Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Parchetul General preia dosarul privind tragedia din Retezat

Parchetul General preia dosarul privind tragedia din Retezat

Cazul celor doi adolescenți care și-au pierdut viața în avalanșa ce a avut loc sâmbătă, 22 aprilie, în Masivul Retezat, a fost preluat de Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), avându-se în vedere complexitatea actelor de urmărire penală, se arată într-un comunicat al PICCJ transmis marți AGERPRES.

"În cursul zilei de astăzi, 25 aprilie 2017, la Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație, s-a înregistrat dosarul penal având ca având ca obiect moartea a doi copii în urma avalanșei din Munții Retezat. Cauza a fost preluată de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg, având în vedere complexitatea actelor de urmărire penală. Cercetările în cauză se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", se precizează în comunicatul PÎCCJ.

Conform sursei citate, din probatoriul administrat până în prezent a rezultat că, în data de 22 aprilie 2017, în jurul orei 07.30, un grup de persoane a plecat de la o cabană situată în Munții Retezat, cu intenția de a se deplasa pe Vârful Peleaga. Ca urmare a avalanșei ce s-a produs pe raza comunei Sălașu de Sus, două dintre persoane, ambele minore, au decedat.

Avalanșa în care au decedat adolescenții Dor Geta Popescu (14 ani) și Erik Gulacsi (13 ani) a avut loc în zona Șaua Bucurii—Poiana Pelegii, în locul denumit 'Căldarea Berbecilor', zăpada care a venit la vale antrenând și resturi de bolovani.

În avalanșă au mai fost prinse și alte cinci persoane care au necesitat îngrijiri medicale în spital, acestea aflându-se în prezent în afara oricărui pericol.

Operațiunea de recuperare a celor doi adolescenți decedați în Retezat a durat 11 ore, cei peste 20 de salvamontiști și jandarmi montani confruntându-se cu condiții extrem de dificile, din cauza traseului montan accidentat, acoperit cu zăpadă, și a viscolului.

Poliția a deschis un dosar penal, in rem, cu privire la faptă, ancheta fiind coordonată inițial de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg.

Salvamontiștii și jandarmii montani au avertizat, cu două zile înainte, asupra riscului iminent de avalanșă în masivele Retezat și Parâng, după ce în zona montană a nins, iar stratul de zăpadă depășea un metru la peste 1.800 de metri altitudine.

foto - printscreen Salvamont Hunedoara

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus