Joi,
18.04.2024
Innorat
Acum
5°C

Turcan: ”Ludovic Orban e singurul candidat care mi-a solicitat sprijinul”

Turcan: ”Ludovic Orban e singurul candidat care mi-a solicitat sprijinul”

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunțat astăzi la Sibiu că a semnat pentru moțiunea depusă de Ludovic Orban și că îl va susține la președinția partidului. ”Este singurul care mi-a solicitat sprijinul”, a spus Turcan, precizând că a venit cu două elemente noi în moțiunea lui Orban. ”Soluțiile propuse de Ludovic Orban pentru reforma internă întrunesc cel mai larg sprijin. Ludovic Orban va avea nevoie de un mandat puternic și îl voi sprijini, ca tot ce va însemna decizie a PNL să răspundă așteptărilor colegilor noștri, pentru a ajunge cât mai rapid la așteptările electoratului de dreapta. (…) Două sunt direcțiile PNL pe care eu le voi susține pentru a completa moțiunea lui Ludovic Orban: structurarea unei opoziții eficiente față de PSD și parteneriatul cu Președintele României, Klaus Iohannis”, a anunțat Turcan.

În opinia liderului PNL, partidul trebuie să fie liderul ferm al dreptei politice. ”O opoziție de succes la PSD pregătește o alternativă clară la PSD si perspectiva unei guvernări de succes. Dacă vrem să fim prima opțiune a românilor pentru viitoarea guvernare, trebuie să fim partidul în care își pun nădejdea cei mai mulți dintre nemulțumiții de proasta guvernare a PSD și de acțiunile politice iresponsabile ale majorității actuale. Vom atinge acest deziderat doar dacă face opoziție fermă față de guvernarea Dragnea-Grindeanu și de practicile politice toxice ale majorității PSD- ALDE”, a mai spus Turcan.

Candidatul la șefia partidului, Ludovic Orban se află astăzi la Sibiu pentru a-și susține moțiunea în fața liberalilor sibieni. ”Doresc ca PNL să fie forța politică de dreapta care să aibă capacitatea de a asigura o alternativă puternică și solidă actualului partid de guvernământ, alternativă capabilă să câștige toate tipurile de alegeri care vor fi de acum încolo. Printre obiectivele stabilite în candidatura mea pentru funcția de președinte al PNL sunt câștigarea alegerilor prezidențiale din 2019, obținerea unui al doilea mandat de președinte pentru domnul Klaus Iohannis, de asemenea, câștigarea alegerilor locale și parlamentare din 2020 și formarea guvernului de către PNL”, a anunțat Orban.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

politrucul

Acum 6 ani

Pai, si concluzia care-ar fi: ca faci parte din tabăra rinocerilor si n-ar fi exclus sa te regăsim pe fărașul istoriei?
Raspunde

Cisnadian fără acte

Acum 6 ani

In varianta deloc imposibila, a câstigarii competiției de catre unul din ceilalți doi competitori, ar însemna ca filiala sibiana a PNL -ului si implicit noi sibienii, desi ne lăudam cu unul din cele mai bune scoruri electorale ale "dreptei" am "luat-o in brațe" iarăși, pentru a nu stiu cat-a oară. Oare cand o sa ne învățam minte?
Raspunde

dancp2

Acum 6 ani

baseasca turcan il sustine pe orban ca vrea la ciolan,functii etc! baseasca turcan fu teleportata la sibiu de stolo,si e din botsheni! ati uitat cind pdl baseasca turcan vota cu 2 mini taieri de pensii si salarii si marirea tva la 25%
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus