Joi,
18.04.2024
Innorat
Acum
5°C

Povestea lui Paul și a lui Phantom. Cum a primit Sibiul primul nevăzător însoțit de un câine de ghidaj | Foto și video

Povestea lui Paul și a lui Phantom. Cum a primit Sibiul primul nevăzător însoțit de un câine de ghidaj | Foto și video

S-a creat ceva vâlvă în Sibiu, săptămâna trecută, după ce un șofer Tursib, neatent, a închis prea repede ușile autobuzului și l-a trântit pe Paul, în timp ce cobora însoțit de câinele său de ghidaj, Phantom. Doar că Paul nu e deloc supărat după acel eveniment. Mai ales că, de șase luni de când Sibiul i s-a „deschis“ datorită ajutorului oferit de Phantom, a întâlnit numeroase situații în care era poftit să iasă afară cu câinele lui cu tot.

Pentru Paul Bogorin (19 ani), Phantom este acel ajutor disponibil oricând atunci când trebuie să se deplaseze. În septembrie anul trecut, asociația  Angel Dogs i-a donat lui Paul câinele de ghidaj, iar de atunci tânărul student sibian nu mai depinde de nicio altă persoană la care, altfel, ar fi apelat pentru a se putea deplasa. Cei doi locuiesc în Gușterița, de unde acum pleacă nu doar înspre facultate, întâlniri cu prietenii sau restaurant, ci chiar și înspre alte orașe. Phantom îl ghidează pe Paul spre cele mai apropiate treceri de pietoni, îl ferește de gropi, îi avertizează bordurile sau obstacolele, îl ajută să urce în autobuz sau să intre în clădiri de unde, mai apoi, să îl ghideze iarăși spre ieșire. „Acum pot să plec singur, însoțit de Phantom, când vreau și oriunde vreau și să stau cât doresc. Era mult mai dificil înainte, când tot trebuia să mă rog de câte cineva“, spune Paul. Doar că în cele șase luni de când cei doi au devenit nedespărțiți, Paul a fost nevoie de sute de ori să explice că este dreptul lui să intre în bancă, biserică sau autobuz însoțit de un câine de ghidaj.

Cu autocarele se pare că e cel mai greu

Prima problemă de care Paul s-a izbit beneficiind de ajutorul lui Phantom a fost în autobuze. „La noi sunt foarte puțini oameni care știu ce înseamnă un câine de ghidaj. De sute de ori trebuie să vorbesc și să explic că, de fapt, și legea îmi permite să fiu însoțit oriunde de Phantom“, spune Paul. De aceea, intrarea în autobuz devine uneori o discuție continuă cu ceilalți călători. „În special persoanele în vârstă sunt cele care vociferează cel mai tare. «Alo, alo, ce e cu câinele în autobuz?», îmi spun de cum urc. Sau, chiar la început, șoferii de pe Tursib îmi cereau să îi pun botniță lui Phantom, chiar dacă e câine de ghidaj, ori îmi cereau tot felul de legitimații și documente“.

paul bogorin caine ghid (8)

Iar dacă în Sibiu, oraș mic, vestea s-a răspândit rapid printre șoferii de autobuz, uneori e mai dificil cu șoferii autocarelor de cursă lungă. „De când îl am pe Phantom am descoperit că 90% din cei care călătoresc cu autobuzul au alergie la părul de câine, căci asta este scuza care mi se tot servește. Că nu poate urca în autobuz căci poate e cineva cu alergie la părul de câine“, amintește amuzat Paul. Tot o posibilă „alergie“ a fost și printre motivele invocate de șoferul unui autocar cu ajutorul căruia Paul ar fi trebuit să se întoarcă de la Cluj-Napoca la Sibiu. În cele din urmă, tânărul s-a văzut nevoit să cheme Poliția, folosind numărul unic de urgență. „Când a venit polițistul, l-a întrebat pe șofer dacă e adevărat că nu vrea să mă ia. Iar șoferul - «nu eu, oamenii nu vor». Dar nimeni nu avea nicio problemă. E adevărat, cu o excepție, un bărbat în vârstă care spunea că nu vrea să respire același aer cu câinele meu. Sunt oameni și de genul acesta“, vorbește Paul fără patimă. Dar ușor iritat când amintește de Petre, un amic de-al său din Pașcani. Care, zilele trecute, nu numai că nu a fost lăsat să urce în autocar însoțit de câinele de ghidaj, dar acesta a și fost proiectat afară din autocar cu un șut aprig plasat de către șoferul revoltat.

Replicile din restaurant: dar dacă vine Sanepid-ul?

De restaurante precum Enzo sau Turkish Kebap ori de localuri precum Geea, Paul are numai cuvinte de laudă când vine vorba de cum a fost primit la prima vizită alături de Phantom. Însă în numeroase alte localuri a fost nevoie de muncă de lămurire. „Sunt localuri de unde mi s-a cerut să ies. Pe motiv că, spre exemplu, Phantom poate aduce pureci de pe stradă. De parcă nu și oamenii pot face asta. Sau că poate vine Sanepidul și găsește păr de câine în mâncare. Păi, câinele meu stă în bucătărie sau sub masă?“, arată cum, de cele mai multe ori, Paul reușește să convingă oamenii că ineditul pe care îl văd este o normalitate.

„Ui, tu, muiere! Ăsta a intrat aici cu cânele“

Ceea ce a descoperit Paul este că, în urma discuțiilor cu cei care îl opresc deoarece este însoțit de un câine, oamenii, în cele din urmă, înțeleg situația. „Mai greu sau mai ușor. Dar eu sunt mulțumit. Pentru că dacă va veni, acum, un nevăzător din Londra în Sibiu însoțit de câinele său de ghidaj nu va mai trece prin ce am trecut eu și va fi normal acceptat în multe locuri“, povestește tânărul. Care nu doar vorbește cu oamenii de pe stradă pentru acest lucru, ci și cu oficialitățile. Acum câteva săptămâni a fost invitat în ședința Colegiului prefectural, unde a vorbit directorilor de instituții deconcentrate despre dreptul nevăzătorilor de a fi însoțiți de un câine de ghidaj.

paul bogorin caine ghid (16)Și tot în același scop, de a informa, Paul publică texte și pe blogul său. Cum ar fi episodul când a decis să intre să se roage în „biserica lui Becali“, denumită așa din cauza donațiilor care au dus la ridicarea sălașului. De cum a dat să intre, Paul a fost oprit de o voce care i-a transmis că n-are voie câinele-n biserică. Vocea s-a lăsat înduplecată după explicații, pe care apoi le-a cerut și preotul. „Intru în biserică, o parte dintre oameni, șocați de gestul meu extrem, chiar nebunesc pot spune, exclamă: «Câine în biserică? E voie? Ui tu muiere! Ăsta a intrat aci cu cânele»“, scrie Paul pe blogul său. El ține să transmită, însă, mereu un mesaj pozitiv. Chiar și față de incidentul de săptămâna trecută, cel cu șoferul neglijent al Tursib, Paul are o perspectivă pozitivă. „A fost o greșeală a șoferului în timpul muncii. Oricui se poate întâmpla. Și un soft cedează, dar apeși butonul «ok» și lucrurile revin la normal“.

Puncte de reper

Nu doar în Sibiu, ci în mai toate orașele românești pe unde a umblat, Paul a întâmpinat aceleași probleme: semafoare pentru pietoni fără semnale acustice pentru nevăzători, sisteme de transport public, la fel, fără sisteme de sonorizare care să anunțe ordinea stațiilor și trotuare praf, dacă nu lipsă. Lipsuri pe care Paul le acoperă prin puncte de reper. „Când merg cu autobuzul, de exemplu, știu că dacă vreau să merg la facultate trebuie să cobor la a doua stație, după ce trec podul gării. În alte locuri, tot din autobuz, am drept punct de reper acele limitatoare de viteză amplasate înaintea unor treceri de pietoni“, explică tânărul student.

Antrenament continuu

Când Phantom îl însoțește pe Paul purtând ham prin oraș, câinele este la muncă. Nu se grăbește, nu aleargă după alți câini, nu se oprește să adulmece resturi de mâncare. Însă fără ham, Phatom se transformă rapid într-un câine cât se poate de voios. „E și un câine de companie excelent“, admite Paul. Antrenamentul celor doi nu se oprește, de fapt, niciodată. Tocmai acum, Paul lucrează că Phantom ca acesta să îl ajute – într-un magazin ce urmează a fi ales – să găsească rafturile cu pâine sau lactate, de exemplu. „Și mai trebuie să îl învăț să îmi găsească bancomatele. Sunt lucruri utile la care să pot ajunge trebuie să lucrez mai întâi cu Phantom“, arată Paul. Care și-a dresat câinele ca atunci când este legat cu o anumită lesă să îl ajute pe Paul să strângă mizeria pe care patrupedul o lasă când ies în parc.

O greșeală

Paul Bogorin s-a născut prematur. A rămas fără vedere din cauză că doctorii au uitat să aplice un tratament preventiv. „Medicii au uitat, iar eu am suferit de desprindere de retină, ca să mă exprim mai pe înțeles“, amintește calm Paul. A decis să urmeze Jurnalistica datorită unei colaborări cu un radio online. „Și dacă nu iese treaba cu jurnalismul, intenționez să lucrez cu câinii“, rezumă Paul, fost olimpic la informatică.

Foto Silvana Armat

paul bogorin caine ghid (17) paul bogorin caine ghid (15) paul bogorin caine ghid (14) paul bogorin caine ghid (13) paul bogorin caine ghid (12) paul bogorin caine ghid (11) paul bogorin caine ghid (10) paul bogorin caine ghid (7) paul bogorin caine ghid (6) paul bogorin caine ghid (5) paul bogorin caine ghid (4) paul bogorin caine ghid (3) paul bogorin caine ghid (2) paul bogorin caine ghid (1) paul bogorin caine ghid (19) paul bogorin caine ghid (18)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

17 comentarii

x

Acum 7 ani

Autobuze fara podea joasa achizitionate de noi in 2007
Raspunde

ganditorul

Acum 7 ani

Felicitari ptr. articol! O realitate trista si nevoia de a fi mai buni, fara lacrimogene....
Raspunde

Sanda Bernazani

Acum 7 ani

Sper ca in Sibiul meu natal oameni tampiti, ca cei enumerati in articolul de mai sus, sa nu se mai nasca! Iar sibienii sa invete rapid si temeinic CE anume inseamna CIVILIZATIA, COMPASIUNEA si TOLERANTA! As vrea sa-l intalnesc vreodata pe Paul si pe cainele lui ghid Pantheon ca sa le spun cat de minunati OAMENI sunt ei comparativ cu multi, multi alti bipezi ramasi sa traiasca in intuneric in lumea lor...Va multumesc ca ati adus in atentie acest articolul de mai sus, astfel incat lumea sa priceapa cat de penibili pot fi ei, acei bipezi fara educatie, lipsiti de suflet si mici de caracter mai ales, cand "ataca" in fel si chip un om orb insotit de cainele lui de ajutor! Ma bucur enorm ca stirea a ajuns in atentia presei si a publicului. Thank you.
Raspunde

lido

Acum 7 ani

Da, avem nevoie de astfel de articole care sa ne educe si sa sensibilizeze concetatenii la nevoile altora. Poate asa va afla Primaria Sibiu ca autobuzele trebuie prevazute cu sistem de avertizare/informare optic si acustic.
Raspunde

un sibian - cel original

Acum 7 ani

Foarte educativ acest articol! Alo, alo "mentalitatea de marginime", se audeee!????
Raspunde

un sibian

Acum 7 ani

tu esti cel original?
Raspunde

Denisa

Acum 7 ani

L-am vazut pe tanar de mai multe ori in autobuz. Ceea ce m-a lasat rece a fost atitudinea aroganta a pensionarilor care il avertizau sa nu urce cu cainele in autobuz sau mai rau, ii faceau saracului baiat gura ca ii musca. Inconstienta batranilor la tot pasul.
Raspunde

Pavel

Acum 7 ani

Pe str Alba Iulia, pe trecerea de pietoni , acest baiat a fost salvat de caine . Noroc ca s-a oprit cainele , ca altfel il calca o soferita ocupata cu telefonul . Pacat ca nu am filmat ...
Raspunde

Wss

Acum 7 ani

In Sibiu totul s-a oltenizat datorita cocalarilor din sud. Vad ca maj. Celor din oras au cuvinte, gesturi si atitudini de cocalari.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

SB 10 NUT

Acum 7 ani

Cartofi prajiti stia sa faca Phantom?
Raspunde

Gabi

Acum 7 ani

SB 10 NUT , poti fi mai nesimtit de atata? Nu iti doresc sa ajungi sa ai si tu nevoie de un caine ca cel care il insoteste pe Paul, se vede cata minte ai cand faci o asemenea afirmatie! O zi buna iti doresc
Raspunde

vasile

Acum 7 ani

Mai NUT-ule, ti-am spus o data ca ai atitudine nazista; m-am inselat nici macar pana acolo nu reusesti sa ajungi
Raspunde

gabi

Acum 6 ani

...ar trebui aratat si pe media ,pt educarea celor care ...se sperie cand vad un catel cu stapan in lesa....sant asa frumosi amandoi si catelul negru,are tinuta ,e atent.si-si ubeste stapanul ...!...prin educatie zilnica ,oamenii ,unii ,isi inving teama indusa de propaganda gresita,si invata sa-i accepte si sa nu mai blameze iubirea oamenilor pt catei ...!
Raspunde

Cristi

Acum 6 ani

Pe cetatenii aia care fac gura ca un orb e ghidat de un caine nu ii sensibilizezi cu articole de genul. Ii "sensibilizezi" cu niste amenzi grase.
Raspunde

Ileana

Acum 6 ani

Tara de trogloditi,inapoiati,cocalari si dobitoci,care isi fac cruci si pupa moastele,si se duc acasa si isi bat nevestele si animalele. Bosorogii din mijloacele de transport care fac gat mai bine s-ar spala ca put de o mie de ori mai rau decat cainii. Bine ca jegul si duhorile din autobuz nu le put,la alea nu fac alergie.Cred ca ne mai trebuie vreo doua generatii ca sa scapam de mentalitatea asta de ev mediu. Bravo,Phantom,ce te-as mai pupa,daca te-as cunoaste. Eu dorm cu caini si pisici in pat de cand sunt mica,si nu am avut nici o data nici pe dracu. Huo,taranii prosti din Sibiu.
Raspunde

Ileana

Acum 6 ani

Bosorogii care comenteaza in autobuz mai bine s-ar spala ca put de te lesina. Tara de trogloditi si de inapoiati! Ca sa nu mai spun ca e drept castigat prin lege sa ai caine insotitor. Bine ca sa pupe moaste si icoane dupa alte mii de persoane nu le e sila. Japite ipocrite! Rusine!
Raspunde

Simon

Acum 6 ani

Mama lor de jeguri înapoiate!!! Mai bine s-ar spala. Toți bășinosii se stresează când au un animal in preajma!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus