18618251_10207410943911717_613185696_o

Victorie în primul meci al finalei mici

CSU Sibiu a făcut un prim pas extrem de important spre câștigarea finalei mici, ce ar aduce locul III la finalul play-off-ului pentru echipa locală, o clasare excepțională pentru o echipă ce a petrecut ultimii ani mai degrabă în subsolul play-off-ului decât pe podium.

Sibienii au pus primele două puncte pe tabelă, după care oaspeții de la CSM Oradea au reușit cinci puncte consecutive. Mijailovic și-a luat în serios rolul de lider al echipei și a fost peste tot în primele 10 minute. A recuperat, a interceptat mingi, a pasat decisiv în mai multe rânduri și a marcat în momente decisive. Evoluția sa a dus Sibiul la 5 puncte diferență la finalul primului sfert, 19-14.

De menționat că în ultimele trei minute ale primului sfert niciuna dintre echipe nu a reușit să marcheze vreun punct. Orădenii s-au apropiat la trei puncte în prima parte a sfertului secund, însă CSU a reușit două minute excepționale și s-a distanțat la 11 puncte, 28-17 la mijlocul sfertului. Efortul depus în ofensivă dar mai ales în apărare s-a simțit și pe final de sfert motoarele au scăzut în turație iar oaspeții s-au apropiat pe final la doar patru puncte diferență. Sfertul III, coșmarul studenților, nu a mers foarte bine. Eforturile herculeene depuse însă de Cooper sub panou au împiedicat în permanență o desprindere a orădenilor, care au preluat conducerea pe final de sfert, 52-49 și au încheiat sfertul cu un avantaj minim, 52-51. Sfertul 4 a fost un spectacol total, poate unul dintre cele mai încrâncenate sferturi jucate în acest sezon în Sala Transilvania. Împinși de la spate de o galerie magistrală, sibienii au fost în permanență în plasa campionilor en-titre.

Cu 1 minut înainte de final se înregistra egalitate, 63-63 și oamenii din sală se gândeau deja la prelungiri. Când mai erau doar 50 de secunde de joc, Mijailovic îl faultează pe aruncare pe Barnette iar americanul vine la linia de libere, unde ratează ambele aruncări. Sub presiunea celor 3 minute fără coș marcat, căpitanul sibienilor pătrunde pe partea dreaptă, cu doi dintre jucătorii de talie ai Oradei pe urmele sale și reușește o aruncare rarissimă, o boltă cu panoul care intră în coș și aduce Sibiul în avantaj. Achim îl schimbă pe Denison cu Mandache, ca echipa să câștige în viteză, dar Nicoară face pași la faza imediat următoare. Sibienii repun mingea și orădenii decid să încerce să revină prin faulturi urmate de libere. Barnette îl faultează pe Lalovic, însă Boris arată o stăpânire de sine incredibilă și marchează ambele libere. Franklin pornește ca din tun, coast-to-coast, însă aruncarea sa lovește doar inelul, Cooper recuperează și îl lansează pe contraatac pe același Lalovic, care marchează de sus și rămâne agățat de inel două secunde, cât să savureze coșul care consfințea victoria Sibiului. 69-63 și Sibiul merge la Oradea cu avantajul terenului propriu.

Următorul meci se va disputa luni.

18596350_10207410944231725_937830300_o

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sport
  • Contact