Joi,
18.04.2024
Innorat
Acum
5°C

Prefectura Sibiu anunță deschiderea unui ghișeu special pentru programul Rabla

Prefectura Sibiu anunță deschiderea unui ghișeu special pentru programul Rabla

Prefectura Sibiu anunță că nou ghișeu special va fi deschis, în perioada 18 mai – 16 iunie 2017,  în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor.

Acesta va funcționa vinerea, în intervalul orar 8,30 – 13,00, doar pentru cei care solicită radierea autovehiculelor în vederea înscrierii în Programul „Rabla” 2017.

Programul Rabla 2017 va putea fi accesat de către persoanele fizice şi juridice începând din 18 mai, conform unui anunț făcut de ministrul Mediului Graţiela Gavrilescu.

„Românii, persoane fizice şi juridice, pot accesa cele două programe începând de săptămâna viitoare (joi, 18 mai n.r.). Ne-am fi dorit să lansăm programele într-un adevărat salon auto, însă astăzi am organizat în faţa Ministerului Mediului un mini salon auto, ce poate fi admirat de toată lumea. Toţi românii vor să trăiască într-un mediu curat, nepoluant şi în care emisiile de CO2 să fie zero”, declara ministrul Mediului zilele trecute.
Noutatea din acest an este că se introduc praguri maxime de emisii de CO2 ale autovehiculelor pentru achiziția cărora se poate obține prima de casare. Astfel, cuantumul primei de casare va fi de 6.500 de lei și se va acorda în funcție de cantitatea de emisii de CO2/km generată de sistemul de propulsie al autovehiculului nou achiziționat, în regim de funcționare mixt, după cum urmează: în anul 2017, pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 130 g CO2/km; în anul 2018, pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km; în anul 2019 pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 110 g CO2/km.

 

Cauți un loc de muncă sau vrei un job mai bun? Pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. RSK Development, Fântânița Haiducului, Harting, Soma, Kulinarium, Expertarom, Astra Film, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Standard 8, Einstein și alții angajează acum.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus