polisano maraton

Proiectele maratonului. (10) Instalație de sterilizare a apei pentru Spitalul de Pediatrie

Povestea a început încă de anul trecut când au participat pentru prima dată la semimaraton. Atunci, Fundația Polisano a reușit să strângă 10.000 de euro pe care i-au investit în achiziționarea unei instalații de filtrare a apei, aducând astfel apa potabilă în satul Cornățel. Anul acesta s-au înscris la maraton cu un proiect prin care își doresc să achiziționeze o instalație de sterilizare a apei la Spitalul de Pediatrie. Acest lucru ar însemna un risc zero de transmitere a unor germeni potențial periculoși prin apă.

Anul acesta, Fundația Polisano și-a focalizat atenția asupra prevenirii infecțiilor nozocomiale, una dintre problemele majore ale României la ora actuală. Și cum ar putea avea loc prevenția mai bine dacă nu de la primele minute de viață, motiv pentru care s-au oprit la Spitalul de Pediatrie Sibiu.

„Efortul colectiv poate muta munții din loc”

Aflându-se deja într-un proces de renovare și modernizare, sprijinul pe care l-ar aduce fondurile strânse prin intermediul acestui proiect ar veni ca o completare.

„Ne dorim să strângem cât mai multe fonduri pentru proiectul nostru, dar şi să creştem gradul de implicare al comunității cu privire la dotarea spitalelor, dar şi legat de celelalte nevoi stringente care nu sunt acoperite întotdeauna de Stat. M-am uitat la toate proiectele prezentate anul acesta, care mi se par extraordinare. Dacă aş putea, personal le-aş susţine pe toate. Este îmbucurător să constat că în fiecare an creşte numărul de alergători sau susţinători la Maraton, aceasta înseamnă că oamenii sunt «contaminaţi» de această energie pozitivă şi văd că efortul colectiv poate muta munții din loc”, spune Cătălina Costache, director executiv al Fundației Polisano.

Pe lângă asta, ea este de părere că există o solidaritate accentuată între ONG-urile sibiene și îi apreciază foarte mult pe cei care nu au alergat niciodată, dar decid acum să o facă. „E adevărat că uneori alergătorii migrează de la o cauză la alta an de an, dar scopul nostru este de a atrage cât mai mulţi privitori de pe margine, și de a-i face să se implice în proiectele comunității. Eu una, simt o satisfacţie extraordinară când cineva care nu a alergat niciodată sau nu a susţinut niciodată un ONG, decide anul acesta să o facă pentru prima oară. Este un efort individual care merită valorizat și salutat”, spune directorul executiv al Fundației Polisano.

polisano proiect maraton copil

„Risc zero de transmitere a unor germeni potențial periculoşi”

„Apă pentru sănătate-Spitalul Copiilor” este numele proiectului prin care se dorește achiziționarea unei instalații de sterilizare a apei în Spitalul de Pediatrie Luther, după modelul spitalelor occidentale.

„O apă sterilă la toate nivelurile –bloc operator, anestezie/ terapie intensivă, pregătirea preoperatorie a micilor pacienţi, bucătărie, etc- înseamnă un risc zero de transmitere a unor germeni potenţial periculoşi prin apă. Spitalul Luther începuse deja un proces de renovare şi modernizare, proiectul nostru vine în completarea acestuia”, explică Cătălina Costache.

Chiar dacă proiectul își propune să strângă una dintre cela mai mari sume, respectiv 25.000 de lei, reprezentanții fundației sunt încrezători că vor reuși să ducă planul la bun sfârșit. „Aceasta înseamnă că avem nevoie de mulţi, mulţi alergători şi susţinători. Deocamdată am strâns un sfert din suma, şi fac apel pe această cale la public pentru implicare. Personal, am vorbit cu multe persoane, care aşteaptă ultimul moment pentru a se înscrie. Timpul trece repede, iar maratonul nostru, al ONG-urilor participante care se mobilizează pentru recoltarea fondurilor, se apropie de final”, mai spune directorul fundației.

Fundaţia Polisano a fost înfiinţată în 2015, fiind un proiect personal al regretatului dr. Ilie Vonica. În 2016, a sprijinit financiar peste 22 intervenţii chirurgicale complexe, majoritatea pentru copii cu malformaţii cardiace grave. Pe lângă asta, a derulat programe pentru sănătatea comunităţilor: cursuri de prim ajutor pentru învăţătorii din şcolile oraşului Sibiu, dotare cu apă potabilă a unui sat, analize medicale pentru copii din zone defavorizate

 Alături de acest proiect, mai sunt înscrise alte 20. Maratonul Internațional Sibiu va avea loc pe 27 mai, iar susținerile vor putea fi înregistrate până pe 1 iulie, în timp ce alergătorii trebuie să se înscrie până în 8 mai. Cursa se întinde pe 42 de kilometri și pot participa atât copii, cât și adulți. Pentru înscrieri și detalii suplimentare, puteți accesa site-ul maratonului.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact