spital urgenta vaccin (19) (Copy)

Vaccinarea obligatorie. Ce cred personalitățile sibiene

De mai bine de opt luni, în România, este epidemie de rujeolă. Numărul celor bolnavi crește de la o zi la alta, iar reprezentanții Direcției de Sănătate Publică din țară anunță rând pe rând epuizarea stocurilor de vaccin împotriva rujeolei. Nu mai puțin de 26 de copii au murit în urma unor complicații ale acestei boli. De la 37 de cazuri, la 170 într-o săptămână. Aceasta a fost creșterea care s-a înregistrat la nivelul Sibiului, punând astfel județul pe locul șase din țară în ceea ce privește numărul îmbolnăvirilor cu rujeolă. La începutul lunii aprilie, se anunța un nou proiect de lege prin care se dorește obligativitatea administrării vaccinurilor. Am stat de vorbă cu oameni care au un cuvânt de spus în Sibiu despre acest proiect, iar majoritatea cred că această lege ar fi bună. Mai mult decât atât, părinți care în urmă cu opt ani au decis să nu-și vaccineze copilul, acum sunt hotărâți să recupereze administrarea vaccinului împotriva rujeolei.

În Sibiu, până în acest moment, s-au înregistrat peste 200 de suspiciuni de rujeolă, iar numărul este într-o continuă creștere. Din total, doar 18 cazuri au fost confirmate, restul fiind sub supraveghere. Dintre acestea, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Sibiu arată că doar șase copii au fost vaccinați împotriva rujeolei.

„Nu mai avem vaccin”

Una dintre cele mai mari probleme rămâne, însă, lipsa vaccinurilor. „La DSP nu mai avem vaccin. Mai există stoc de vaccin ROR în cabinetele medicilor de familie din județul Sibiu, însă în cantitate foarte mică”, spune Krisztina Gaal, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Sibiu.

După propunerea proiectului de lege, premierul României spunea că este inadmisibil faptul că apar an de an crize din cauza lipsei vaccinului. Atrăgea atenția asupra faptului că înainte de a gândi campanii de informare sau obligativități ar trebui să se asigure că vaccinurile sunt disponibile pe piață. Acesta a povestit că a întâmpinat probleme de fiecare dată în a găsi vaccinul de care avea nevoie pentru copiii lui. „Am doi copii, de șase și trei ani. I-am vaccinat pe amândoi, dar de fiecare dată (…) am avut probleme în a găsi vaccinul de care aveam nevoie. (…) Poate sunt eu unul dintre părinții care au avut noroc, dar vaccinarea propriului copil nu trebuie (…) să țină nicidecum de o chestiune legată de hazard”, spunea Grindeanu, citat de Mediafax.

Ce spune proiectul?

Conform proiectului de lege pus în dezbatere, înscrierea copiilor în învățământ se va face numai după prezentarea documentelor care atestă efectuarea vaccinurilor obligatorii sau a unei scheme de recuperare pe care să o realizeze în termen de un an De asemenea, sunt stabilite atribuțiile și responsabilitățile tuturor actorilor implicați în procesul de realizare a activităților de vaccinare, instituții publice și societate civilă. Inițiatorii susțin că proiectul de lege are în vedere creșterea acoperirii vaccinale pentru toate tipurile de vaccinuri incluse în Programul Național de Vaccinare, astfel încât să se asigure un status imun corespunzător al copiilor împotriva principalelor boli prevenibile prin vaccinare, precum și conștientizarea părinților sau reprezentanților legali ai acestora privind beneficiile vaccinării, siguranța, calitatea și reacțiile adverse posibile în caz de vaccinare.

Scopul principal al acestei legi nu este acela de a sancționa părinții sau reprezentanții legali ai copiilor, ci acela de a asigura o informare mai bună a acestora, asupra tipurilor de vaccinuri administrate, asupra beneficiilor acestora, asupra stării de sănătate a copiilor, asupra riscurilor la care se expun prin nevaccinare”, precizează iniţiatorii proiectului în expunerea de motive.

Ce cred personalitățile sibiene

Chiar dacă nu cunoaște proiectul de lege, Raluca Turcan, crede că epidemia de rujeolă a devenit o problemă națională, iar cei care pun în pericol o comunitate ar trebui trași la răspundere. „Nu cunosc proiectul de lege, însă problema vaccinării este o problemă de securitate națională pentru că nu vorbim doar de o îmbolnăvire a unei singure persoane, ci de pericol care planează asupra unor comunități întregi. Așadar, consider că statul trebuie să-și asume clar schemele de vaccinare, finanțarea acestor vaccinuri, obligativitatea vaccinării copiilor, iar cei care pun în pericol sau aduc prejudicii unor comunități de epidemii care se răspândesc, da să răspundă”, a declarat pentru Turnul Sfatului președintele interimar PNL, Raluca Turcan.

Administratorul orașului Sibiu, Ioana Leca spune că ea și-a vaccinat copilul împotriva rujeolei, însă nu se poate pronunța în ceea ce privește proiectul de lege. „Am făcut toate vaccinurile obligatorii și o parte și din cele opţionale copilului meu. Din câte îmi amintesc, era și ROR-ul. Sinceră să fiu, nu pot să mă pronunț pentru că nici nu m-am uitat peste proiect. Din punctul meu de vedere, cred că am răspuns din moment ce mi-am vaccinat copilul”, e de părere Ioana Leca.

Ciprian Anghel Ștefan, managerul general al Muzeului „Astra” are două fetițe. Una de 2 ani și una de 7 ani și amândouă au primit vaccinul ROR. „Eu consider că trebuie să dau ascultare celor care se pricep, iar dacă pe acest pământ sunt medici, nu sunt degeaba, au un scop. Dacă s-a inventat un vaccin care să combată virusuri puternice și boli precum rujeola, bineînțeles că îl fac. Altă metodă să-mi protejez copilul nu știu și dau ascultare medicului care e cel mai în măsură să spună ce e bine și ce nu”, spune managerul Muzeului Astra.

Ofelia Popii, o actriță cunoscută în Sibiu și-a vaccinat copilul împotriva rujeolei, însă nu consideră că ar trebui să fie nimeni obligat. „Eu mi-am vaccinat copilul. Este o problemă delicată, iar decizia trebuie lăsată la sfatul medicului. Eu, personal, nu sunt de acord cu toată mișcarea aceasta mai naturistă în care mulți părinți preferă să nu ducă copilul la vaccinat. Acesta este motivul care a dat naștere acestor epidemii care în alte țări civilizate din Europa și din America nu există. Pe de altă parte, într-adevăr, nu mi se pare ok nici să impui. Mi s-ar părea mult mai ok să fie instruiţi părinții. Să se facă o campanie prin care oamenii să fie informați și de asemenea să fie investiți bani și să fie cumpărate vaccinuri. Problema nu e numai din decizia unor părinți. Eu, de exemplu, am cumpărat vaccinul, nu l-am primit și a costat destul de mult din câte îmi amintesc, undeva la 500-700 de lei. Și dacă e o familie mai sărăcuță și au un venit lunar mai mic, nu-și permit să plătească”, explică actrița sibiană.

După 8 ani, e hotărâtă să recupereze vaccinul împotriva rujeolei

Un caz mai controversat ne prezintă Ana Maria Micu, președinte al Asociației „Mâini Unite”. În urmă cu opt ani, 70-80% dintre părerile pe care le-a găsit pe internet erau contra vaccinării, motiv pentru care a decis să nu-și imunizeze copilul. După mai multe discuții pe care le-a avut cu mai mulți medici, acum este hotărâtă să recupereze vaccinul împotriva rujeolei.

„Ca părinte, înainte de a lua o decizie cu privire la vaccinarea sau nevaccinarea copilului am citit foarte mult pe această temă. În urmă cu 8 ani 70-80% din informaţiile pe care le-am găsit online erau contra vaccinării, iar în ceea ce priveşte ROR riscurile ca urmare vaccinului erau mai mari decât beneficiile lui. Se asocia vaccinul ROR cu autismul şi mulţi ne-am blocat aici. Şi aşa, după vreo 5 luni de <<documentare>> am ales să nu vaccinez, deşi până atunci îmi imunizasem copilul cu toate vaccinurile obligatorii şi opţionale din schema naţională. Mi-am consolidat decizia gândindu-mă că făcând boală la o vârstă fragedă o să capete imunitate pe viaţă şi ca măsură secundară de securitate îmi imaginam că într-o comunitate vaccinată nu are cum să apară vreun virus eradicat şi al meu copil nu avea cum să reprezinte un pericol pentru cei vaccinaţi”, spune Ana Maria Micu.

Ea crede că o campanie de informare ar fi binevenită, fiind hotărâtă să-și imunizeze copilul. „Anii au trecut, sursele de informare au suferit modificări, am avut discuţii lungi cu medici (unii îmi sunt foarte buni prieteni şi cred cu tărie în competenţa şi sfaturile oferite de ei) iar în acest moment, pe fondul epidemiei de rujeola, sunt foarte hotărâtă să recuperez vaccinul neefectuat. Mi-aş dori foarte mult ca în România anului 2017 Ministerul Sănătăţii să ofere părinţilor informaţii corecte prin campanii de informare dese și ceea ce este cel mai important: să asigure vaccinurile la timp. Am observat că în ultima vreme şi-au ascuns incompetență şi neputinţă în ograda Oliviei Steer”, adaugă preşedinta Asociației Mâini Unite.

Părerea medicului

Despre acest proiect de lege și rezistența părinților de a nu-și imuniza copii împotriva rujeolei, am stat de vorbă cu Adrian Bălan, medic epidemiolog în cadrul Spitalului de Pediatrie. Pe lângă faptul că în România sunt lipsuri mari de vaccin, o altă problemă pe care o invocă el este lipsa de informare. O bună parte din părinți își procură informațiile de pe Facebook și nu se mai încred în sfatul medicilor.

„Avem mari goluri de vaccinare și asta se vede în ce se întâmplă acum. Avem situații când nu sunt vaccinați copiii și, din cauza aceasta, se transformă într-o masă de populație care este receptivă și poate să facă rujeolă. Și atunci, trebuie doar o sursă de rujeolă în mijlocul lor, și vor face toți deoarece are o contagiozitate foarte mare, de până la 95%. Ideea este că legea ar trebui să vină în sprijinul sănătății publice. Toate problemele cauzate de rujeolă s-ar putea rezolva dacă ar crește nivelul de cultură sanitară și oamenii ar lua informații de la specialiști și nu de pe Facebook. Oamenii își transmit unii altora diverse informații sau pseudo informaţii care nu sunt nici pertinente, nici adevărate. Din acest motiv apare rezistența”, spune Adrian Bălan.

Dacă în urmă cu 10-15 ani, această rezistență se întâlnea cu precădere în mediul rural, acum este întâlnită și în mediul rural, e de părere medicul. Aceasta apare și în cazul „oamenilor cu studii superioare, care ar trebui să înțeleagă mai ușor beneficiile vaccinării atât pentru copil, cât și pentru sănătatea publică”, punctează el.

Legătura dintre vaccin și autism, un mit

Majoritatea părinților care aleg să nu-și imunizeze copiii împotriva rujeolei cred că acesta are o legătură strânsă cu autismul. Însă, Adrian Bălan contrazice acest lucru, spunând că nu există niciun studiu care să arate acest lucru. „Oamenii se sperie și au impresia că este o legătură între vaccinul împotriva rujeolei și autism. Dar nu există. Autismul a fost și înainte și după administrarea vaccinului și apare și la copii care nu au primit vaccin. Nu există nicio dovadă științifică care să dovedească acest lucru”, explică medicul.

Pe lângă asta, el invocă gradul de informare, ca factor primordial în oprirea cazurilor de rujeolă. O educație sanitară mai solidă ar conduce la mai mulți părinți deciși să-și imunizeze copiii, deci nu s-ar mai declanșa nicio epidemie. „Noi, ne punem problema să încercăm să obligăm oamenii, însă treaba aceasta ar trebui să vină din proprie inițiativă. Pe de altă parte, statul face niște eforturi financiare de asigurare a logisticii necesare, a materialului de imunizare, trebuie respectate niște condiții foarte stricte de păstrare. Trebuie să ne asigurăm că această măsură medicală este executată corect și va fi bună pentru copil. Ori noi ne punem problema să obligăm părinții. Din punct de vedere populațional și eu sunt de acord cu această idee, dar nu în sensul de obligativitate pentru că atunci ajungem într-o altă parte”, concluzionează medicul de la Spitalul de Pediatrie Sibiu.

Cauți un loc de muncă sau vrei un job mai bun? Pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. Stefanini, RSK Development, Fântânița Haiducului, Harting, Compa, Soma, Kulinarium, Expertarom, Astra Film, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Standard 8, Einstein și alții angajează acum.

Comments

comments

41 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mama Mia

    Aoleo a-ti dat de dracu. Acum o sa sara Olivia Steer pe voi impreuna cu trupa ei de antivaccinisti si praf va face ca a-ti indraznit sa sustineti ca vaccinul este bun. Doar ei sunt miezul din dodoasca in materie de cunostinte medicale…

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Odin

      După ce au căsăpit tot din sistemul medical, inclusiv institutul Cantacuzino nu ar fi exclus!
      Exact la fel ca in învățământ după ce și-au batut joc de el ani la rând a scazut nivelul așa că cel mai simplu era să elimine admiteri, să scadă nivelul de complexitate al examenelor rămase (cu toate că materia predată era aceeași)…
      E deja un modus operandi!
      Mulțumim PSD! Mulțumim Băsescu!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dorin

    Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns. Statul (medicii ) se chinuie să convingă părinţii să-şi vaccineze copiii iar după ce reuşesc le spun că nu au vaccin şi ar fi bine să-şi cumpere din farmacii. Halal…

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ana

    Eu sunt unul dintre parintii care au ales sa nu mai vaccineze. Motivele sunt multe si n-o sa stau sa le enumar tocmai pt ca este o decizie personala, asumata si nu doresc sa conving pe nimeni de nimic.
    Ce ma revolta sunt lacunele din stirea asta. In primul rand sa nu-mi spuneti ca pt un gram de impartialitate nu ati gasit nici macar un parinte care a ales sa nu vaccineze cand sunt din ce in ce mai multi. Trecem peste.
    Ce ne spune stirea? “In Sibiu, până în acest moment, s-au înregistrat peste 200 de suspiciuni de rujeolă, iar numărul este într-o continuă creștere. Din total, doar 18 cazuri au fost confirmate, restul fiind sub supraveghere.“ Va dati seama ce specialisti sunt medicii de la noi care arunca in presa mii de suspiciuni si doar cateva confirmate. Restul ce sunt? De l 18 la 200..Panica si epidemie inchipuita sau incompetenta grasa?
    Bun. De ce in Italia, de exemplu,o tara comparativa cu Romania la nr de vaccinati si nr al populatiei, nu s-a inregistrat nici macar un deces in urma rujeolei, rubeolei?? Nici macar un caz! La noi in spitale, imediat dupa internare starea copiilor se deterioreaza. Cititi situatia generala a copiilor decedati si vedeti cand se agraveaza si mai ales cand survine decesul!
    Intr-o tara in care un copil primeste 84 lei alocatie, unde la scoala i se da un corn plin de porcarii si un lapte pasteurizat, unde parintilor nu li se ofer niciun sprijin, unde nu se face absolut nimic pt deschiderea Institutului Cantacuzino, dati-mi voie sa nu ma incred in bunele intentii brusc in ceea ce priveste vaccinarea obligatorie care e spre binele micutilor.
    Si nu inteleg teama vaccinatilor de cei nevaccinati. Absolut deloc. Ei ar trebui sa fie in siguranta, nu?
    Cat despre epidemia nemaivazuta, asa o prezinta mass media de la noi, cititi putin
    cum sta situatia in alte tari si o sa vedeti ca avem printre cele mai putine cazuri confirmate. Decese da, acolo suntem fruntasi, dar de ce oare numai in Romania se moare de la rujeola?!? In anul 2017… Acolo nu va intrebati care e problema, domnilor doctori?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Mama Mia

      Exact ce spuneam…apar prietenii Oliviei Steer, doldora de “goagalit” si detinatori ai adevarului suprem, sa ne spuna ei ce bine este sa nu ne vaccinam. Ce parinti inconstienti parintii unora ca cei ai Anei, ce au ales sa vaccineze copilul acum peste 20-30 de ani si sa-i dea o sansa la viata. Duduie vrei sa traiesti intr-o comunitate, traiesti dupa regulile comunitatii respective. Nu vrei…padurea e mare.
      M-am saturat de toti HABARNISTI !

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      ...

      ce meserie ai de vorbesti despre incompetenta “grasa”? ti-ai dat cumva doctoratul in “gugalit”? tocmai pentru ca in romania gem spitalele de microbi trebuie sa ne protejam mai bine decat in alte tari (de exemplu italia). daca tu crezi ca vaccinul ala nu are niciun rol in imunizarea copilului tau, crezi ca-i dauneaza? stii ce risti? chiar stii? poti sa stii peste cativa ani cu cine va intra in contact copilul tau?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Gina

      Populatia “grasa” a Italiei este de aproape 61 milioane. In ce sens ne comparam cu ei?
      Vai si amar de noi! Vorbim doar ca sa ne aflam in treaba. Incompetenta crasa, da!

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        dancp2

        daca credeti ca populatia grasa a italei e de 61 milioane va inselati
        cred ca populatia italiei cu 2 mil de romani e de 61 milioane total
        comparati si studiati

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      cine,ce?

      Presupun ca nu ai nici pretentia ca copilu tau sa fie integrat in comunitate. Daca ai de gand sa il ti inchis in casa, nu este aproape nici o problema. Dar daca vrei sa aiba o copilarie normala si sa se joace cu alti copii sau sa mearga la scoala, este rea vointa sa ii pui pe acei copii in pericol din cauza mentatitatii tale de mamica “informata de pe facebook”. Blogeritul nu tine loc de imunizare.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      hefaistos

      Un sfat prietenesc: nu-ți mai da cu părerea pe Turnul Sfatului, 90% din cititorii gazetei sunt cretini tefeliști. Nu le poți cere nici să meargă la budă singuri că nu snt în stare.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    SB 10 NUT

    In evul mediu era mai bine fara atatea vaccinuri. Se murea de la un abces, nu ca acuma cand trebe sa dai mii de euro pe analize si dupaia sa te tratezi cu ceai de museltel, foi de ceapa si rugaciuni.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    fds

    Are cineva imagini de la un priveghi , inmormantare de copil mort de rujeola? A vazut cineva parinti indurerati care plang dupa copilul lor, ati vazut nume de localitate , nume prenume de copil, ati auzit nume de unitate medicala unde s-a inregistrat decesul? manupulare grosolana. Si voi ziaristi o muscati ca e subiectul lunii , si agitati lumea. Dupa vaccinare obligatorie urmeaza ,crotalii in ureche.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      cine,ce?

      lumea normala la cap nu face poze la priveghi sau inmormantare. si sa sti ca am tot vazut pe strada oameni cu crotal in urechie si cu insemnele fermei tatualte.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ana

    Napoleon Bonaparte spunea: “Dezbina si cucereste”. Asta se incearca si doreste, parinti contra parinti, cu totii dorindu-le binele copiilor lor, usor, usor se reuseste.
    Sa nu credeti ca responsabilitate vreunuia dintre noi se incheie in momentul in care iei decizia ca vaccinezi sau nu. Si sa nu va imbatati cu apa rece ca daca copilul nostru are vreo suferinta, va fi altcineva langa el lui clipa de clipa decat noi.
    Baietelul meu, imediat dupa vaccinul de 11 luni a avut o reactie despre care nu pot spune decat ca ne-a facut sa realizam cat suntem de singuri si neajutorati. Salvarea vine si te duce la neuro. Stiti ce preuspune un tratament dat unui bebelus de 11 luni? Care nu poate spune ce-l doare, care nu stii cum poate reactiona la astfel de medicamente.
    Suni la medicul de familie care a militat de fiecare data pt vaccinare? Evident. Doar ca nu e deranjabil, e in afara orelor de program si problemele le lasa la cabinet.
    Vaccinarea a insemnat evolutie de-a lungul vremii si n-o sa contest eficienta in foarte multe cazuri. Dar in ziua de azi, in Romania (lasati povestile cu pe vremea noastra, si noi adultii am fost vaccinati si uite ca nu avem nimic. Si rosia cum era? Si salamul pe atunci?), cand banul dezumanizeaza efectiv, cand duci copilul la vaccin si desi ar trebui sa fie consultat temeinic, se fusereste in cateva secunde, cand nu primesti un prospect sau nu se pune problema continutului vaccinului.. Da, eu aleg sa-l refuz.

    De ce nu se fac publice numele copiilor decedati? De ce cand a fost vorba despre sindromul hemolitic-uremic nu s-au sfiit sa arate cu degetul spre firma Bradet? De ce stirile despre acest subiect sunt atat de lipsite de consistenta. Ce ne spun ei? Doar ca “in spitalul din orasul X s-a inregistrat un nou deces cauzat de rujeola. Epidemia a facut 27 de victime!” si iar da-i si da-i cu legea vaccinarii si cat este ea de benefica si necesara.
    Tocmai, ca Italia are triplul populatiei noastre si totusi niciun deces cauzat de rujeola. Cum e posibil? Ce inventii de complicatii si minuni de doar in spitalele romanesti apare, cand e scandalul mai in toi, cate un nou deces?

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    cine,ce?

    @doctoru
    daca tot mergi pe teorii ale conspiratiei eu cred mult mai plauzibila manipularea prin panica. sa da cate un zvon, se creaza ceva con troversa si hop, se mai inchide un isnstitut cantacuzino, sau mai scad niste actiuni la o companie si brusc devine mai accesibila pentu conglomeratul concurent.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      doctoru

      nu este nici o teorie a conspiratie este purul adevarul. oamenii sunt tot mai multi iar pamantul devine neincapator pentru toti la fel ca un balon care il tot umpli cu aer la un moment dat se va sparge iar daca nu se iau masuri asa se va intampla si cu planeta pamant. dar din fericire pentru voi se iau masuri, amintesc doar: vaccinuri, e-uri, conservanti, potentiatori de arome, antibiotice

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        cine,ce?

        ce legatura au suprapopulatia, balonu si aerele pe care ti le dai, cu vaccinurile? uite o lista de cuvinte: analfabet, lipsa de educatie, paranoia, monoglutamat de sodiu

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        ...

        asa si? daca tu nu-ti vaccinezi copilul va deveni pamantul mai incapator? povestea cu suprapopularea e … tot o poveste. pamantul poate sustine o populatie de 10 ori cat are acum. dar gestionand resursele cu cap nu ca acum. doar cand vom fi toti inghesuiti precum chinezii trebuie sa ne punem problema suprapopularii. pana cand ne permitem sa aruncam mancare si imbracaminte la gunoi inseamna ca nu-i rau.

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ana

    Ca sa vedeti cam ce ne pregateste aceasta lege atat de ilegala uita-ti doar parerea unui jurist:
    https://m.youtube.com/watch?v=3mLmzpHr3wE
    Pe langa asta, va invit sa cautati pe internet video-ul cu dezbaterea publica, sa vedeti cateva opinii. Din pacate nicio televiziune nu a dat in direct sau integral aceasta intalnire, este de-o importanta covarsitoare pt viitorul copiilor nostri si a natiunii romane pana la urma in conditiile in care cei din ministerul sanatatii vor vaccinare obligatorie si la varstinici, anumite categorii socio-profesionale… Grav. Alarmant. De neconceput.

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact