scoala altfel politie (7)

“Școala altfel”, cu polițiștii sibieni

Polițiștii sibieni au desfășurat pe parcursul acestei săptămâni activități în cadrul proiectului „Școala altfel”. Astfel, polițiștii de la rutieră, de la prevenire și cei de la investigații criminale au desfășurat întâlniri cu preșcolarii și școlarii sibieni.

Pe parcursul săptămânii, polițiștii Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat atât la Centrul de Prevenire cât și în unitățile de învățământ activități prin intermediul cărora au urmărit informarea elevilor, a cadrelor didactice dar și a părinților care au însoțit copiii, privind delicvența juvenilă, metodele folosite pentru prevenirea acestui gen de fapte, întărirea sentimentului de siguranță al elevilor și cadrelor didactice și, nu în ultimul rând, consolidarea parteneriatului poliție – școală – părinți – societate civilă. De asemenea, au fost abordate teme privind educația rutieră, siguranța în mediul on-line și regulile de comportament. Peste 250 de școlari și preșcolari s-au întâlnit cu polițiștii de la prevenire pe parcursul săptămânii, anunță reprezentanții IPJ Sibiu.

scoala altfel politie (3)

În data de 17 mai, polițiștii rutieri au invitat elevii unei clase I din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 21 din municipiul Sibiu într-o drumeție cu autobuzul, punctul final al deplasării fiind Muzeul Astra Sibiu. Prin această activitate, polițiștii rutieri au urmărit două aspecte: însușirea de către școlari a regulilor de circulație atunci când se deplasează cu mijloacele de transport în comun iar în Muzeul Astra copiii au realizat pe asfalt desene în care au ilustrat cum văd ei traficul rutier și ce „recomandări” au la adresa celorlalți participanți la trafic.

scoala altfel politie (4) scoala altfel politie (5)

În data de 17 mai, în cadrul programului „Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional!”, derulat la nivel naţional în cadrul programului „Școala Altfel”, ofițerul specialist în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu – Serviciul de Investigaţii Criminale a prezentat informaţii despre importanţa ocrotirii patrimoniului cultural naţional elevilor Liceului „G. Barițiu” Sibiu. În cadrul întâlnirii cu elevii au fost abordate probleme privind modalităţile de realizare a protejării patrimoniului cultural naţional, persoanele şi instituţiile implicate, aspecte legislative şi activitatea Poliţiei Române în acest domeniu, prezentarea fiind completată cu vizita la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA unde au putut fi urmărite şi evidenţiate măsurile de conservare şi protejare a bunurilor din colecţiile acestei instituţii.

scoala altfel politie (8)

În data de 18 mai, Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu a organizat Ziua Porților Deschise. 70 de școlari și preșcolari au vizitat ieri instituția noastră și au interacționat cu polițiștii Centrului Operațional, Serviciului Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic. Prin această activitate, polițiștii sibieni au dorit să-i inițieze pe copii în tainele meseriei de polițist dar și să le întărească sentimentul de siguranță și de încredere în polițist pe care trebuie să-l privească ca pe un bun prieten, pregătit să-l ajute oricând are nevoie.

Activitățile polițiștilor sibieni în cadrul proiectului „Școala Altfel” continuă și săptămâna viitoare.

foto IPJ Sibiu

scoala altfel politie (2) scoala altfel politie (1)

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact