baschet CSU  -Cluj (4)

Agenda sportivă a Sibiului, 2017: 49 de proiecte alese pentru 4,5 milioane de lei

Administrația locală anunță că în urma primei sesiuni de depunere a proiectelor pentru Agenda sportivă a Sibiului în 2017 au fost selectate 49 de proiecte.

Cele 49 de proiecte selectate au îndeplinit minimul de 60 de puncte necesar pentru a trece la următoarea etapă, aceea de stabilire a cofinanțării ce urmează a fi alocată. Cât va primi fiecare proiect selectat urmează a fi stabilit de conducerea Primăriei Sibiu. Suma totală disponibilă este de 4,5 milioane de lei, cu o treime mai mult decât cea alocată Agendei sportive de anul trecut (3,4 milioane de lei, disponibilă pentru 36 de proiecte cofinanțate din bugetul local).
Agenda sportivă a Sibiului este prima pentru care administrația locală a demarat o procedură accelerată de selecție, având în vedere că bugetul local a fost aprobat abia în cursul lunii martie, din cauza întârzierilor în adoptarea bugetului la nivel național.
În continuare, în faza de depunere a proiectelor se mai află Agenda comunitară (buget total alocat de 800.000 de lei) și Agenda culturală (buget total alocat de opt milioane de lei).

Lista celor 49 de proiecte selectate pentru Agenda sportivă 2017
Sursa: anunț Primăria Sibiu

 

Nr. Crt. Solicitant Denumire proiect
1 Asociația Baschet Club Sibiu Pregătirea și participarea BC CSU SIBIU în competiții europene
2 Asociația Baschet Club Sibiu Pregătirea și participarea echipelor de baschet a BC CSU SIBIU în competițiile organizate de Federația Română de Baschet: Liga Națională de Baschet, Liga 1 și Cupa României
3 Asociația Baschet Club Sibiu Pregătirea și participarea echipelor de juniori BC CSU SIBIU în competițiile organizate de Federația Română de Baschet
4 Asociația Baschet Club Sibiu Turneul Internațional Memorialul Tordai 2017
5 Asociația Club Sportiv CS Viitorul Sibiu Cupa 1 iunie 2017 la Înot
6 Asociația Club Sportiv CS Viitorul Sibiu Six Nation Cup 2017 – Marburg
7 Asociația Club Sportiv Grey Projects Maratonul Internațional Sibiu 2017
8 Asociația Club Sportiv Hai la Mișcare Red Bull Romaniacs 2017
9 Asociația Club Sportiv Kudokai Full Contact Sibiu Susținerea activității sportive pentru înalta performanță
10 Asociația Club Sportiv Luceafărul Sibiu 2009 Turul campionatului de minifotbal “Luceafărul” – ed. a VIII-A
11 Asociația Club Sportiv Miado’s Promovarea și practicarea judo-ului în rândul copiilor  și tinerilor
12 Asociația Club Sportiv Musashi Dojo Sibiu Tradiții și Continuitate în Artele Marțiale Sibiene
13 Asociația Club Sportiv Rally Team Participare- Campionatul Național de Raliuri – VTM România Rally Challenge 2017
14 Asociația Club Sportiv Roadrunner Racing Team Participarea A.C.S. Racing Team în Campionatul Național de Karting FRK, Cupa FRK, Cupa României, Rotax Grand Festival Austria și Marea Finală Rotax Max Challenge Portugalia – Portimao 2017
15 Asociația Club Sportiv Rokan Sibiu Campionatul Național de Karate Kyokushin pt. Copii
16 Asociația Club Sportiv Scorpion Motors Festival Romania Rally Challenge – 17 – 19 august 2017 – International Motors Festival – etapă internațională în calendarul FIVA, etapă în Campionatul de Competiții de Regularitate pt. Vehicule Istorice al României și etapă în Calendarul Național și Internațional al ACR – FIA
17 Asociația Club Sportiv Universitas Sibiu Cupa “Tenismenul Sibian”
18 Asociația Club Sportiv Universitas Sibiu Volei Cup Sibiu
19 Asociația Clubul Sportiv Aria pentru Sport Cupa Aria Sibiu la Tenis de Masă Turneu Cat. A ed. a IV-a / Cupa 1 Iunie la tenis de Masă
20 Asociația Clubul Sportiv Aria pentru Sport Raliul Sibiu 2017 – Unicredit Leasing – etapa a VII-a  a Campionatului Național de Raliuri Dunlop
21 Asociația Clubul Sportiv CAB Sport Beach Football Challenge
22 Asociația Clubul Sportiv CAB Sport Duathlon Challenge
23 Asociația Clubul Sportiv Centurion Culturismul – Sănătate prin Sport
24 Asociația Clubul Sportiv DA pentru Sport Night Cross Challenge
25 Asociația Clubul Sportiv Eco Sport Team Sibiu Sands
26 Asociația Clubul Sportiv Eco Sport Team Sibiu Streetball
27 Asociația Clubul Sportiv Eco Sport Team Strogmann Champions League România
28 Asociația Clubul Sportiv Handbal Club Sibiu Handbal Sibian  – Tradiția Merge mai Departe
29 Asociația Clubul Sportiv Handbal Club Sibiu Pregătirea și participarea echipei de handbal masculin seniori în Campionatul Național
30 Asociația Clubul Sportiv Hirsch Campionatul Mondial de Karate Kyokushin
31 Asociația Clubul Sportiv P.U.M.A Cupa României la Taekwon-Do 2017
32 Asociația Clubul Sportiv P.U.M.A Stagiul Internațional de Taekwondo Sibiu 2017
33 Asociația Clubul Sportiv P.U.M.A. Sibiu Challenge
34 Asociația Clubul Sportiv Pro Drive Sibiu Participarea piloților sibieni, legitimați la ACS PRO DRIVE SIBIU, la diversele competiții sportive automobilistice cu caracter internațional sau național care se desfășoară la Sibiu în anul 2017
35 Asociația Clubul Sportiv Sibiu Sport Project Turul Ciclist al Sibiului 2017
36 Asociația Clubul Sportiv Tenis Club Pamira Sibiu Open 2017
37 Asociația Clubul Sportiv Tenis Club Pamira Sport pentru copii din școli și licee
38 Asociația Fotbal Club Hermannnstadt Cupa Municipiului Sibiu la Minifotbal – ed. a IV -a
39 Asociația Fotbal Club Hermannnstadt Pregătirea și participarea echipei FC Hermannstadt I la competițiile organizate de Federația Română de Fotbal
40 Asociația Fotbal Club Hermannnstadt Pregătirea și participarea echipei FC Hermannstadt II(echipa  a doua a clubului) la competiții organizate de Federația Română de Fotbal
41 Asociația Sportivă Fotbal Club Interstar Sibiu Participare la Turneul Internațional Brașov Junior’s Cup 2017 și Participare la Cupa E -on Kinder 2017 – ed. XI Târgu Mureș
42 Asociația Sportivă Fotbal Club Interstar Sibiu Sibiu Football Days
43 Asociația Sportivă Fotbal Club Interstar Sibiu Susținerea și dezvoltarea fotbalului sibian de performanță pentru juniori: Pregătire și schimb de experiență în Marburg (Germania) oraș înfrățit cu Sibiu-ul; Participare Campionatul Național de Juniori republicani A și B
44 Club Sportiv Activ Sibiu Powerlifting de performanță în Sibiu 2017
45 Club Sportiv Fantasy Dance Transylvania Grand Prix 2017
46 Clubul Sportiv Temeralul Sibiu Participare “Six Nations Cup” Marburg, Germania 2017
47 Clubul Sportiv Temeralul Sibiu Participare la Turneul Internațional Zeltweg, Austria, Participare la Turneul Internațional de Judo “Citta ‘Vallo Di Diano”, Italia
48 Clubul Sportiv Temeralul Sibiu Turneul Internațional de Judo  “Cupa Temerarul” Sibiu 2017
49 Clubul Sportiv Temeralul Sibiu Turneul Internațional de Judo “Cupa Speranțelor” Sibiu 2017, ed I

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sport
  • Contact