Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

FOTO VIDEO Intrus printre fanii și posesorii BMW

FOTO VIDEO Intrus printre fanii și posesorii BMW

Într-o săptămână în care pomicultorii s-au plâns că au pierdut în proporție de 100% recolta din acest an din cauza zăpezii, câțiva oameni s-au bucurat de iarna venită în plină primăvară ca niște copii de o nouă jucărie. Nu a fost nevoie decât de o flotă de vreo șase BMW Seria 5, și alte aproape 20 de ”X”-uri , numai bune de urcat la Păltiniș, taman atunci când și sărăriței care împrăștie sare și nisip pe carosabil îi este greu să urce pantele încărcate de zăpadă.

BMW Exclusive xDrive Experience este numele evenimentului care a strâns preț de câteva zile pasionații de BMW din Sibiu la o ”tură” cu noul BMW Seria 5 și pentru a învăța câte ceva din mersul la deal și vale cu tracțiunea integrala xDrive.

Am picat în evenimentul cu pricina fără să fiu un pasionat de BMW și având ”la bord” o preconcepție deloc favorabilă legată de majoritatea posesorilor de astfel de automobile. M-am întors cu o impresie schimbată legată de mașini și cu o surpriză plăcută în ceea ce privește tipul omului posesor de BMW.

BMW (24)

Preambul

Instructori în ceea ce urma să devină o tură cu modelele constructorului bavarez mai vechi sau mai noi ne-au fost patru bărbați care respirau BMW prin tot. De la haine, până la cunoștințe. Radu Ariciu - pilot de raliu, Titus Varga – sociolog, pasionat de mașini și singurul român certificat în pregătirea cafelei, Vali Tobă – alpinist și antrenor de tenis și Ovidiu Jelea – antrenor de karate cu rezultate notabile la nivel național și internațional. Cu toții certificați sau în curs de certificare BMW la celebra Academie BMW din Maisach, Germania. Cu impresia cu care plecasem la drum, mă așteptam ca pasiunile instructorilor să fie cu totul altele. Cafea, tenis, alpinism, karate, automobilism sunt până la urmă ingrediente care fac profilul unui posibil posesor de Seria 5.

BMW (8)

Ovidiu Jelea chiar a avut la un moment dat ideea de a promova în societate oameni experți în profesia lor, care s-au destăinuit în niște clipuri video și celorlalți români. Sportivi, campioni mondiali, doctori, piloți, exploratori, manageri au fost subiectul unei campanii de informare care a purtat un titlu care te duce cu gândul la cu totul altceva: ”Vagabond”.

https://youtu.be/heJUClhp9m0

 Bestiile

Ziua am început-o cu noul BMW seria 5. ”Inginerii s-au gândit cum să facă dintr-o mașină mare, o mașină extrem de dinamică, dar în același timp să o și păstreze în clasa de business. Au reușit cu BMW seria 5”, ne-a anunțat prezentatorul evenimentului.

Afară a început să ningă și prima întrebare pusă prin stație instructorilor a fost dacă automobilul are cauciucuri de iarnă. Avea. Și am urcat lejer cu 80 la oră drumul spre Păltiniș pe care mustea o zăpadă de 15-20 de centimetri. Fără nici cea mai mică problemă. Doar cu câteva vibrații în volan, semn că mașina ar putea avea tendințe de derapare. Mașina încercată de mine avea tracțiunea integrală xDrive și cu direcția activă pe puntea spate, adică Integral Active Steering.

BMW (10)

Și treptat am aflat un milion de lucruri pe care mașina știe să le facă foarte bine. De exemplu, să lumineze.  E dotată standard cu lumini LED pentru rulare ape timp de zi, dar și faruri full LED. Pe lista de opționale se află LED-urile adaptive, cu distribuție variabilă a fasciculului de lumină.  Sau să te înțeleagă când vorbești cu ea. Este echipată cu un asistent de recunoaștere vocală avansat, care detectează comenzile rostite normal, nu articulate special. Să te înțeleagă când îi faci un semn. Mașina beneficiază de recunoaștere a gesturilor, însă sistemul multimedia poate fi operat și tradițional prin intermediul butoanelor iDrive montate pe consola centrală, sau direct prin atingerea ecranului. Sau să-ți arate calea. Asistentul pentru păstrarea distanței și a benzii de rulare poate funcționa acum până la o viteză de 210 km/h. Probat, verificat pe o burniță de nu distingeau cățelul de oaie, la marginea Sibiului. Sau să parcheze automat. Cu funcțiile Park Now (rezervă și achită locuri de parcare), On Street Parking Information (găsește locuri de parcare libere pe stradă) și, bineînțeles, Parking Assistant (parchează singur mașina) BMW Connected Onboard sincronizează calendarul șoferului cu navigația și poate oferi informații relevante privind destinația.

BMW (22)

În plus, mai are câteva mii de nebunii la care nici nu te-ai gândit vreodată. Sistem de încărcare wireless pentru telefoanele Android și Apple, asistent la schimbarea benzii de circulație, funcția Intelligent Speed Assist (forțează pilotul automat să respecte limitele de viteză), Crossing Traffic Warning (atenționează șoferul care se apropie de o intersecție că o mașină de pe drum secundar nu acordă prioritate), protecție pentru coliziunile laterale și detectare a pericolelor de pe drum cu ajutorul unei rețele inteligente și alte lucruri.

Cine vrea un motor pe benzină poate opta pentru 540i. Cu o capacitate de 3.0 litri, acesta va oferi 340 de cai putere și 450 de Nm între 1380 și 5200 rpm. Accelerația de la 0 la 100 de km/h se face în 5.1 secunde, iar consumul mediu este de 6.5 litri/100 de km. Cei care își doresc un diesel mai puternic, așa cum am avut noi parte, au la dispoziție versiunea 530d, cu 265 de cai putere și 620 de Nm (2000 și 2500 rpm). Consumul mediu este de 4.5 litri/100 de km, iar accelerația de la 0 la 100 de km/h se face în 5.7 secunde.

Noul BMW seria 5 are un preț de start de 50.590 de euro, TVA inclus - în versiunea 520d și cutie de viteze manuală. Dar ajunge cu toate opțiunile pământului la aproape 100 de mii de euro.

Joaca

Ziua a continuat într-o atmosferă de iarnă veritabilă, chiar pe final de aprilie. În vârful Păltinișului, pe un deal cu o înclinație de vreo 30 de grade, oamenii de la BMW au pregătit o pârtie de slalom pentru mașini. Adică exact ce ar face niște copii mari cu niște bolizi de cel puțin 200 de cai pe mână. Ar fi mers și o partidă de fotbal, dar nu aveam o minge suficient de mare pentru capotele consistente ale seriilor X4, X5 ori X6. Așa că ne-am limitat la schi.

18076836_1384387181604581_8165677646758485467_o Foto: Nicu Hoandră

Încălzirea am făcut-o cu un traseu înclinat, pentru a testa frica de cădere în gol. Mașina n-a avut nicio treabă… Mașinile au coborât, dar au și urcat apoi într-un ritm susținut de schior profesionist printre jaloane, precum o făcea Alberto Tomba în zilele lui bune. Senzația e unică. De jos ți se pare absolut imposibil să învingi gravitația și aderența cu niște monștri de peste două tone. Dar chiar a fost o joacă de copii, iar imaginile vorbesc de la sine.

18076902_1384387171604582_3461299367909421797_o 18076702_1384388074937825_69697913246152831_o 18056190_1384387111604588_8875804443627008911_o
Foto: Nicu Hoandră

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus