Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Cel mai important proiect Transgaz are autorizație de construire. Cum vor fi cheltuiți 450 de milioane de euro

Cel mai important proiect Transgaz are autorizație de construire. Cum vor fi cheltuiți 450 de milioane de euro

Ministerul Energiei a emis autorizația de construire pentru gazoductul de 550 de km lungime care va face parte din coridorul care leagă energetic Bulgaria, România, Ungaria și Austria. Reprezentanții Transgaz, instituția cu sediul central în Mediaș responsabilă de implementarea proiectului, estimează că lucrările vor începe în toamnă.

Proiectul gazoductului care va interconecta Bulgaria, România, Ungaria și Austria (BRUA) a fost negociat la nivel european, după eșecul proiectului Nabucco. Rolul gazoductului BRUA este de a lega rețelele de gaze naturale din țările implicate în proiect și de a crește siguranța națională a României în ceea ce privește alimentarea cu gaze naturale. În plus, acest proiect are drept rol și crearea infrastructurii necesare exploatării depozitelor de gaze naturale descoperite în zona românească a Mării Negre.

Lucrări de 310 milioane de euro

Autorizația de construire pentru gazoductul BRUA a fost emisă în urmă cu câteva zile de către Ministerul Energiei, au anunțat reprezentanții instituției într-un comunicat de presă. În acest context, reprezentanții Transgaz estimează că lucrările la acest gazoduct ar urma să înceapă în toamna acestui an. Potrivit unui anunț de intenție publicat de Transgaz în Sistemul electronic al achizițiilor publice, valoarea estimată a lucrărilor este de aproximativ 310 milioane de lei, dintr-un total estimat pentru proiect de 448,3 milioane de euro. Faza I a proiectului beneficiază de o finanțare europeană nerambursabilă în valoare de 179,3 milioane de euro, restul sumelor necesare urmând a fi acoperite din fonduri proprii, guvernamentale și dintr-un împrumut BERD. ”Acest proiect presupune dezvoltarea unei capacități de transport gaze naturale între punctele existente de interconectare cu sistemele de transport gaze naturale din Bulgaria (la Giurgiu) și Ungaria (Csanadpalota), prin construirea unei noi conducte, în lungime totală de aproximativ 550 km, pe culoarul Giurgiu – Podișor – Corbu – Hurezani – Hațeg – Recaș – Horia și a trei stații de comprimare amplasate pe traseul conductei (SC Corbu, SC Hațeg, SC Horia). După punerea în funcțiune, proiectul va asigura o capacitate maximă de transport gaze naturale de 1,5 mld.mc/an înspre Bulgaria şi de 4,4 mld.mc/an înspre Ungaria”, se arată într-un document al Transgaz care descrie proiectul. Acest gazoduct ar urma să devină funcțional din 2019.

Se „termină“ gazele rusești care vin prin Ucraina

Pentru dezvoltarea pe teritoriul României a respectivului coridor de transport a gazelor naturale, studiul de fezabilitate a fost finalizat în urmă cu doi ani. Printr-un grant de finanțare în valoare de 1,5 milioane de euro a fost acoperită jumătate din valoarea necesară a costurilor de proiectare a celor trei stații de comprimare (Podișor, Bibești și Jupa). Inițial, proiectarea celor trei stații ar fi trebuit să se încheie în iunie 2016, dar acest termen a mai fost prelungit până la finele lunii iunie 2017. „Ce încercăm să facem? Încercăm să răspundem unei declarații care a fost făcută cu ceva vreme în urmă. Că din 2019, tranziturile de gaze rusești prin Ucraina vor fi întrerupte. De aici a pornit toată această dezbatere, provocări și reacție cu apariția unor noi concepte și resurse alternative. Este un proiect național, care face legătura între Bulgaria, România“, a arătat Ciprian Octavian Alic, directorul Departamentului de accesare fonduri europene și relații internaționale din cadrul Transgaz, în cadrul unei conferințe organizată pe teme de siguranță energetică națională.

Alic a mai arătat că proiectul creează și perspectivele exploatării resurselor de gaze naturale din zona Mării Negre și ca în zona de nord-est să fie acest gazoduct să fie legat de cel care conectează România de Republica Moldova. „Contribuim la asigurarea siguranței energetice nu doar a României, ci și a Republicii Moldova, prin alternativă la gazele dintr-o singură sursă, în prezent“, a mai declarat directorul din cadrul Transgaz.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus