Joi,
18.04.2024
Ploi Usoare
Acum
5°C

Primarul Astrid Fodor, de ziua Poliției Locale: Vom conta mereu pe corectitudinea și seriozitatea lor

Primarul Astrid Fodor, de ziua Poliției Locale: Vom conta mereu pe corectitudinea și seriozitatea lor

Cu ocazia Zilei Poliției Locale, primarul Sibiului a ținut să transmită un mesaj de încurajare și felicitare.

"Sibiul își continuă dezvoltarea sa, iar locuitorii acestuia, dar și oaspeții săi se bucură de atmosfera unui oraș vibrant, dinamic, dar care inspiră în același timp și siguranță și liniște. Printre instituțiile care veghează ordinea publică se numără și Poliția Locală, aflată în subordinea municipalității. Astăzi, de Ziua Poliției Locale, le urez agenților succes, sănătate și vigilență și subliniez că vom conta mereu pe corectitudinea și seriozitatea cu care trebuie să își îndeplinească aceste sarcini. La mulți ani!", a transmis primarul Astrid Fodor.

Sursa foto

Cauți un loc de muncă sau vrei un job mai bun? Pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. Stefanini, Compa, RSK Development, Fântânița Haiducului, Harting, Compa, Soma, Kulinarium, Expertarom, Astra Film, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Standard 8, Einstein și alții angajează acum.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

11 comentarii

Lexescu

Acum 6 ani

Merge si o critica: Exces de zel atunci cand e vorba sa dea amenzi pe partea de auto si delasare in ceea ce priveste ordinea si curatenia din oras.
Raspunde

un sibian

Acum 6 ani

exces de zel pentru cate unu mai fraier pe care il prind astia!! de incearca sa ma amendeze pe mine pentru te miri ce inchipuire, ii fac bucati pe boactarii aia comunitari!! Am depus zeci de sesizari pe probleme adevarate, nu am vazut nici o schimbare, nici o amenda, nimic nimic nimic!!
Raspunde

GEORGE

Acum 6 ani

Decât să laude politia locala doamna primar Astrid Cora Fodor ar trebui să vadă mizeria din oras.Ar trebui să mai iese din birou si sa vadă că în oras nu se face nimic să vadă cum firma protejată de domnia sa SC Electrocon distruge toate trotuarele din Sibiu si nu le reface. Pe toate strazile unde au săpat aceasta firma respectiv Calea Dumbravii, Bulevardul Victoriei si altele au lasat o mizerie de nedescris.Oare politia locala pe care o laudati atâta nu are în atribuțiile sale prin serviciul disciplina în construcție si felul în care se refac trotuarele si termenele la care trebuia să fie refăcute.Sper ca organele statului respectiv DNA să verifice felul în care aceasta firma a fost protejată de primării forumului german.
Raspunde

...

Acum 6 ani

pai nu are cum sa vada mizeia din oras ca nu vrea iluminat cu leduri.
Raspunde

Gheorghe de Gheorghe

Acum 6 ani

Du-te mă și culcă-te. Ia marș la lopată și refă șanțurile...
Raspunde

ALO sibieni

Acum 6 ani

Nu se taseaza in straturi, asa cum prevad normele, santurile sapate. Asta e marea problema, nu sunt verificate de catre specialisti firmele constructoare.
Raspunde

Gheorghe de Gheorghe

Acum 6 ani

Bă, tu ești prost sau ești prost? Or ți-i s-a tasat creieru' în straturi, așa cum prevăd normele?
Raspunde

Adela

Acum 6 ani

Cu bune, cu rele se cuvine sa le spunem tuturor polițiștilor locali" La mulți ani !" Sa fiți mereu în slujba cetățeanului.
Raspunde

Valentin

Acum 6 ani

Seara linga sediul politiei locale, se consuma bauturi alcoolice, nu se mai pune problema resturilor de la seminte....oare nu se poate corecta nimic.....
Raspunde

Lavinya

Acum 6 ani

Nu mai vrem sibieni un Valcea, plecati acasa!!!
Raspunde

un sibian

Acum 6 ani

ce pazeste politia locala???? incompetenta maxima!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus