Primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, anunță primul an în istoria post-decembristă a orașului în care se va reconstrui cu adevărat infrastructura rutieră a Mediașului. S-au alocat cei mai mulți bani din istoria recentă, iar lucrările nu vor mai fi executate de SC Gospodărie Comunală.
În plus, edilul din Mediaș anunță că este decis să angajeze un administrator al orașului.
Anul acesta, Mediașul împlinește 750 de ani de la prima atestare. Se va vedea acest lucru și în altceva decât în manifestări culturale dedicate aniversării? În investiții sau lucrări de anvergură?
Gheorghe Roman: Așa este, acest an este unul special pentru municipiul Mediaș. De curând, consilierii locali au aprobat bugetul pe anul 2017 în forma propusă de mine. Sigur că avem în buget fonduri alocate pentru a puncta evenimentele din aceasta vară, dar prioritatea numărul unu a orașului rămâne și în acest an reabilitarea infrastructurii rutiere. La acest capitol am alocat cei mai mulți bani de la revoluție și până în prezent.
Exista o agendă pentru perioada aniversară sau este în curs?
Gheorghe Roman: Da, exista o agendă a evenimentelor pentru acest an, agenda de care se ocupa domnișoara viceprimar, împreună cu o echipă extrem de implicată.
Ați spus că ați revăzut cele mai mari sume pentru reabilitarea infrastructurii de la Revoluție și până astăzi, ce se va schimba? Lucrați tot cu SC Gospodăria Comunală?
Gheorghe Roman: În urma cu puțin timp am fost mandatat de către consiliu local să reziliez contractul cu Gospodăria Comunală, astfel că rezilierea contractului s-a produs cu acordul părților.
Opinia mea este aceea că toată lumea știa de mult timp, că SC Gospodăria Comunală, prin dotarea și forța de muncă pe care o are, nu poate să ducă la bun sfârșit un program serios de întreținere a drumurilor din oraș. Un program de care medieșenii să fie multumiți. Pe cale de consecință, am scos la licitație publică această activitate.
”Acum avem nevoie de un administrator public”
De ce ați decis că este oportuna angajarea unui administrator al orașului? La un moment dat ați spus că nu e necesar un astfel de post.
Gheorghe Roman: Am declarat imediat după alegeri că «la acel moment» nu e nevoie de un admninistrator al orașului. Așa și era: Mediașul nu avea nevoie de un administrator public. Dar, ținând cont de lucrările mari care urmează sa se realizeze în Mediaș în perioada următoare, acum avem nevoie de un administrator public care să cunoască și să urmărească împreună cu direcția tehnică din Primărie toate lucrările care privesc infrastructura rutieră , de apa-canal dar și investițiile care se vor derula la spital și la instituțiile de învățământ. Nu avem nevoie de un administrator pus pe criterii politice.
Sunteți mulțumit de activitatea societăților din subordinea Consiliului Local? Prezența altor manageri o să se simtă și în activitate sau e doar pentru a avea proprii colaboratori acolo, în locul celor ai fostului primar?
Gheorghe Roman: Din câte știu, toți foștii directori ai societăților înființate de CL au avut susținere politică și dacă nu mă înșel, au avut și carnete de partid. Acum, directorii celor mai mari societăți nu au legătură cu politica. Nu am cerut nimănui să intre în PNL. Mă bucur mult că toate societățile din subordinea CL au ieșit pe profit. În aceste condiții, sunt mulțumit de activitatea pe care o desfășoară fiecare.
Sunteți acum președinte ales al organizației PNL Mediaș.
Gheorghe Roman: Vineri am avut alegeri la toate nivelele. Am candidat și sunt onorat ca am fost ales să conduc Organizația Mediaș a PNL în următorii ani. De când sunt președinte, Organizația Mediaș a PNL a câștigat detașat alegerile locale și parlamentare. Avem 10 consilieri locali și viceprimar. Când o organizație obține astfel de rezultate nu cred că trebuie să schimbi ceva. Voi continua sa conduc Organizația PNL Mediaș cu echipa din 2016. Opinia mea este aceea că schimbari trebuie să se producă acolo unde organizațiile au pierdut alegerile locale și parlamentare.
”PNL are nevoie de un lider care să transmită spre teritoriu mesaje care să ne ajute, nu să ne încurce”
Ați discutat în organizație despre președintele organizatiei județene? Pe cine veți susține?
Gheorghe Roman: Deocamdată nu știu cine va candida la funcția de președinte al organizație județene. Așteptăm sa vedem ce candidaturi vor fi , apoi vom spune pe cine susținem. Îmi doresc ca nordul județului, care este o zona unită , să susțină aceeași persoana pentru funcția de președinte.
Cum vedeți situația PNL la nivel național?
Gheorghe Roman: Consider ca situația în partid la nivel național, în acest moment, nu este cea mai fericită. Este bine că se organizează un congres la care sunt invitați să participe mii de membri. Sper ca încet - încet partidul să iasă din starea în care se afla, sa crească în credibilitate și automat în intenția de vot a românilor. PNL are nevoie de un lider care să transmită spre teritoriu mesaje care să ne ajute, nu să ne încurce. Sper ca acel lider să fie ales la congres.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Gospodărie Comunală , Gospodăria Comunală , Consiliului Local Sibiu , Gheorghe Roman , alegeri , PNL , investitii , Asociația Administratorilor , Muzeul Căilor Ferate Române , buget , Organizația Mediaș , Banca Mediașului , Poliției Drumurilor Naționale
Vizualizari: 2688
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Matei
Acum 4 ore
Emil
Acum 5 ore
John
Acum 5 ore
John
Acum 5 ore
Adina