Dincolo și dincoace de Paști

Alin Bratu

Îmi aduc aminte de o Pastorală a Mitropolitului Streza, în care condamna consumismul, invocând că sărbătorile nu mai au nimic sfânt: atâta timp alergăm după mai multă mâncare, mai mulți bani, mai multe cadouri și atât de puține momente de reflecție interioară. Sau rugăciune și post, cum s-ar traduce în limbaj creștin ortodox.

Nu reiau mesajul, care s-ar putea traduce, simplu: ”fă ce zice popa, nu ce face”, pentru că ar fi redundant.

Avem cu toții problemele noastre, ni le știm foarte bine sau doar le intuim. Însă, atunci când ai o poziție din care poți face mai mult bine comunității decât ar putea un simplu muritor, sunt de părere că raportul cerințelor este cu totul altul. Cred că asta e marea noastră problemă, în general. Faptul că nu avem indivizi care să se ridice de la nivelul de simplu viețuitor, trăitor pentru el și familie, care să creadă într-un proiect. Să se ridice cu adevărat la înălțimea funcției pe care o deține. Și nu mă refer aici doar la biserică. Era doar momentul, din acest motiv am început de aici.

Sunt oameni de afaceri care se feresc să-și spună părerea vis-a-vis de o anumită problemă economică, de frică. Frica de a-și asuma un cuvânt. Frica de a nu fi pedepsiți la viitoarele licitații. Frica de a nu cădea sub tirul unor comentarii concrete sau puerile. Frica de a ieși la lumină, acolo unde e văzut, simțit, arătat, observat, pipăit, judecat. Stau ascunși în scorburi mai mult sau mai puțin opulente, mulțumiți de ce au realizat în scurta viață.

Avem în Sibiu sute de oameni faini. Ingineri, doctori, juriști, profesori. Cu istorii în spate, cu ani de carieră, cu experiență cum nu găsești în multe locuri. Dar stau îngropați în cripte, deși sunt încă vii. Sunt scârbiți de o societate tot mai analfabetă, mai stricată de vremuri, mai tembelizată de curente preluate din aer, net și televizor. Dar tac. Pentru că ”tăcerea e de aur”.

Fiecare dintre noi mai știm alte zeci de oameni la fel de faini, care au bun simț și încă mai cred în dreptate, dar sunt atât de dispersați, încât nu s-a inventat încă magnetul care i-ar putea aduna. Și, fără să ne dăm seama, suntem cuceriți, om cu om. Cu fiecare gumă de mestecat pe care o aruncăm timid pe trotuar, ne apropiem de tipicul omului nou. Cel care ar călca peste orice și oricine, pentru a ajunge acolo unde și-a propus. Fără să ne dăm seama, ne învățăm copilul să trișeze, pentru că altfel nu va răzbi în societatea de față.

Nu mai aștept de mult timp speranță de la un tip mort și înviat. Aștept reacție și luptă pentru viitor de la cei vii. Oameni adevărați, reali, trecuți de mult de grijile cotidiene, oameni care nu mai pot lăsa orașul, de exemplu, pe mâna unor amatori. Aștept ziua în care să ne salutăm cu ”România a înviat!”. Și să se răspundă, respectuos și mândru: ”Adevărat a înviat!”

 

 

Comments

comments

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Tu es stultior quam asinus

    Oh, bata-te sa te bata mai Aline, ca bine le mai zici! Un singur lucru l-ai uitat: sa fi convingator…Iar pentru a indeplini si acest deziderat ar trebui sa incepi prin a-ti deschide mintea si urechile, nu gura!…

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact