Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
11°C

O femeie de 70 de ani a căzut într-o fântână adâncă de 10 m. Bătrâna ar fi vrut să se sinucidă

O femeie de 70 de ani a căzut într-o fântână adâncă de 10 m. Bătrâna ar fi vrut să se sinucidă

Actualizare

În urma investigațiilor făcute, femeia în vârstă de 70 de ani a fost diagnosticată cu hipotermie. În aceste momente ea este conștientă și stabilă. „Pacienta de 70 de ani din Roșia, căzută în această dimineața într-un puț a fost diagnosticată cu hipotermie. În urma investigațiilor efectuate la Computerul Tomograf nu s-au constatat leziuni interne. Femeia este conștientă și stabilă". Conform medicilor, se pare că a fost vorba de o tentativă de suicid și pacienta va fi trimisă la Spitalul de Psihiatrie”, transmite purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Decebal Todăriță.

Știre inițială

O femeie de 70 de ani a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ 10 metri, într-o gospodărie din localitatea Roșia, transmit reprezentanții ISU Sibiu.

Echipajele Inspectoratului de Urgență au reușit în urmă cu câteva minute scoatea acesteia din fântână. Femeia este în viață, este conștientă și este evaluată medical de echipajul SMURD prezent la fața locului, apoi va fi transportată la spital.

Alarma a fost dată de fiul femeii, care a găsit-o în fântănă și a sunat după ajutor. Salvatorii au intervenit  cu două autospeciale și o ambulanță SMURD.

foto ISU Sibiu

ISU pompieri cazuta fantana (1) ISU pompieri cazuta fantana (5) ISU pompieri cazuta fantana (4) ISU pompieri cazuta fantana (3) ISU pompieri cazuta fantana (2)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus