Președintele Klaus Iohannis va efectua o vizită în Germania, în perioada 19-21 iunie, context în care se va întâlni cu președintele german Frank-Walter Steinmeier și cu cancelarul Angela Merkel, a anunțat marți purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi.
"Un alt eveniment important se va desfășura în perioada 19-21 iunie când președintele României se va afla în vizită în Germania. Este un prilej cu care președintele va avea întâlniri importante, se va întâlni cu cancelarul german Angela Merkel, cu președintele Germaniei", a declarat Dobrovolschi, citată de Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al șefului statului, subiectele discuțiilor vor viza aprofundarea relațiilor bilaterale româno-germane și temele aflate în prim plan pe agenda internațională și europeană.
Ea a arătat că șeful statului va participa pe 20 iunie, la Berlin, în calitate de invitat de onoare, la o ceremonie de comemorare a victimelor refugiului și expulzării la Muzeul istoric german.
Ea a menționat că anul acesta se împlinesc 50 de ani de la debutul relațiilor româno-germane, 25 de ani de la semnarea Acordului de cooperare și parteneriat dintre cele două țări și 10 ani de la aderarea României la UE.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 669
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Gigil sibianu forta
Acum 3 ore
Sorin Stoica
Acum 3 ore
Rădulescu
Acum 3 ore
Popa
Acum 4 ore
Dincă