Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

La restaurantul lui Brukenthal să nu te duci de mână cu bunica

La restaurantul lui Brukenthal să nu te duci de mână cu bunica

Poți să numeri pe degetele de la o mână – și tot îți mai rămâne cel puțin unul să îl arăți celorlalți bucătari – câte restaurante are Sibiul și toată zona dimprejur, restaurante care să își adapteze meniul în funcție de anotimp, care să urmărească lanțul scurt al aprovizionării, care să încerce să ofere ceea ce e proaspăt și delicios clienților. Tocmai de aceea am aplaudat salivând anunțul restaurantului Palatului Brukenthal, din Avrig, cel legat de lansarea meniului de primăvară. Pe care, până să ajung acolo, recunosc că nu l-am citit atent, dar ceva urzici și spanac tot am văzut puse în fruntea meniului cu nuanțe verzi. Și brusc mi-au apărut în minte gusturile mâncărurilor de primăvară gustate la bunica.

La palatul a cărui grădină e în curs de reamenajare de ani buni am ajuns pe când gospodinele adevărate tocmai vopseau ouăle Paștilor. Era soare relativ călduț, așa că am ales o masă de pe terasa extrem de îmbietoare. A cărui peisaj plin de verde și de cer, străpuns pe alocuri de triluri de păsări, departe de orice sunet urban, era însă pângărit de muzica ce tot curgea dintr-o boxă ascunsă prin gardul verde. Pentru cei care preferă muzica în timp ce sunt înconjurați de natură, însă, aceasta are un volum decent. Meniul a venit repede. De altfel, pe tot parcursul șederii noastre acolo, servirea a fost cât se poate de promptă. Și amabilă, căci ospătarii nu s-au supărat defel nici când am decis să ne schimbăm câte o băutură adusă deja la masă, nici când am mai cerut câteva ceva despre care am uitat.

Vă spun sincer, nici nu am mai scotocit ce e trecut prin celelalte file ale meniului de la restaurantul Palatului de la Avrig. M-am oprit la foaia pe care erau anunțate mâncărurile de primăvară, din a cărei rapidă lecturare am înțeles două lucruri: primăvara îți poți primeni meniul doar cu urzici, spanac și căpșuni, iar prețurile de aici sunt precum în centrul Sibiului. Ca pentru turiști, adică ridicate.

supa crema de urzici Supă cremă de urzici

Și pentru că nu eram în ziua de salariu să dau între 85 și 120 de lei pentru un sfert de kilogram de carne de vită Angus, de la Marpod, însoțită de urzici din grădina lui Brukenthal, am început cu supele. Adică o supă cremă de urzici cu crutoane și o supă de salată cu ou și slănină prăjită (foto principală). Nu le-am cerut doar eu, căci eram însoțit la masă. Ca să începem cu lucrurile bune, trebuie spus că ciorba de salată a fost cea mai bună alegere a zilei. Gustul de slănină prăjită care a îmbibat salata proaspătă și mărunt tăiată, albușul de ou răspândit prin farfurie au creat o minunăție (chiar dacă nu se simțea și niscaiva usturoi pe care bunica mi-l consideră de căpătâi în astfel de ciorbe). Din păcate, feeria gusturilor de primăvară s-a încheiat la acest preparat. Supa cremă de urzici adusă în fața-mi avea o consistență mult prea lichidă pentru a fi denumită așa. Și mult prea fierbinte pentru un restaurant care se respectă. Iar gustul proaspăt al urzicilor pe care le și văzusem cu ochii minții ca fiind culese de dimineață din grădina lui nenea baron Brukenthal era absolut năucit de ditamai cantitatea de smântână aruncată în blid. Obligatoriul (cum ar fi zis bunica) usturoi a fost înlocuit cu niște semințe de ceapă încolțite. Singurul noroc al acestui fel de mâncare pe care n-am avut cum să îl termin din cauza cantității de sos de smântână au fost crutoanele. Dacă acesta poate fi considerat un noroc.

burger pita Burger de vită Angus

La felurile principale, pe masă am cerut să ne fie aduse câte un burger din vită Angus, cu ceapă în sos jus, buchet de salată și cartofi prăjiți (așa scria în meniu), o porție de tagliatelle cu piept de pui și spanac și un cotlet de porc cu urzici din grădina lui Brukenthal și piure de cartofi. Iar dacă la primul fel, pe bunică aș mai fi potolit-o zicându-i că supa de salată a fost bună, la felurile principale bunica ar fi urlat la bucătarul care a crezut că din „plaiting“ poate salva gustul unei mâncări. Cu atât mai mult, anunțată ca fiind „de primăvară“.

tagliatelle Tagliatelle cu pui și spanac

Trecem rapid peste faptul că burgerul era adus între două felii de pâine și nu între două jumătăți de chiflă. Apreciem gustul relativ bun al cărnii tocate, apreciem și cartofii, dar ridicăm sprâncenele la „buchetul de salată“. Aici, primăvara n-a venit, verdețurile fiind clar aduse de la Metro. Nu am prea zărit și nici gustat spanacul de lângă tagliatellele în care iarăși bucătarului nu i-a prea ieșit sosul de smântână. Dar am observat, că e, pare-se, un laitmotiv al locului, ceapa încolțită și bețele negre puse în cruce peste mâncare.

cotlet de porc Cotlet de porc cu spanac și piure de cartofi

În fine, pentru a nu adăsta prea mult asupra acestor detalii mai puțin plăcute, nici urzicile proaspete care făceau reclamă cotletului de porc nu au reușit să ne schimbe părerea că toată povestea cu meniul de primăvară nu e decât o chestiune de marketing, fără mare legătură cu „lanțul scurt al aprovizionării“. Sosul aproape grețos în care au fost îmbălsămate urzicile, piureul din fulgi de la Metro care băltea lângă cotlete, m-a determinat să returnez farfuria pe jumătate neatinsă.

capsuni Căpșuni cu mentă

În fine, pentru că eram însoțit de două frumuseți, am cerut la desert o porție de căpșuni cu mentă și una de căpșuni cu înghețată de vanilie și frișcă. Doar atât mai spun, că porția de căpșuni cu mentă avea fix trei frunzulițe de mentă. Ușor „abătute“, probabil vreo legătură nebănuită cu soarele care tocmai se ascunsese după nori. În ambele boluri, însă, căpșunii erau în cantități considerabile.

La final, nota primită indica de plată suma de 174 de lei. Cel mai scump a fost burgerul între două felii de pită orientate invers una față de alta – 42 de lei. Apoi cotletul de porc cu piure din fulgi de la Metro – 34 de lei. Pentru tagliatelle am avut de plătit 26 de lei, iar pentru supe – câte zece lei. Desertul de căpșuni cu trei frunze de mentă a fost zece lei, căpșunii cu înghețată – 15 lei. Pentru băuturi am mai plătit alți 27 de lei.

Arnold Brukenthal

 

Ce vin ar fivin pentru site mers la această masă?

Niciuna din băuturile comandate de noi la Palatul din Avrig nu includea vreun sortiment de vin. Dar cei de la Casa de vinuri Wine Not?, partenerii Turnul Sfatului în realizarea cronicilor de restaurant, ne-au sfătuit asupra vinurilor pe care le-am fi putut alătura preparatelor comandate.

„La supa cremă de urzici putem asocia perfect un sauvignon blanc. Acest vin, prin definiția lui, este caracterizat de arome de urzică, iarbă proaspăt cosită și soc. De aceea am recomanda un Sauvignon Blanc de la Crama Liliac, din Transilvania. Este un vin alb, corpolent și vegetal, care oferă o senzație de catifelare. Aciditatea ridicată îi oferă multă prospețime“, începe recomandările din această săptămână, directorul de vânzări al Casei de Vinuri Wine Not?, Ovidiu Balaban.

„Tagliattele cu pui și spanac le-am așeza alături de un Pinot Grigio, de la Recaș, gama Regno. Galben pai, cu ușoare reflexe verzui, cu arome de mere verzi și grapefruit copt, Regno Pinot Grigio poate echilibra cu bine pastele cu pui și spanac. Cotletul de porc cu urzici și cartofi s-ar recomanda să fie servit tot cu un vin alb. De data aceasta am merge pe un Chardonnay nebaricat cum găsim la Wine Not? de la Crama Petro Vaselo, din vestul țării. Vinul este proaspăt, are un parfum proaspăt și vibrant si se remarca in special prin aromele florale si de fructe tropicale“, continuă partenerii noștri de la magazinul de vinuri Wine Not?. „În cele din urmă, burgerul de Angus cu ceapă și cartofi prăjiți, datorită cărnii, l-am combina cu un vin roșu, corpolent și cât de cât puternic. Am merge pe un vin din viță mai veche, care să acumuleze multe minerale și arome. Am sugera din wine shop-ul Wine Not? probabil un Merlot Mirachi, de la Crama Histria. Cultivat pe Colinele însorite ale Dobrogei şi mângâiat de briza mării ce scaldă malurile cetăţii Histria, acest Merlot, ai cărui struguri au fost culeşi şi sortati manual în plantaţie, se remarcă printr-un miros complex de coacăze, mure şi cireşe negre, îmbogăţit cu valenţe lemnoase, distincte, de cedru şi stejar.

În încheiere, am dori să menționăm că alături de vinul potrivit, mâncarea poate fi pusă și mai mult în valoare, iar împreună să creeze o atmosferă și un moment cât mai plăcut. Probabil de aceea și un proverb latin spunea: «Este bine să ne amintim că exista cincimotive pentru a bea vin: venirea unui prieten, setea cuiva, frica de sete pe viitor, gustul excelent al vinului sau oricare alt motiv». Vă așteptăm și în această săptămână în magazinul Wine Not? pentru a putea degusta vinurile prezentate mai sus, care se remarcă în special pentru raportul calitate – preț foarte bun“, mai arată partenerii Turnul Sfatului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

8 comentarii

Baba

Acum 6 ani

Bun proverbu' latin.da' ala malgas e peste:'' Nu-i prost cine minca sapte pite ci ala care i le da'' 175 de lei pe o zama de urzici,doua crumpene , tri felii de castraveti si-o tira de carne?V-o cintat Mozart la masa ?
Raspunde

Propatria

Acum 6 ani

Dupa ce am dat o raita azi pe la Bruk am hotarat ca, daca tot e sa dai bani pe un burger, macar sa fie (doar pentru ca avem acolo la indemana supa crema de ciuperci care e absolut delicioasa) la Jacobs. Restaurantul, nu cafeaua.
Raspunde

emma-noelle

Acum 6 ani

Salu' mana! Nenea, da' "meniu de trufandale" nu-i acelasi cu care-i hranea baronu' pe iobagii de romani?.. Ehei, cu stevie si cu salata nu-i vedea p#!a sculata!...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Niku Robesti

Acum 6 ani

Locul de suflet al sibienilor e Kontiki, acolo mergem cu familile, sa ascultam o mainea de suflet! Astia suntem, inimosi!
Raspunde

Cititescu

Acum 6 ani

Am fost si eu acolo anul trecut. Cred ca ar trebui schimbat si bucatarul si "viziunea" privind preparatele. "Specialitatile" de pe vremea baronului nu mai sunt pe gustul consumatorului de azi si au preturi exagerate. Retetele arhaice cu exces de grasime si smantana ar trebui adaptate cerintelor actuale. Parcul palatului e insa frumos si serviciul a fost bun.
Raspunde

Cititescu

Acum 6 ani

Cand faceti un reportaj despre restaurantul SUB ARINI? Nu stiu ce ati putea servi acolo, dar oricum ar fi interesant.
Raspunde

idgaf

Acum 6 ani

adica Bolta Rece? da ar fi frumos sa se redeschida...
Raspunde

gheorghe

Acum 6 ani

..in avrig sunt numai hoti si mincinoase la conducere ..."pestele pute de la cap"
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus