stefan 1

Directorul de muzee care, după serviciu, ia plugul și ară: „acesta este viitorul“

Cel puțin o dată pe săptămână, Ciprian Ștefan – directorul Complexului național muzeal Astra din Sibiu – leapădă haina de orășean pentru a se dedica unei activități care consideră că trebuie cultivată și în rândul copiilor. Aceea de a lucra pământul asemenea străbunilor lor.

Dacă pe Ciprian Ștefan îl puteți întâlni adesea fie la birourile CNM Astra din Piața Mică, fie prin cel mai mare muzeu în aer liber al României, cel din Dumbrava Sibiului, apropiații îl mai pot întâlni pe acesta și la lucrul pământului. Acolo unde, de câte ori are timp și vremea e bună, își duce inclusiv copiii.
Ciprian Ștefan amintește că și în vremea facultății, când a plecat din locurile natale ale Apusenilor, fiecare vacanță de vară avea programul stabilit din timp. „Vacanțele de vară erau pentru a munci pe câmp. Avem boi, vaci, multe animale și munceam pentru ca toamna să putem vinde un vițel-doi pentru a ne putea întreține la facultate. Era greu pentru părinți să ne întrețină pe toți trei, în condițiile în care ceilalți doi frați ai mei sunt gemeni, cu un an mai mici decât mine“, amintește Ciprian Ștefan.

muzeul-astra-satului-ciprian-stefan-8

De câte ori are ocazia, Ciprian Ștefan lasă orașul pentru a lucra pământul

Grădina din Șeica Mică

După ce a ajuns departe de locurile natale, Ștefan Ciprian și-a mutat și pasiunea de a munci pământul. Acum, el lucrează grădina socrului său, aflată în Șeica Mică, sat situat la aproape o oră de mers cu mașina de Sibiu. „Mi-e mult mai ușor să ajung acolo la sfârșit de săptămână decât să merg în zona Apusenilor. Cel puțin o dată pe săptămână merg la grădină. Și nu doar în week-end, ci mai plec și după serviciu că până seara acum mai sunt patru – cinci ore de lumină în care poți lucra“, spune directorul general al CNM Astra. De lucru găsește întotdeauna: fie că e vorba de arat, de discuit, de semănat, de tuns pomii sau de săpat legumele.

„Decât să stau într-un week-end la Sibiu, când nu sunt activități ale muzeului, bineînțeles că fug la țară deoarece e o relaxare pentru mine. Și o deconectare de la tot stresul de peste săptămână“, Ciprian Ștefan

„Bălegar din grajd, arat cu calul…“

Ciprian Ștefan spune că ceea ce lucrează el nu poate fi numită o agricultură de performanță, dar crede că modul său de lucru poate asigura un viitor sustenabil. „Agricultura aceasta, ecologică să îi zic, a strămoșilor noștri, cred că va reprezenta viitorul cât de curând. Noi folosim în ziua de azi tot felul de concepte și de cuvinte cheie precum «eco» sau «bio», când de fapt nu facem decât să punem în valoare cunoștințele moștenite de la bunici și străbunici: bălegar din grajd, arat cu calul, săpat cu sapa, discuit cu calul și așa mai departe“, arată Ștefan.

La munca pământului nu merge singur, ci este însoțit de fiecare dată de cele două fete ale sale. Cea mare, în vârstă de șapte ani, lucrează deja alături de tatăl său, atât cât o țin puterile. „Fetele mele trebuie să crească precum și eu am crescut: să știe ce înseamnă munca la pământ și să aibă dragoste de zona de proveniență. Căci noi de la țară ne tragem și ele trebuie să cunoască acest lucru“, mai arată Ciprian Ștefan.

Educație pentru copii

Ieșirea în natură, mișcarea fizică și aerul curat sunt printre avantajele conexe ale celor care lucrează pământul, arată directorul de complex muzeal. Pe lângă faptul că, prin pasiunea sa, Ciprian Ștefan își obține singur mare parte din hrana necesară familiei. ”Eu nu cumpăr mai nimic din magazine când vine vorba de zarzavaturi, carne de porc sau de pui. Mi se pare normal să fiu la țară să muncesc, că mănânci ceva lucrat de tine și știi că e sută la sută curat“, mai enumeră Ciprian Ștefan din avantaje.

stefan 3

Directorul CNM Astra, Ciprian Ștefan, vrea să transmită mai departe pasiunea de a munci pământul

În faptul că alături de soția sa își duce fetele să ajute la munca în grădină, directorul CNM Astra vede o metodă de educație, prin care este transmisă dragostea pentru pământ și importanța cultivării acestuia. „Suntem moștenitorii unei suprafețe agricole: dacă nu îți crești copilul cu dragoste față de moștenirea asta, mai apoi ce se întâmplă? Ei nu vor dea importanță acestui lucru, deși de acolo pornește identitatea noastră. Soția mea și cu mine plecăm de la țară. Copiii mei sunt crescuți la oraș, cu toate lucrurile bune și rele de aici, dar trebuie să-și cunoască identitatea: de ce pentru bunicii lor este important pământul, de ce era important să îl cultive și ce înseamnă, de fapt, mâncarea sănătoasă“, mai spune Ciprian Ștefan.

Planurile sale în domeniul agriculturii nu se opresc aici. Alături de frații săi intenționează să dezvolte o mică fermă de animale în zona natală a Apusenilor, unde există suprafețe mari de pășuni neutilizate.

14 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    emma-noelle

    Salu’ mana! Nenea, Consiliul Concurentei a luat cunostiinta de initiativa ta? Eu nu cred ca-i in regula…Si oltenii ce sa face, vrei sa moare?…

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Thom

    Daca a-r arara macar lunar, nu saptamanal, n-ar avea garoafa aceea, si sarcina de 18 luni in fata ! Vai ce harnici suntem cu ambele maini, spre mestecatoare.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    rosu

    De rasul curcilor: ..”apropiații îl mai pot întâlni pe acesta și la lucrul pământului. Acolo unde, de câte ori are timp și vremea e bună, își duce inclusiv copiii.” Agricultura in functie de cum este vremea si de cat ai timp?
    Omul asta crede ca reinventeaza agricultura?
    Vai-vai!

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Gheorghe Ivanciuc

    Felicitari domnule director. Sunteti un bun exemplu si un om din popor. Daca ar cunoaste cei care comenteaza negativ aici proiectele care le aveti si cele finalizate, probabil ca tot asa ar comenta aiurea in tramvai. Unii cu sapa, altii cu parerea ca asa e la noi…daca faci, de ce faci, daca nu faci de ce nu faci? Cand e la luat laurii toti se mandresc cand e de munca multi se codesc. Mai vad mai sus unul care comenteaza ca ati avea burta… Nu inteleg de ce nu poate el dormi de grija asta? Asta de mai sus crede ca ati vrea sa reinventati agricultura :) )) Bah esti prost? Pai nici la tv nu am mai vazut in ultima vreme unul care sa mai aiba plug vechi tras de cai dar sa mai si are cu el…Oricum multa prostime si multi invidiosi. Spor in tot ceea ce faceti ca faceti bine. Sanatate multa

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    CIPI STEFAN

    No! fu greu! ce? sa conving lumea asta…. dragilor..nu va ascundeti dupa nume si alte id-uri false…..
    ma numesc Stefan Ciprian Anghel si sunt aici pentru voi! nu ma ascund! nu falsez! haideti sa construim! Manuelle_noelle?! construim? daca vrei sa construiesti sunt cu tne! daca vrei sa distrugi te distrug! restul! Godici! si toti potrivnicii ! hai sa construim apoi sa avem dispute!
    Multumesc TS!
    Cipi Stefan!
    PS>NU CORUPTIA DISTRUGE ROMANIA! CI INCOMPETENTA!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Ella Manu

      Salu’ mana! Nenea Cipi Stefan, sunt bucuroasa sa aflu de prezenta ta pe acest forum. Si eu cred ca este necesara o altfel de abordare a problemelor. Eu una personal, am de gand sa discut in mod civilizat cu interlocutorii mei, fara a nega insa ironia. Nu consider ironia fina ca atac la persoana, ci mai degraba un mod explicit de exprimare a dezacordului cu ideile vehiculate.Pentru a “construi” e nevoie de incredere reciproca, iar aceasta se obtine printr-o abordare echidistanta, fara partizanate de orice fel…Daca consideri ca avem idealuri relativ apropiate, considera-ma partenera ta!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mosu

    Omul asta face ceva si cu mainile, nu numai cu mintea, iar invidiosii de pe margine il iau la suturi. Specific romanesc ! Daca unul e harnic, daca are initiativa, daca nu sta la televizor sau la proteste, inseamna ca nu-i de-al nostru. Felicitari dle Ciprian Stefan ! Faptul ca va insotesc si fetitele e si mai bun.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    rosu

    Mai pretinilor, io am facut agricultura la viata mea. Afla, in primul rand, ca unui cal ii trebe mancare si cand nu lucra. De unde? Cosesti in week-end, cand permite vremea? Daca trebe mers la sapa, amani cu doua saptamani, ca week-endul asta si cel urmator nu ai timp?
    Articolul asta e vrajeala. Ori omu nostru are ajutoare , fac treaba cu care apoi sa se laude dansul. Asa cum , de altfel, fac toti sefii.
    Aaa, am uitat: il ajuta fetele! E clar. 😉

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    vasile godici

    adevaratul director al muzeului si singurul a fost Cornel Bucur iar cine a urmat ,doi manegeri de doi bani si ciobani am inteles ca primul a devenit si cercetator stiintific ,pensionat si angajat la muzeu ,saracul nu-i ajung banii ! dar sti cum e ,o generatie construieste urmatoarea mentine iar nepotul distruge totul ,asa ca lasa-te de arat si ocupate de muzeu pe care si asa nu il meriti .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact