Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

„Umbra lui Dorel“ pe Semaforului: copertine pentru călători, la 30 de m de stația de autobuz

„Umbra lui Dorel“ pe Semaforului: copertine pentru călători, la 30 de m de stația de autobuz

Stația destinată transportului în comun situată pe strada Semaforului, în dreptul pieței agroalimentare, este situată la 30 de metri de copertinele amenajate de Primărie pentru a feri călătorii de ploaie.

Situația stației din Vasile Aaron a fost adusă în atenția autorităților locale de către consilierul local Claudia Simtion. „Cele două stații stau goale, deoarece sunt departe de locul în care opresc autobuzele. Propun relocarea lor“, a cerut consilierul local din partea PSD, fără să primească vreun răspuns din partea executivului local prezent la ședința de săptămâna trecută. Situația la care face referire Claudia Simtion a apărut după ce la intersecția străzilor Semaforului și Iezer a fost amenajat un sens giratoriu. Amenajarea acestui sens a impus atât relocarea trecerii de pietoni, cât și – mai departe – a stației de autobuz. Doar că, odată cu redesenarea pe asfalt a locului în care ar trebui să oprească autobuzele, nu au mai fost mutate și copertinele dedicate călătorilor. Oamenii care folosesc respectiva stație spun că s-au obișnuit cu anomalia. „Dacă plouă, oricum ies cu umbrela din casă, ce mai stau să mă ascund sub copertină, ca să fug mai apoi după autobuz?“, spune Mariana Petre, locuitoare a cartierului Vasile Aaron. Nici măcar pentru a feri, vara, de soare nu pot fi folosite cele două copertine aferente stației în discuție. Ambele sunt acoperite cu materiale transparente, fără culoare, sub care căldura pe timp de vară pare și mai mare, spun oamenii din stație.

statie de autobuz vasile aaron 3 statie de autobuz vasile aaron 2

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

Baba

Acum 6 ani

Da' ce atita graba?Or intrat zilele-n sac?Consilierul Simtion crede ca o copertina are patine cu rotile,s-o muti cum vrei?De studii de trafic si mobilitate a auzit?Da' de studiu de fezabilitate si licitatie?Usor cu pianu' pe scari!
Raspunde

Thom

Acum 6 ani

:) :) :) :) :)
Raspunde

Livi

Acum 6 ani

E plin de Dorei în primărie, cred ca Dorelul Șef, Fodor, impune criteriu de angajare sa fii Dorel.
Raspunde

cozma

Acum 6 ani

ACOLO MĂCAR AU COPERTINA CA LA STAȚIA DE LA SEMBRAZ AU "UITAT" SA O MAI MONTEZE DECI STRUCTURA A FOST MONTATA.... ORICUM SA LE FIE RUȘINE!
Raspunde

victor

Acum 6 ani

Se face ceva cu CAP in orasul nostru ? Totul este hei rup, lalaiala si dezinteres. Primaria este interesata sa cheltuie banii, sa se vada ceva in oras, dar calitatea, costul, nu-i de interes, pentru ca bani sunt si nu sunt personali. Cand vezi in ce lehamite si bataie de joc se lucreaza... si totul pe bani multi. Acum personalul din primarie va avea si salarii enorme, dar ei tot asa cred ca vor lucra.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus