X
mocanita foto Radu Tompa

Proiectele maratonului. (14) Aleargă pentru repararea liniei ferate a mocăniței

Încă din 2008 Asociația „Prietenii Mocăniței” încearcă să restaureze mocănița de pe Valea Hârtibaciului, iar în ultimii ani și-a canalizat atenția asupra reparației unei secțiuni de cale ferată pe care să poată circula trenul cu aburi. Pentru a susține acest demers în continuare, voluntarii asociației s-au înscris la maraton și își doresc să achiziționeze o unealtă mecanică de burat. Până acum, s-au descurcat cu târnăcopul pentru a repara linia mocăniței, însă această operațiune nu doar că este foarte solicitantă din punct de vedere fizic, ci este și ineficientă. 

Deocamdată, trenul poate circula doar pe 4,5 kilometri, între Cornăţel şi undeva în câmp, către Hosman, dar adevărata valoare și-o va arăta atunci când va putea circula între mai multe sate.

Unealtă mecanizată de burat

Prin participarea la maraton de-a lungul anilor, asociația a reușit până în prezent să restaureze un vagon de călători, să repare o parte din linie și să organizeze trenuri turistice. Anul acesta, prin proiectul „Șine mai sigure pentru călătorii mai plăcute” speră să reușească să achiziționeze an aparat de burat. „Reparaţia liniei constă în principal în înlocuirea traverselor de lemn putrede sau arse, iar operațiunea de schimbare a unei traverse implică şi burarea terasamentului, adică îndesarea pietrei sparte sub traversa montată. Acum burăm cu un târnăcop care are la unul din capete formă de ciocan, însă operaţiunea este şi ineficientă şi dureroasă pentru spatele nostru. Aşadar, pentru a repara mai repede mocăniţa, dar şi pentru a ne proteja sănătatea, am decis să alergăm în acest an pentru o unealtă mecanizată de burat”, spune Mihai Blotor, președintele asociației.

mocanita foto Radu Tompa (2)

Pe lângă achiziționarea uneltei, Mihai este de părere că maratonul le permite să iasă în față și să arate comunității că le pasă. „Oamenii văd că suntem activi şi că încercam să găsim soluţii pentru rezolvarea problemelor care apar pe măsură ce avansăm cu proiectul mocăniţei. Noi credem că proiectele pe care le-am propus la maraton până acum au avut logică: întâi restaurarea unui vagon de călători, apoi reparaţia liniei, iar anul trecut organizarea de trenuri turistice”, punctează el.

mocanita foto Radu Tompa (4)

Atracție turistică

Mocănița este una dintre cele mai importante atracții turistice de pe Valea Hârtibaciului, iar revitalizarea acesteia ar aduce un plus comunității. Până acum, voluntarii Asociației s-au descurcat cu unelte manuale, însă, pe măsură ce avansează cu proiectul, se ivesc de tot mai multe probleme.

„Dacă până acum ne-am descurcat şi cu unelte manuale, pe măsură ce avansăm, întâlnim provocări de care deja nu mai putem trece doar prin forţa brută a mâinilor noastre, aşadar avem nevoie de mecanizare. Deocamdată trenul poate circula doar pe 4,5 kilometri, intre Cornăţel şi undeva în câmp, către Hosman, însă ea îşi va arăta într-adevăr valoarea atunci când va uni cel puţin două sate de pe vale, permiţând turiştilor nu doar să călătorească cu micuţul tren, ci să şi viziteze obiectivele turistice din satele de pe traseu. Iar ca să ajungem acolo cât mai repede, avem nevoie de fonduri”, spune președintele Asociației „Prietenii Mocăniței”.

mocanita foto Radu Tompa (3)

Asociația se ocupă încă din 2008 de întreținerea și restaurarea căii ferate înguste Sibiu-Agnita cunoscută și ca mocănița Hârtibaciului. Nu mai puțin de 500 de voluntari participă la acțiunile de conservare și restaurare a clădirilor, șinelor, podurilor și vagoanelor mocăniței. Și toate acestea pentru a reda comunității o atracție turistică inedită.

Alături de acest proiect, mai sunt înscrise alte 20. Maratonul Internațional Sibiu va avea loc pe 27 mai, iar susținerile vor putea fi înregistrate până pe 1 iulie, în timp ce alergătorii trebuie să se înscrie până în 8 mai. Cursa se întinde pe 42 de kilometri și pot participa atât copii, cât și adulți. Pentru înscrieri și detalii suplimentare, puteți accesa site-ul maratonului.

Cauți un loc de muncă sau vrei un job mai bun? Pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. Expertarom, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Standard 8 și alții angajează acum.

Credit foto: Radu Tompa.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact