20170518_114730_1495174426016

Investiție de 40.000 de euro în reabilitarea fațadei secundare a Palatului Brukenthal. Nici un leu de la stat

De aproximativ trei săptămâni au început lucrările de reabilitare a fațadei Palatului Brukenthal dinspre strada Xenopol. Valoarea totală a investiției a fost estimată la aproximativ 40.000 de euro, banii fiind asigurați de Fundația Michael Schmidt și de Parohia Evanghelică C.A. Sibiu

Muzeul Național Brukenthal Funcționează în Piața Mare în baza unui acord încheiat între Parohia Evanghelică, proprietarul Palatului Brukenthal în urma retrocedării, și statul român.

”Statul român poate asigura cheltuielile de funcționare, de valorificare a patrimoniului, putem organiza expoziții în țară și străinătate, dar din păcate, restaurarea monumentelor care sunt în proprietate privată nu se poate face cu sprijinul statului. Așa este legislația. Am restaurat celelalte muzee și nu putem lucra la cel mai important obiectiv. Acum, eu nu pot decât să fiu fericit că forțele se adună în beneficiul celei mai importante moșteniri culturale a Sibiului”, a declarat Sabin Adrian Luca, managerul Muzeului Național Brukenthal.

Astfel, lucrările de reabilitare a fațadei secundare a Palatului Brukenthal din Sibiu au fost demarate, datorită sprijinului acordat de Fundația Michael Schmidt și de Parohia Evanghelică C.A. Sibiu, valoarea fondurilor direcționate de ambele organizații însumând 40.000 euro, astfel: Fundația Michael Schmidt a contribuit cu 10.000 euro, iar Parohia Evanghelică C.A din Sibiu cu 30.000 euro.

20170518_112530_1495174425805

Lucrările vor fi finalizate în mai puțin de patru luni astfel că, turiștii care ajung în zonă se vor putea bucura de o fațadă reconsolidată când vor dori să viziteze singurul ansamblu baroc din România.

“Ne bucurăm că am putut sprijini un proiect atât de frumos și cu o însemnătate atât de mare pentru patrimoniul cultural, nu doar al Sibiului, ci și al țării. Sperăm ca exemplul nostru să fie urmat și de alte organizații sau companii care pot contribui ca lucrurile de valoare din România să se păstreze pentru generațiile viitoare” a declarat Michael Schmidt, președintele Fundației Michael Schmidt.

Președintele Fundației Michael Schmidt a mai menționat că se va implica și în ceea ce privește obținerea finanțării necesare pentru a acoperi costurile de proiectare a unuia dintre cele două portaluri, urmând să demareze acțiunile necesare pentru identificarea unui partener potrivit pentru proiect.

20170518_114730_1495174426016

”Mă voi ocupa personal pentru a prezenta proiectul unei fundații din Germania, specializată în așa ceva, pentru a obține finanțarea necesară”, a mai adăugat Michael Schmidt, proprietarul Automobile Bavaria.

Principalele lucrări ce trebuie demarate în continuare sunt: restaurarea structurilor și elementelor arhitectonice din piatră (portalul de la fațada, portalul cu atlanți dintre curțile interioare, soclul din piatră din curtea interioara, incadramentele ferestrelor și lucarnelor), lucrări pentru care se estimează că vor fi nevoie de aproximativ 200.000 euro.

 

Cauți un loc de muncă sau vrei un job mai bun? Pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. Stefanini, Compa, RSK Development, Fântânița Haiducului, Harting, Compa, Soma, Kulinarium, Expertarom, Astra Film, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Standard 8, Einstein și alții angajează acum.

Comments

comments

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Hoții striga hoții

    Vedeți cazul bisericii fortificate Alma Vii … Pe unde au luat FDGR ilegal și cu complicitatea unor trădători aproape toate bisericile și castelele din fostele colonii săsești și-au făcut pentru ei atracții turistice Biertan ,Bruckental etc toți banii de pe construcțiile muncite cu sudoare de sânge strămoșilor nostrii sassii stăteau doar cu biciul intra în bugetul Catolicilor ,unde statul are participare au blocat toate investițiile statului și implicit explozia că zona turistica pentru a nu intra nici un fond în bugetul primăriilor locale ulterior folosindu-se pentru reinvestite ,au preferat FDGR succesorul partidului lui Hitler prin reprezentantii catolici sa le lase în RUINĂ. Fiind în posesia lor au încercat să fraudeze banul public al statului român în folosul FDGR ,neputând ajunge la el promovează ideea inversa unde hotul striga hotul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact