X
cu verdele in sus 2

Proiectele maratonului. (17) Vor să organizeze activități de împădurire

În România, suprafața acoperită de pădure este mult sub media europeană, iar tăierea ilegală este la ordinea zilei. De câțiva ani, se vede o creștere a activităților de împădurire, plantându-se puieți, însă acest lucru nu este suficient. Chiar dacă echipa Cu Verdele-n SUS organizează frecvent astfel de activități, iar anul acesta s-a hotărât să se înscrie la maraton. Cu fondurile obținute își dorește să acopere o parte din cheltuielile de plantare a 10.000 de puieți într-o singură zi.

Încă de acum doi ani, cei de la Cu Verdele-n SUS și-au dorit să pună pe tapet acest proiect prin care să aducă un suflu nou pădurilor din jurul Sibiului. Acum, cu proiectul „Din culisele unei plantări” nu doar că vor să organizeze o activitate de plantare, ci își doresc să realizeze un manual pentru a-i învăța și pe alții cum se organizează o astfel de activitate.

„Sperăm să adunăm o parte din fondurile necesare pentru proiectul de împădurire următor şi să atragem cât mai mulţi oameni să sprijine astfel de proiecte. În ultimii ani am observat un interes tot mai mare pentru protejarea pădurilor şi sperăm să ajutăm la creşterea acestui trend. Poate ajungem şi noi românii să fim fraţi cu codrul, cum ne-a fost el de mii de ani”, spune Andrei Şoroagă, preşedinte al Asociației Cu verdele-n SUS.

Și anul trecut au participat la maraton reușind să împădurească la Arpaşu de Sus aproximativ două hectare de păşune neproductivă aflată în proprietatea comunei. La întreținere se lucrează și în prezent. „Fondurile strânse la maraton vor acoperi o parte din cheltuielile de plantare: proiect tehnic, achiziţionare puieţi, transport voluntari, achiziţionare/reparare unelte”, mai spune Andrei Șoroagă.

cu verdele in sus

Cei care susțin acest proiect, susțin de fapt natura și mediul înconjurător. „ Împreună cu donatorii, voluntarii, partenerii noştri, cu toţii parte din aceeaşi comunitate, susţinem eforturile de protejare a fondului forestier. Ne place să vedem cât mai mult verde când ieşim pe dealuri, pe munţi. Ne place să respirăm aer curat, să ne crească copiii sănătoşi şi să poată să se bucure şi ei cândva de această moştenire verde”, punctează președintele Cu Verdele-n SUS.

Echipa Cu verdele-n SUS este formată din oameni activi. Ei au ales să se implice în reducerea tăierilor ilegale de păduri şi educarea celor din jur în ceea ce priveşte protejarea pădurilor şi importanţa lor pentru viaţă. Au ales să o facă în primul rând prin acţiuni de împădurire, dar şi prin diverse prezentări unde invită specialişti în domeniul silvic sau poartă discuţii referitor la situaţia actuală din România în ceea ce priveşte exploatarile forestiere.

Până în momentul de față, proiectul înscris sub numele „Din Culisele Unei Plantări” a reușit să strângă 77 de susținători și 123 de alergători. Target-ul stabilit este de 10000 de lei, și au reușit să strângă până acum 8505 de lei.

cu verdele in sus 1

Alături de acest proiect, mai sunt înscrise alte 20. Maratonul Internațional Sibiu va avea loc pe 27 mai, iar susținerile vor putea fi înregistrate până pe 1 iulie, în timp ce perioada pentru înscrierea alergătorilor s-a încheiat. Pentru detalii suplimentare, puteți accesa site-ul maratonului.

 

Cauți un loc de muncă sau vrei un job mai bun? Pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. Wenglor, Stefanini, Takata, Gnoato Est, RSK Development, Arvato Bartelsmann, Fântânița Haiducului, Harting, Unimat, Compa, Soma, Kulinarium, Expertarom, Astra Film, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Donuterie, Standard 8, Einstein și alții angajează acum.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact