Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
12°C

CFR introduce de astăzi Trenul Tineretului: Sibiu-Mangalia. Peste 13 ore, cu ocolire prin Slatina și bilet la 110 lei

CFR introduce de astăzi Trenul Tineretului: Sibiu-Mangalia. Peste 13 ore, cu ocolire prin Slatina și bilet la 110 lei

Compania CFR Călători a anunţat printr-un comunicat de presă că introduce începând cu data de 21 iunie Trenul Tineretului, care leagă Sibiul de Litoral. Spre deosebire de anii anteriori, vara aceasta puteți ajunge cu trenul până în Mangalia, nu doar Constanța. Însă totul are un preț, în timp mai ales.

”Începând din 21 iunie, Trenul Tineretului (IR 1921) Sibiu – Bucureşti Nord – Mangalia va circula cu orare modificate pe distanţa Feteşti – Mangalia”, se arată în comunicatul citat.

CFR Călători a subliniat că până în data de 10 septembrie, peste 40 de trenuri incluse în programul estival Trenurile Soarelui asigură legătura între mai multe oraşe din ţară şi litoral.

”Dacă se achiziţionează un bilet dus-întors călătorul beneficiază de 10% reducere, iar dacă biletul este achiziţionat online se mai adaugă o reducere de 5%. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor cu cel puţin 21 de zile în avans reducerea este de 25% din tariful de transport. Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 30% dacă achiziţionarea se face online”, se mai arată în comunicat.
La simplă simulare online, pe ruta Sibiu-Mangalia, pentru data de vineri, 23 iunie, se poate observa că trenul IR 1921 pleacă din Sibiu la ora 18:34 și ajunge în Mangalia a doua zi, la ora 7:42. Ceea ce înseamnă o călătorie de 13 ore și 8 minute, timp în care ajungeți inclusiv prin Slatina și Pitești.

tren cfr

Prețul unui bilet la clasa a II-a, deci cel mai ieftin, este de 110 lei. La clasa I prețul urcă la peste 160 de lei.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

11 comentarii

MC.D

Acum 6 ani

bai, ma lasi cu cfr-ul...13 ore pana la mare ca sa vad Valcea, Slatina, Scornicestiul, Pitestiul si mizeria de la Constanta si Costinesti....ati inebunit...in 5 ore ajungeti la Gyor, Hajduszoboszlo sau Felix...uitati de litoral...mergeti spre West...
Raspunde

Radu

Acum 6 ani

Trenul trece prin toate acele orase nu pt a vedea tu orasele enumerate,ci pt a prelua călătorii din mai multe orașe. Trenul este cu pret redus, oferta fiind de 50 % reducere la care se mai poate aplica reducere de fidelitate,online ,grup,dus intors, anticipație. Unde mai punem si faptul ca studentii au gratuit... deci trenul va fi full. Trenul are AC,si este sigur, plus ca in tren pana la mare deja iti faci prieteni :))
Raspunde

MC.D

Acum 6 ani

Era mai interesanta o legatura din Sibiu (de ex. plecare la 04.15-04.30) cu trenul IR care pleaca din Brasov la 07.35 si ajunge la Constanta la 13.10...asa se putea ajunge in circa 9 ore...mai acceptabil?
Raspunde

MC.D

Acum 6 ani

da, sorry...innebunit
Raspunde

petre

Acum 6 ani

cu autobuzul ajungi in 8 ore si te costa 90 de lei. si nu trebuie sa suporti putoarea buzilor din cfr, ca de cand cu legea anti-fumat, incuie nasii geamurile, ca sa nu fumeze lumea in buda. ce-i drept, a tutun nu mai miroase in tren... dar, cum zicea si fostul ministru al transporturilor, trenul este un lux, si oamenii trebuie sa plateasca ca atare... oare pe voi cat v-a platit cfr-ul pt reclama asta? nu era mai simplu sa dea banii astia pe o tanti de servici care sa mai dea cu spray din cand in cand?
Raspunde

Radu

Acum 6 ani

Eu am venit saptamana asta cu un tren care venea de la mangalia ,si pana la craiova a ajuns in stare ok ,desi era un tren cu oferta de 50 % reducere. Budele miroseau bine,curate. Totusi este suficient ca o femeie sa se urce cu picioarele pe wc sau cineva sa urineze peste tot,si sa puta îngrozitor
Raspunde

un cititor

Acum 6 ani

IR parcurge distanta Sibiu-Avrig (~~ 30 km) in 45 minute. Si pe vremea locomotivelor cu carbuni se mergea mai repede. Asa e la noi. S-a furat tot si am ramas cu ce se vede. Si se fura in continuare ...
Raspunde

me

Acum 6 ani

Bataie de joc
Raspunde

dt

Acum 6 ani

pleci tanar, ajungi batran.
Raspunde

dancp2

Acum 6 ani

da un avion sibiu constanta? ca de la cluj zbara blue air de 2 au 3 ori pe sapt cu vreo 150/180 ron din sibiu nu mere?pista buna ,noua-,conduccere proasta!!! asta e ca nu se vrea cimpan de la cj si alti mulgatori de bani
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus