Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Cine va fi primul administrator public al orașului Sibiu

Cine va fi primul administrator public al orașului Sibiu

La concursul pe care Primăria Sibiu îl va organiza pentru ocuparea postului de administrator s-a înscris o singură persoană. Este vorba de actualul director economic al Primăriei Sibiu, Ioana Leca.

Comisia de concurs condusă de secretarul orașului, Dorin Nistor, și formată din șefa Direcției Fiscale din cadrul Primăriei Sibiu, Mariana Hașu, și șefa Serviciului de administrare a unităților de învățământ preuniversitar, Simona Pop, a stabilit că dosarul Ioanei Leca (foto stânga) îndeplinește toate criteriile solicitate pentru participarea la concurs. Acesta va avea loc săptămâna viitoare și constă în trei probe: cea eliminatorie de utilizare a calculatorului, cea scrisă și interviul. Primele două sunt programate în 10 aprilie, iar interviul va avea loc patru zile mai târziu.

A „cheltuit“ 15 milioane de euro

Ioana Leca este angajată în cadrul Primăriei Sibiu de mai bine de zece ani, iar până în 2014 a condus Unitatea de implementare a proiectului, biroul care a implementat proiectele pe fonduri europene ale exercițiului bugetar european 2007 – 2013. Printre aceste proiecte se numără reabilitarea celor patru străzi din Orașul de Jos (Turnului, 9 Mai, Faurului, Ocnei), extinderi și modernizări de școli (Școala nr. 18 și Școala nr. 13), dar și construirea viaductului Mihail Kogălniceanu. Valoarea proiectelor europene implementate de Sibiu în vechiul exercițiu european a fost de 15 milioane de euro. Din 2014, Ioana Leca a devenit director executiv în cadrul Primăriei Sibiu, conducând Direcția Economică. În ultimele două luni a fost delegată să conducă și Direcția Strategie, Programe, Prognoze din cadrul aceleiași Primării, al cărei director a demisionat.

Concurs orientat tot către fondurile europene

Potrivit bibliografiei de concurs, în afară de legislația privind administrația publică locală, achizițiile publice, lucrările în construcții sau finanțele publice locale, unicul candidat admis va trebui să poată răspunde și la întrebări legate de Programul Operațional Regional 2014 – 2020, inclusiv legate de ghidul solicitantului aferent. De reamintit faptul că Sibiul are alocați 33,5 milioane de euro din fonduri europene în actualul exercițiu financiar european (2014 - 2020).

Ordonator principal de credite

Viitorul administrator public al Sibiului va avea responsabilități ample. Prin delegare semnată de primarul în funcție, viitorul administrator poate primi atribuțiile de ordonator principal de credite. De asemenea, administratorul municipiului va avea și alte responsabilități în ceea ce privește banii orașului: de la monitorizarea tendințelor bugetare, a echilibrului bugetar, până la formularea obiectivelor ”strategiei de dezvoltare comunitară și economică a municipiului Sibiu”. Totodată, viitorul administrator va ”asigura consiliere economică primarului”. În fine, una dintre atribuțiile importante ce vor fi încredințate viitorului administrator public este aceea de coordonare și implementare a proiectelor cu fonduri nerambursabile, în care intră și cele comunitare. „Urmărește realizarea planului anual de achiziții, precum și a listei de investiții, constată deficiențe și propune măsuri de îmbunătățire a procesului de achiziții publice”, se arată în regulamentul adoptat de consilierii locali ai Sibiului pentru noua funcție de administrator public.

În Compartimentul administrator public care a fost înființat de luna trecută sunt prevăzute și alte două posturi de consilier.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

16 comentarii

Doc

Acum 6 ani

N-o cunosc pe Ioana Leca, dar ideea unui concurs cu un singur candidat sună ca naiba. Chiar să fie postul ăsta așa puțin atractiv? Să nu fi existat niciun alt doritor?
Raspunde

mamalor

Acum 6 ani

Raspuns: Nu pentru ca toate posturile sunt aranjate si pentru umilinte nu se prezinta nimeni
Raspunde

Eugen

Acum 6 ani

Ar fi deci un post care nu se da politic. Daca e asa, pot sa fie si 10 candidati pt ca tot Ioana ar castiga. E o raspundere mare, pe care primarul o plaseaza, in conditiile in care decizia ramane a lui? Un fel de "noi decidem, tu semnezi"?
Raspunde

azr - 1918

Acum 6 ani

Decivrecunoaştem că nu ne pricepem .La fel în CJ . Un progres .
Raspunde

Eugen

Acum 6 ani

Ne pricepem dar nu vrem sa semnam!
Raspunde

Baba

Acum 6 ani

''Potrivit bibliografiei de concurs....''.Daca nu-i cu suparare,unde ar fi putut fi lecturata,dl Deleanu?M-ar fi tentat da' n-am gasit nicaieri anuntul.Recunosc,n-am cautat nici in Pravda nici pe Russia Today.Mea culpa!
Raspunde

PCR

Acum 6 ani

Bibliografia e mai putin importanta in Sibiu decat genealogia.
Raspunde

Ionela

Acum 6 ani

Bibliografia este publicata pe site-ul primăriei. Este o secțiune de angajări unde sunt publicate posturile scoase la concurs, condițiile de participare și bibliografia
Raspunde

Calin

Acum 6 ani

DL Deleanu o stire completa avea si informatia cati candidati si-au depus dosarul pentru concurs. Doar unul? Sau mai multi si din acestia comisia de 3 a ales doar un dosar ca fiind bun al doamnei Leca?
Raspunde

Wss

Acum 6 ani

Cand e vb de Romani .....
Raspunde

ra

Acum 6 ani

este un sistem inchis, doar pt ei
Raspunde

Mariana

Acum 6 ani

Unde a fost publicat anuntul? Sunt convins ca si ziarele locale au publicat, nu?...sau acestea sunt informate doar dupa inchiderea primirii dosarelor....
Raspunde

Li Tai

Acum 6 ani

Deci cu exceptia @Ionela restul postacilor care au comentat pana la aceasta ora sunt doar agramati frustrati care doar cartesc mai rau decat baba cloanta. Sunt sigur ca niciunul nu a accesat situl primariei si nici nu are habar despre ce este vorba dar, in schimb stiu foarte bine sa carcoteasca si sa blameze nonstop orice actiune care are loc in Sibiu. Pacat ca nu le-a mai ramas nici o mica farama de rusine sau bun simt. Oricum sunt putini care citesc commenturile acestor nulitati.
Raspunde

Baba

Acum 6 ani

Ia de aici:https://mantzy.ro/2012/10/15/sa-jignim-corect-daca-ai-folosit-vreodata-cuvantul-frustrat-esti-un-bou/
Raspunde

Mariana

Acum 6 ani

commenturi? Baba are dreptate...sau vrei sa arati ca stii limba engleza la nivel PET...(puteai pune macar o cratima, daca stii ce este aia)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus