X
maraton dgaspc

Ziua maratonului

Ediția record de până acum a Maratonului Internațional Sibiu a început în Piața Mare, și după ce primele probe adresate adulților se apropie de final, se pregătesc copiii.

Până la această oră s-a încheiat proba de maraton, care a început la ora 8.45. Startul s-a dat în Piața Mare din Sibiu și, din cauza numărului mare de participanți, alergătorii au plecat la ore diferite: Maratonul Continental  (42 de km), alături de alergătorii la Ștafeta 4×10.5km – start la ora 08.45; Semimaratonul Takata (21 de km), alături de alergătorii la Ștafeta 4x5km – ora 09.00; Crosul Visma (5 km) – ora 09.15.

De l ora 17, va fi rândul copiilor să arate că sunt pregătiți pentru sport și cauze sociale.

Organizatorii Maratonului Internațional Sibiu au anunțat joi, într-o conferință de presă, că până acum cele 21 de cauze au strâns donații în valoare de peste 360.000 de lei. Suma este mult mai mare decât cea înregistrată anul trecut și reprezintă un record pentru eveniment. Cel mai de succes proiect este cel care vizează modernizarea Neonatologiei la Spitalul Județean Sibiu, susținut de Asociația Baby Care și alte ONG-uri. Urmează apoi proiectul susținut de Animal Life și legat de sterilizarea câinilor fără stăpân, precum și cel al Fundației Polisano, printre altele. Majoritatea cauzelor se apropie de sumele pe care și le-au propus.

În plus, la evenimentul de sâmbătă iau parte peste 3200 de alergători, un număr record. Spre exemplu, la prima ediție au fost doar 170 de alergători, iar sâmbătă vor exista mai mult de 400 de voluntari pe traseu.

Cauți un loc de muncă sau vrei un job mai bun? Pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. Stefanini, Compa, RSK Development, Fântânița Haiducului, Harting, Compa, Soma, Kulinarium, Expertarom, Astra Film, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Standard 8, Einstein și alții angajează acum.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact