Trif, horatiu marin, macavei PSD (10)

PSD Sibiu a decis: Cei patru parlamentari de Sibiu votează împotriva lui Grindeanu

Biroul Județean Permanent al Partidului Social Democrat Sibiu, compus din toți primarii și parlamentarii PSD Sibiu, întrunit vineri, a votat în unanimitate susținerea moțiunii de cenzură care va fi depusă luni împotriva Guvernului Sorin Grindeanu. Cei patru parlamentari de Sibiu ai PSD, doi senatori si doi deputați, au fost mandatați de către Biroul Județean Permanent să voteze pentru moțiunea de cenzură. ”S-a ajuns în această situație din cauza faptului că domnul Sorin Grindeanu, membru al Partidului Social Democrat la acea dată, a refuzat orice fel de dialog în cadrul stucturii de conducere a partidului, respectiv în CEX, refuzând să argumenteze de ce au fost întârziate atât de mult mare parte din măsurile din Programul de Guvernare. În urma faptului că acesta a refuzat dialogul si, mai mult decât atât, a adresat acuzații nefondate membrilor CEX, structură care, cu puțin timp în urmă i-a dat mandat pentru funcția de prim-ministru, în primă fază i-a fost retras sprijinul politic, iar ulterior, calitatea de membru al Partidului Social Democrat”, susțin social democrații sibieni.

Biroul Județean al PSD Sibiu susține că partidul a fost mandatat de către cetățenii României să implementeze programul de guvernare, ”iar orice abatere de la această linie este obligatoriu a fi sancționată drastic”. ”Considerăm că implementarea imediată a măsurilor restante este obligatorie, astfel încât să recuperăm timpul pierdut, iar cetățenii români să resimtă și mai mult beneficiile acestui program prin creșterea nivelului de trai”, se mai arată într-un comunicat de presă remis de PSD Sibiu.

Comments

comments

22 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Pop

    ”iar orice abatere de la această linie este obligatoriu a fi sancționată drastic” … pai s-au abatut TOTAL…
    Desi am votat PSD, nu o voi mai face niciodata, cum naiba cei 4 PSD-isti din Sibiu sunt pro Dragnea.

    “partidul a fost mandatat de către cetățenii României să implementeze programul de guvernare” si?!? daca nu l-au implementat?!? A cui e vina, la cine sunt “butoanele”?!?
    Rau imi pare ca inca nu am plecat din TARA definitiv….

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    alzara- 1918

    În sfârşit a venit Sfârşitul adevărat al PSD ; cu puţin “ajutor” reuşeşte implozia( Chirică,Grindeanuu ,Ponta- Ghiţă ,Grupul de la Cluj nu mai au tenacitatea vechilor…) .Vor reuşii buşoii,orbanii,nicuşorii ,tomacii şi colegii să ofere o alternativă fericită conducerii României ?
    Până la urmă speranţa rămâne la centrul de stabilitate de la Cotroceni .

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Bada Lao

    Doar un comunicat de presă nu poate reprezenta poziția a 11000 de membrii ai partidului din județ. Majoritatea primarilor nu s-au prezentat la ședința.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    alzara- 1918

    Contrar tuturor optimiştilor România nu e într – o situaţie de invidiat ; lângă Rusia şi Turcia în ascendenţă am adoptat un proamericanism asumat ; învinovaţim pe Dragnea că îşi doreşte relaţii economice cu Rusia ,cea cu care Germania şi Franţa au excedent comercial semnificativ ; mai mult ,Germania a protestat vehement împotriva sancţiunilor comerciale impuse Rusiei de către…filorusul Trump care de curând ne -:a repus pe harta diplomaţiei şi rezistenţei la Est !
    Mai înţelege ciineva ceva ,în afara intereselor statelor promovate de liderii lor ?

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Edmond

    Pe surse se aude ca luni vor demisiona secretarii de stat si șefii de agenții. E interesant sa vedem ce va face doamna Catrina apropiata lui Nastase.

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Tudor

    S-au gasit si cei 4 muschetari Psd din Sibiu,sa plece la razboi.Sper sa voteze invers ca bilele alea sunt inchise.Mai bine stateau acasa la vreo nunta ,sau ospat,sau sa mearga prin centru Sibiului,decit sa posteze timpenii.

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    clau

    “Noua si tanara” conducere PSD Sibiu este la fel de corupta si jegoasa ca si predecesorii lor. Modelul Dragnea este urmat si de tinerii PSDisti.

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mama mare

    Dragnea a venit din partidul lui Basescu . Si se poarta la fel . In loc sa potoleasca pe cei di guvern si sa vada care este traba , el ii incinge pe toti sa faca revolta .
    Chiar cred ca Dragnea pune ceva la cale .Mai ales ca dansul stia cine este prim ministru . Si nu cred . ce se spune despre Grindeanu mai ales din partea lui Dragnea .
    Am impresia . vrea sa faca rau guvernului .

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Adrian SB

    Sunt curios daca parlamentarii PSD, accepta toate promisiunile facute UDMR-ului, doar sa isi scape DRAGNEA mustata de puscarie.
    Poate au si ei bunici si strabunici care au luptat cu arma in mana pentru apararea Ardealului.
    Dam foc tarii, doar sa scape Conducatorul iubit, de puscarie.
    RUSINE,

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un cetățean cinstit

    Psd-iști cei tineri din Sibiu sunt la fel de fără caracter, corupți și slugoi la baronul Dragnea. Ar trebui să știe după amploarea manifestațiilor din Sibiu, ce-și doresc tinerii și locuitorii orașului. Dar nu sunt interesați de ce e bine moral pentru societate decât de funcții, șpăgi, contracte măsluite tipic partidelor comunistoide

  21. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    pana unde cu penalul Dragnea ???

    parlamentarii PSD de Sibiu sunt niste c**e ordinare fara coloana vertebrala !
    Ar vinde-o si pe mama lor pt penalul si imputitul de Dragnea care ar face orice sa scape de puscarie inclusiv **** de la udmr.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact