X
GREVA_20170426084903

Garda de Mediu, în grevă. ”Este imperios necesar modificarea grilei de salarizare”

Angajaţii Gărzii de Mediu din Sibiu sunt astăzi în grevă de avertisment, între orele 14.00-16.00. În această perioadă, aceştia nu își desfăşoară activităţile specifice şi nu vor lucra cu publicul, fiind nemulţumiţi de salarii. Sibienii s-au alăturat unui protest național.

Angajaţii Gărzii de Mediu sunt nemulţumiţi de nivelul salarizării, Sindicatul Naţional al Gărzii de Mediu transmiţând că ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a promis că susţine egalizarea salariilor, între salariaţii gărzii de mediu şi cei ai gărzii forestiere, având deopotrivă atribuţii de monitorizare, inspecţie şi control.

“Câştigul mediu net la Garda Naţională de Mediu este de 1.513 lei, grila de salarizare pentru un debutant fiind de 1.065 lei net iar pentru un comisar superior cu o vechime în muncă de 20 de ani, salariul net fiind de 2.117 lei, venit mult prea mic faţă de volumul, calitatea şi complexitatea muncii noastre, la pregătirea şi profesionalismul dovedit de nenumărate ori, neputându-ne asigura un trăi decent, fiind cu mult sub salarizarea celorlalte instituţii de control şi nu numai. Astfel, considerăm că este imperios necesar modificarea grilei de salarizare a personalului Gărzii Naţionale de Mediu, prin acordarea nivelului de salarizare aferent funcţiilor din cadrul Gărzilor Forestiere”, se arată într-un comunicat de presă al Sindicatului Naţional al Gărzii de Mediu, remis miercuri Mediafax.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

4 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Din pacate – era de asteptat. Cei de la garda de mediu cu cati hoti se iau la tranta, ar trebui sa se tina cont si de riscurile meseriei.Cei de la forestiera se iau la tranta cu ciobani si cu hoti inaarmati cu fel de fel de arme contondente.Cei de la mediu pe cine amendeaza? Copsa mica fabrici, etc

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Baba

    Asta-i greva oficiala ca pina acum,cind erau la lucru’ , nici nu amusinau fumurile degajate de arderea cablurilor si nici n-auzeau drujbele.Suni la Mediu pe la septe-opt sara ca nu mai poti respira de putoare si-ti raspunde FAXu’ evaziv.Cica Ion se duce la Gheorghe:-Gheo,imprumuta-mi si mie plugu’ o zi.Ion,meditativ:”Daca i-l dau,mi-l strica prostalau’,daca nu i-l dau imi aud vorbe.Mai bine-i dau un raspuns evaziv”:-Ba Ioane,du-te-n p***da ma-tii!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cisnadioara

    De ce se emit autorizatii din partea Garzii de mediu pentru loc. Cisnadioara, cand in zona nu exista apa si canal???
    WC-URILE CURG DIRECT IN PARAUL DIN LOCALITATE???
    AMENZI PENTRU PRIMARIA CISNADIE SUNT???????

    Sa va faceti treaba, lasati salariile!!!!!!!!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact