X
anunt mare

Pescarii și vânătorii sibieni s-au trezit cu CNP-urile în presă, la rubrica de anunțuri ”Diverse”. ”E o încălcare gravă a legii!”

Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu a publicat în ediția de vineri, 5 mai 2017, a ziarului local Tribuna o listă cu 58 de membri excluși sau sancționați, însoțită de CNP-urile fiecăruia dintre ei. Pescarii și vânătorii care s-au trezit astăzi cu datele personale făcute publice spun că vor da în judecată asociația și vor depune plângeri penale împotriva celor care au încălcat legea făcând publice date caracter personal.

La conducerea AJVPS Sibiu se află Pompil Varga – după declarațiile proprii, sau s-a aflat Pompil Varga până în luna martie, după declarațiile a reprezentanților câtorva mii de pescari și vânători, care spun că mandatul consiliului și al președintelui Robert Blaj a expirat, iar Varga este angajat al asociației. Contactat de Turnul Sfatului Pompil Varga a recunoscut că decizia de a publica CNP-urile îi aparține, însă el spune că motivul ține de o clară identificare a persoanei menționată.

”Am mai anunțat în sensul acesta pentru acea persoană care se identifică cu CNP-ul este singură, CNP-ul este cel mai în măsură să nominalizeze o persoană. Altfel, poate cineva să spună că îl cheamă Varga, dar poate nu-i Varga acesta, e o coincidență de nume. Am vrut să fie clar”, a declarat Pompil Varga.

anunt

Cât privește lista membrilor excluși din asociație sau sancționați, Pompil Varga spune că aceștia au încălcat regulile pe care singuri s-au obligat să le respecte în momentul în care au devenit membri ai AJVPS.

”Pescarii și vânătorii la care faceți referire au fost pedepsiți pentru că nu au respectat prevederile statutare. Un membru vânător, sau pescar, se înscrie de bună la voie în asociație, aderă neobligat de nimeni. În momentul acela el obligatoriu se angajează să respecte prevederile statutului, reglementările referitoare la vânătoare, pescuit și așa mai departe. Este obligat să cunoască statutul și să-l respecte. Există membri care în repetate rânduri au adus tot felul de acuze actualului consiliu, despre care ei spun că nu este în funcțiune. Noi ne conducem după niște organe de conducere clare. Concret, persoanele respective au fost sancționate pentru că în repetate rânduri au desfășurat interese contrare și împotriva AJVPS, precum și acțiuni de propagandă falsă, există chiar un articol în statut care face referire la asta. În articolul 8 scrie că un membru nu are voie să desfășoare activități contrare intereselor asociației. Au fost sancționați pentru abateri și pentru declarațiile false la adresa conducerii asociației”, a declarat Pompil Varga.

În ultimele luni AJVPS Sibiu a fost măcinat de grave probleme interne. Un număr foarte mare de membri ai AJVPS Sibiu, atât vânători cât și pescari, consideră că persoanele alese în Consiliul AJVPS au fost mandatate începând cu data de 15 martie 2012 pe o perioadă de cinci ani, care a expirat la data de 16 martie 2017. Prin urmare, pescarii și vânătorii au vrut să-și aleagă, conform regulilor, o nouă conducere. Numai că vechea conducere se împotrivește prin orice mijloace.

”Începând de la Adunările Generale ale filialelor din luna februarie, fosta conducere, prin dl. dir. Varga Pompil a încercat toate tertipurile posibile, poate chiar peste limitele legalităţii, cu scopul vădit de a suprima prezenţa membrilor la şedinţe, prin norme de reprezentare neechitabile, prin discriminarea membrilor şi prin acţiuni de influenţare şi intimidare a membrilor vânători care se supun regimului şi intereselor domnului Robert Blaj, fost preşedinte AJVPS Sibiu, actual director ROMSILVA. În 30.03.2017 la întrunirea de Adunare Generală a Asociaţilor, fosta conducere, a părăsit şedinţa, confirmând prin atitudine că nu doreşte să se supună votului de teamă că nu vor fi realeşi. Toate acestea sunt cunoscute fiind prezentate presei scrise, fulminand cu protestul stradal autorizat, al membrilor AJVPS Sibiu din faţă ROMSILVA Sibiu.

Prin voinţa membrilor care au participat la Adunarea Generală a Asociaţiei din dată de 27.04.2017, şedinţa la care fosta conducere nu a considerat că este oportun să participe, au fost alese organele de conducere ale AJVPS Sibiu şi preşedintele acesteia pentru o perioada de cinci ani. Nu în ultimul rând s-a votat pentru demiterea directorului şi dezafilierea din cadrul AGVPS România”, se arată într-un comunicat de presă remis de Filiala Pescarilor Sibiu în seara zilei de 5 mai.

Contactat de Turnul Sfatului, președintele Filialei Sibiu, Romeo Stoicescu, a declarat că AGA din 27 aprilie a întrunit toate condițiile legale pentru a avea legitimitate și s-a bucurat de prezența reprezentanților a peste 4000 de membri pescari și vânători. Mai mult decât atât, majoritatea pescarilor și vânătorilor din Sibiu vrea o schimbare, unul dintre argumentele invocate fiind acela că la Sibiu vânătorii au ajuns să plătească cea mai mare cotizație din țară.

”În continuare, directorul nu acceptă realitatea şi voinţa membrilor, continuând seria de abuzuri prin încercarea disperată de a-şi menţine poziţia. Recurgând la publicarea anunțului menționat, încalcă grav legea prelucrării datelor cu caracter personal, urmărind să dea o notă gravă și autoritară anunțului prin publicarea codurilor numerice personale (C.N.P) ale membrilor. Totodată sunt încălcate Codul de Procedura Civila Art. 71, alin. 2, alin. 3, Art. 74, lit. i, si CEDO Art. 8. Prin urmare, orice membru asociat sau salariat al AJVPS Sibiu care a încălcat, sau va încălca legea și statutul asociației, va fi chemat în instanță sau după caz, vom formula plângeri penale”, a declarat Romeo Stoicescu.

Lista cu membrii ale căror CNP-uri au apărut astăzi în ziar ar fi o răzbunare în urma deciziilor luate în adunarea generală de săptămâna trecută

De partea cealaltă, Pompil Varga este de părere că AGA din luna aprilie nu are nicio valoare legală și că el conduce în continuare AJVPS conform statutului.

”Ei s-au constituit într-un consiliu supleant, dacă există așa ceva, care consiliu a convocat dând un anunț în ziar, a convocat Adunarea Generală a Asociației, care nu a fost statutară atâta timp cât nu au participat membrii delegați, au fost doar o parte din membri delegați și ei acolo au hotărât ce au vrut, cum au vrut. Deciziile luate atunci nu au valabilitate la nivelul asociației și mai mult decât atâta, nu aveau nici un drept să convoace adunarea generală”, a mai declarat Pompil Varga.

Potrivit Poliţiei Române, “conceptul de protecţie a datelor cu caracter personal reprezintă dreptul persoanei fizice de a-i fi apărate acele caracteristici care conduc la identificarea sa şi obligaţia corelativă a statului de a adopta măsuri adecvate pentru a asigura o protecţie eficientă. Prin date cu caracter personal se înţeleg acele informaţii care pot fi puse direct sau indirect în legătură cu o persoană fizică identificată sau identificabilă, cum ar fi, cu titlu de exemplu, numele, prenumele, cod numeric personal, adresa, telefon, imaginea, vocea, situaţia economico-financiară, profesia”.

“Având în vedere necesitatea de a apara şi respecta dreptul fundamental la viaţă intimă şi privată, protecţia datelor cu caracter personal constituie un domeniu deosebit de important fapt confirmat prin tratarea acestei tematici în capitole distincte prevăzute în Convenţia de Aplicare a Acordului Schengen”, arată Poliția Română.

Cei de la Oficiului Naţional al Registrului Comerţului încă din 2007 nu mai eliberează date despre CNP-ul şi domiciliul persoanelor.

 

Cauți un loc de muncă sau vrei un job mai bun? Pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. Expertarom, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Standard 8 și alții angajează acum.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

7 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    a

    nu inteleg, daca numele si prenumele sunt si ele intre “informatii care…”, nu numai CNP-ul, atunci cum poate fi “adresata” o persoana?

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Romania

        Mă Cnp-ul ala îți apare peste tot și pe facturi pe care poștașii le pun unde vor ei; da românii “e” sensibili si nu vor să-și dezvăluie vârstă :)

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sandu Bellu

    O organizatie comunistoida care ar trebui desfiintata. Ultima magarie: cica daca nu esti membru la hotii de ei, dai 45 lei sa pescuiesti pe apele publice maramite administrate de ei. Ca o pishat ma-sa raul. La faza asta, ma duc eu in Valcea. Sa pescuiesc.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    lb

    jigodiile astea de vanatori si de pescari nu vor sa fie cunoscuti. sa faca orice vor, dar oamenii sa nu-i cunoasca in jegul lor ticalos

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Pompi**lica

    Varga Pompil pe google-ca sa vedeti de ce nu ne simtim reprezentati,iar mqjoritatea sunt lezati din cauza actiunilor lui si-a clicii….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact