X
pescuit dragnea delta 2

Povești pescărești între Ponta și Dragnea

După ce Liviu Dragnea a fost în weekend la pescuit în Deltă cu premierul Grindeanu și a postat pe pagina personală de Facebook mai multe fotografii, Victor Ponta se folosește de metafore pentru a-l acuza pe președintele PSD de “aruncarea peste bord” a celor care, la un moment dat, l-au susținut. Mai mult,  Ponta îl sfătuieşte pe  Grindeanu, care a mers pentru prima dată la pescuit alături de președintele PSD, să fie deştept şi să îşi pună urgent o vestă de salvare. El mai scrie că vede valuri mari, multe găuri şi un „cârmaci” care e mai preocupat de aruncarea celorlaţi peste bord decât de ajungerea în siguranţă la mal.

pescuit dragnea grindeanu delta 2

În contextul înlocuirii din Guvern a lui Daniel Constantin, Victor Ponta scrie pe Facebook:

“In aceasta saptamana atat de plina cu aventuri “pescaresti” mi-am adus aminte de un episod din Septembrie 2012 de la Murighiol din Delta.
Atunci am avut un weekend extrem de incarcat – stabilirea candidatilor la Alegerile Parlamentare din Decembrie 2012 . In plus am adoptat toti o “Declaratie oficiala de solidarizare cu Liviu Dragnea” – stiu ca acum suna comic dar asa a fost!
Am fost atunci in “barca USL” cinci oameni (ca in faimoasa comedie “Operatiunea Monstru”😂) : Crin Antonescu, Victor Ponta, Gabriel Oprea, Daniel Constantin si – cu voia dvs. ultimul pe lista – “camaradul si prietenul” Liviu Dragnea!
Au trecut de atunci ceva mai mult de 4 ani / continuarea o stiti : intai a sarit in apa Crin, dupa aceea am fost eu “impins” mai discret, apoi a urmat aruncarea brutala peste bord a lui Gabi si acum ejectarea cu tot cu bancuta a lui Daniel ! Trista poveste – important e ca in barca a ramas unul singur, cel mai rezistent dintre noi toti 😂 / cel pentru care ne asumam si proclamam toti atunci “solidaritatea” !!!
Ieri am vazut fotografii cu Premierul Grindeanu stand in picioare in barca alaturi de “camaradul si prietenul” Liviu / sper sa fie destept si sa isi puna urgent o vesta solida de salvare pe el – istoria se repeta pentru cei care nu invata din experientele trecutului.
Dincolo de aceste “povesti pescaresti” cel mai important lucru pentru noi toti e sa nu se scufunde “barca”! Vad valuri mari, gauri multe si un “Carmaci” care e mai preocupat de aruncarea celorlati peste bord decat de ajungerea in siguranta la mal!
Eu ma descurc foarte bine sa inot – chiar si contra curentului! Asa ca sunt pregatit sa salvez cat pot de multi pasageri cazuti (sau aruncati) din barca!”

pescuit dragnea delta

În replică, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că Victor Ponta nu este cel mai în măsură să vorbească despre cine şi de ce a ieşit din „barca USL”, însă susține că deja nu-l mai deranjează ceea ce spune fostul premier despre el, transmite digi24.ro.

Declarația vine în condițiile în care în spațiul public au apărut tot mai insistent discuții despre crearea unui nou pol politic. Întrebat despre toate acestea, Liviu Dragnea a spus că sunt discuţii despre lucruri lipsite de fundament.

„Noi vorbim de lucruri care nu există. Tot vorbim de aceşti nemulţumiţi. Nu-i vedem. Pot fi nemulţumiţi, nicio problemă, dacă se face un pol, să-l facă, mult succes! Deocamdată, în PSD nu avem problemele astea. Poate se doreşte să avem astfel de probleme. Nu avem. Am avut şi foarte multe întâlniri şi o să avem în continuare în partid. Am început să ne întrebăm unii pe alţii care suntem nemulţumiţi. Nu-i găsim, dar mai căutăm”, a comentat Liviu Dragnea, ironic.

Liderul PSD consideră că Victor Ponta nu este cel mai în măsură să vorbească cine şi de ce a ieşit din „barca USL”.

„Nu ştiu ce va face, eu ştiu că am avut un weekend bun cu premierul Grindeanu. Despre barca USL-ului cred că nu este cel mai în măsură să vorbească cine şi de ce a ieşit din barcă”, a declarat Liviu Dragnea. El a precizat că nu a mai vorbit de o săptămână cu fostul premier și a reamintit că a rupt demisia lui Victor Ponta din PSD, lucru pe care nu-l regretă.

foto facebook/Liviu Dragnea

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    e-manuela

    Buna! Nenea, este “decat” partidu’ care reflecta fidel societatea românească, din punct de vedere structural, mental si comportamental…De-aia cățaii “mucles” nici-un comentariu!…

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Odin

    Se vede de la o postă cine e tătuca, nașu mare cu sânge în instalație! E în tricou, îl doare la bașcheți!
    Pe când Sucă, stă înfofolit în gecuța lui de pițiponc, îl taie frigu’, nu prea înțelege de ce peștișorul argintiu e agățat de “sfoara” de plastic, vrea acasă dar nașu nu-l lasă!
    ☺☺☺

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact