Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Mesajul de Florii al părintelui Necula: Ne înfloresc cimitirele, semn că încă ne pasă

Mesajul de Florii al părintelui Necula: Ne înfloresc cimitirele, semn că încă ne pasă

Dacă i-am ajuta pe copii să lupte cu frunzele de finic şi să privească în ochi pe Iisus Hristos, care străbate cetatea pe mânzul asinei, „nu i-ar mai înhăţa nici balene albastre, nici lucruri de nimic”, spune preotul Constantin Necula, pentru News.ro, într-un mesaj de Florii.

"Când sunt rugat să spun ceva despre importanţa Floriilor, caut către copiii noştri. Ei sunt dovada că în Ierusalimul contemporan n-au murit visătorii la a-i fi lui Hristos Cavalerii ordinului Florii de Înviere. Poate dacă i-am ajuta să lupte cu frunzele de finic şi să privească în ochi pe Cel ce străbate cetatea pe mânzul asinei, nu i-ar mai înhăţa nici balene albastre, nici lucruri de nimic. Hristos nu intră în Ierusalim doar să împlinească un ritual sau pentru a bifa profeţiile. Intră în Ierusalim pentru că este încrezător că Pătimirea Sa, vindecă patima noastră, că moartea Sa vindecă moartea noastră. Chiar când ne împotrivim acestui adevăr smerit şi grandios, concomitent suntem parte din el, din împlinirea sa", spune preotul Constantin Necula.

El mai spune că de Florii trebuie să alegem care este locul nostru în zilele tensionate care vin.

„De aceea sunt importante Floriile, nu doar că ne leagă de urcarea spre moarte a lui Hristos, ci prin moartea aceasta, hidoasă şi violentă ca nicio alta, ce vindecă moartea noastră, ne conferă candidatura la Înviere, care ne face nemuritori. Şi mai este ceva, de Florii trebuie să alegem care este locul nostru în icoana zilelor tensionate ce vin: cu Hristos pe cruce, cu Iuda atârnat de mal ca o lozincă stereotipă de mucavaua ştirilor, printre cei care strigă Osana sau printre cei care scuipă cu ură Răstigneşte-L!", a adăugat părintele Necula.
Tot de Florii înfloreşte nădejdea de a rămâne oameni, mai spune părintele Necula.

"Între osanale şi răstigniri, Dumnezeul Cel adevărat din Dumnezeu adevărat vine să ţină, mereu şi mereu, partea omului. Fidel în hotărâre, cerând mereu Tatălui să ne ierte. Chiar nu ştim ce facem. Prin Înviere, umplând lumea de lumină şi deschizând cerul pentru ploaia de Duh Sfânt care face să rodească viaţa. De Florii înfloresc vâlcele şi câmpuri, punţile de clorofilă unind cerul cu pământul. Dar şi mai frumos înfloreşte nădejdea noastră de a rămâne oameni. Nemuritori. Dovada? Ne înfloresc cimitirele, semn că încă ne pasă. Pe cale, spre Golgota, Hristos ne mai oferă o lecţie. Nu lasă copiii să fie părtaşi trădării părinţilor lor. Cavalerii Florii de Înviere stau ascunşi de grozăvia Răstignirii în pleoapa de gingăşie a Mântuitorului. Florii cu rod!", încheie părintele Constantin Necula mesajul de Florii.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

8 comentarii

Olingpia Gafosdea

Acum 6 ani

...uai "parinti" acol' undi-i multa lughina, si "umbra" iaste mai puternica!...
Raspunde

luminita

Acum 6 ani

Cand cineva forteaza metaforele si epitetele, este, din punct de vedere psihologic, un om mandru si frustrat. Parintele Necula abunda in fiecare interventie a lui in aceste "sfortari".
Raspunde

Maria G.

Acum 6 ani

In termeni religiosi, asta se numeste: Mandria Smereniei.
Raspunde

Balena rosie

Acum 6 ani

Hai sictir patrafire!
Raspunde

Nicu

Acum 6 ani

Spre deosebire de domnia ta, cred ca parintele Necula a realizat ceva in viata, dar si vis -a-vis de Balena Albastra. As dori sa vad ce a-ti intreprins d-voastra.Rautacios ce sunteti
Raspunde

alex

Acum 6 ani

Ce a vrut sa zica el padre este ca - daca nu bagi suta in sutana de mic te fugare balena albastra ca sa te haleasca. Ne..cool..a ai mai ajuns el padre baga caseta cu Vacanta Mare ca nu mai rade nimeni toti plang ca ai pus balena pe ei.
Raspunde

CDS

Acum 6 ani

Parinte Necula, ...nu mai incerca sa... desavarsesti ceea ce este deja...Desavarsit... Va doresc un Paste Fericit, alaturi de ,,Hritstos A Inviat!" ...Biserica , face , acum prea putin pentru asa zisii ,, enoriasi"...banii, banii..., tradeaza CREDINTA! PS:Vezi , ca om ce esti, ca si noi, incalcarea drepturilor noastre vis a vis de a lua Lumina Sfanta cu orice Lumanare....; Nu conditiona-ti achizitiile acestora! Toate bune!
Raspunde

Liviu B.

Acum 6 ani

Pe Necula l-am auzit odata la o inmormantare cand indemna apartinatorii defunctului sa: "aiba grija de sufletul mortului...prin pomelnice si parastase..."etc. Oare stie Necula ca aceste practici tin de paganism nu de crestinism?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus