X
Photo 20-04-2017, 14 37 16

Restaurantul care mi-a decis concediul

Scormoneam joi după-amiază pe Tripadvisor. Mai fac din când în când chestia asta, ca să văd părerile turiștilor despre restaurantele din Sibiu. De cele mai multe ori coincid cu ale noastre, ba chiar uneori îmi dau seama că am fost cam blânzi față de calitatea serviciilor oferite în unele stabilimente locale. Topul Tripadvisor e cam același, nu sunt mari schimbări la vârf, însă printre primele 15 am zărit un restaurant total necunoscut mie. Vino & Gazzosa, restaurant italian, la piciorul Pasajului Scărilor. Trei recenzii, semn că e deschis de curând, toate trei extrem de favorabile, toate trei care-l dădeau drept cel mai bun restaurant italian din oraș. Păi să vedem cât de pricepuți sunt turiștii noștri.

Ploua, ningea, ploua și ningea. Vreme nici măcar pentru numărat bani. Nici nu e de mirare că în restaurant era pustiu. Prima încăpere e mică, cochetă, are doar două mese, în total restaurantul nu cred că are mai mult de 30 de locuri. Micuț, intim, simplist, dar foarte, foarte elegant. Meniul e subțirel, câteva aperitive, câteva feluri de paste, câteva sălătuțe, două-trei deserturi și foarte mult pește la felul principal. Peștele spadă și undițarul lipseau joi din meniu, urmau să ajungă cândva în cursul zilei. Iar patroana mi-a și explicat de ce, nu își cumpără produsele din magazine, de la Metro, de exemplu, cum fac majoritatea restaurantelor. Le aduc din surse sigure iar asta durează. Și pentru un restaurant atât de micuț, care nu are cum să se bazeze pe cantitate, calitatea e singura care îi poate diferenția și ține în viață.

Photo 20-04-2017, 14 52 16

Prețurile sunt destul de mari. Nu raportat la calitate ci, pur și simplu, la buzunar. Sunt convins că risotto-ul cu creveți, fume de pește și scoici Saint-Jaques merită 80 de lei. Dacă te lasă mâna să dai atâția bani. Cum cam ăla era tot bugetul pe care eram dispus să îl investesc într-un prânz mai deosebit, am luat o porție de bruschette și frittura di calamari e gamberi – creveți și calamari pane. Plus un pahar de vin alb d`Abruzzo. Nu am stat prea mult după antreu dar nici n-a venit prea repede, iar ăsta deobicei e semn de proaspăt și atenție. Porția de bruschette e compusă din șase bucăți, două cu brânză prăjită, două cu roșii îmbălsămate în ulei de măsline și două cu prosciutto crudo și câteva firicele de rucola. Nu m-am putut decide care a fost cea mai bună bucată, dar am pus brânza în fruntea preferințelor pentru că așa ceva nu prea găsești prin alte restaurante. Felul doi a fost… cum să vă spun. Cea mai bună descriere ar fi că în momentul în care am gustat prima bucată de calamar m-am decis să îmi petrec concediul de vară în Grecia. Avea exact gustul preparatelor mediteraneene de pe malul Egeei. Absolut delicios. Fructele de mare, stropite din belșug cu zeamă de lămâie, combinate cu dulcele feliilor extrem de subțiri de morcov prăjit, o feerie. Am plătit fără vreo urmă de regret cei 78 de lei, am mulțumit, am plecat în redacție și mi-am rezervat cazarea în Grecia. Kalimera kalispera, ziceți-le mulțam italienilor că v-au mai trimis un client la vară.

Photo 20-04-2017, 15 11 31

 

Partenerul nostru, Casa de Vinuri Wine Not? va încerca și în această săptămână să ne recomande niște vinuri speciale pentru mâncărurile alese de noi în restaurant.

La primul fel, la bruschette, somelierul Florin Marian ne recomandă un vin spumant, italian, în genul prosecco. Fiind un restaurant cu specific italian, clar trebuie un vin de la el de acasă, cum se zice, în așa fel încât ingredientele din mâncare, împreună cu vinul, să fie o reușită. Am merge de această data pe un rose, de la Villa Sandi, unul dintre cei mai mari producatori de prosecco din Italia. Vinurile sunt aduse în România de către cei mai mari importatori de vin din țara noastră, Vinimondo, completează somelierul casei de vinuri Wine Not? Il Fresco Rose este de o culoare rose, strălucitor, fiind caracterizat de arome de mere galbene și flori de munte. Este vinul spumant, în genul prosecco, foarte recomandat de către noi pentru aperitivele cu specific italian.

vin

La fructele de mare de la felul doi, perfect ar merge un vin alb, dintr-o zonă renumită de fructe de mare, adica Franța sau Grecia. Aici am recomanda un Chablis din Franța. Este un chardonnay clasic, de lume veche, de culoare galben pai, caracterizat de o aciditate ridicată, și note minerale destul de puternice. Vinul dezvoltă arome de mere verzi, olfactiv avand un buchet de lămâie – lime, proaspăt și revigorant.

vin 2

În magazinul nostru de vinuri, al Casei Wine Not? avem un Chablis foarte bun, ca și raport calitate preț, adus de la Domaine Christian Moreau, tot prin importatorul Vinimondo, completează Ovidiu Balaban, directorul de vânzări.

Din păcate, România nefiind o țară specializată pe fructe de mare, nu avem un vin românesc care să se potriveasca atât de bine ca Chablis cu aceste ingrediente, încheie recomandările săptămânii reprezentanții Wine Not?.

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

5 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Baba

    Fructe de mare? Da ce,de la fructe de padure facem bubite?Adeca porcu’,iepurele,oaia si vaca s-or demodat?Faceti voi mici din caracatita si dupa aia beti CHABLIS GRAND CRU LES CLOS ‘CLOS DES HOSPICES’ 2013 la 308 leusori sticluta.Bon appetite!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Vino&gazzosa

    Buna andrei, daca vezi printre comentariile mele din noiembrie, avem doar doua mese la intrare ,dar restaurantul e compus din 4 incaperi in total circa 13 mese , cum zicea si in turnul sfatului circa 30 de locuri, .

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ion

    Intreb si eu…daca restaurantul e italian…mincarea servita tot asa…etc etc..nu era normal sa alegi ca dest de vacanta italia?????????de unde pina unde grecia???a…e tot la mediterana..ok…du.te in…libia!!! Sinteti niste ziaristi…jalnici…scrieti doar asa…sa umpeti spatiul

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Cronică de restaurant
  • Contact