectul pentru colegu`, nu se apropie de Kontiki, nici măcar de Prima. Aș paria că burta e prefiartă și e adăugată în ciorbă la încălzire pentru că nu are nimic din gustul zamei. În rest, n-am prea multe de obiectat. Aș mânca din nou fără cea mai mică problemă. Șnițelul a durat nițel mai mult, semn bun aș spune. E bun, dar nu suficient de bun încât să îl declari special. Aș spune mai degrabă că sosul de ciuperci îl strică decât că îl pune în valoare. Sosul are mult prea multă făină, e prea gros. Crusta e la fel de sănătoasă dar carnea este tare fragedă. Cartofii nu-s teribili de speciali, personal le-aș pune mai multă ceapă ca să îi declar țărănești, și erau și un pic reci. Dar, per total, gustos, nimic de zis. Iar la banii pe care i-am dat, Alaadi intră liniștit în top 5 restaurante din Sibiu în raportul preț/calitate. Mâncarea este excelentă iar prețurile aproape ridicole, obișnuit fiind cu zona centrală a orașului. Cele mai multe preparate din meniu se învârt în raza a 8-14 lei. În cazul de față, ciorba a fost 8 iar șnițelul 16. Sare un pic din marjă pentru că era „special”. Cu un Pepsi și o apă am ajuns la 45 de lei. Plus 10 lei pentru chelner, care a fost impecabil. Probabil de aia de sâmbătă s-a și mutat la un local din Piața Mică. Da, am tras cu urechea, ce să-i faci, defect profesional.

 

Ibrahim, Abdullah și Nelu

Comments

comments

4 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Grup de turisti

    Cam ascundeti aceasta rubrica. De ceva timp este tot mai putin vizibila in pagina iar daca nu dai click pe cronica de restaurant nici nu o gasesti. Aveti si voi o rubrica buna si vreti sa o ingropati.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Cronică de restaurant
  • Contact